Veșnică incubație! Respingerea dictaturii și afirmarea Adevărului. Presa în vreme de război – de Anca Radu

VEŞNICĂ INCUBAŢIE
Este absolut fabuloasă înclinaţia oamenilor spre tâmpeală generală! Pentru a cincea oară în nici doi ani de zile analizăm fenomenul răspândirii unei “variante” de “virus ucigaş”, transformând toată populaţia într-o masă de “asimptomatici”, “posibili asimptomatici” şi “asimptomatici în devenire” – căci ce e şi viaţa asta dacă nu un lanţ interminabil de perioade de incubaţie? Şi pe incubația mică şade incubația mare.
Oameni pentru care băgai mâna-n foc fără reţinere că sunt cu geamurile şterse analizează cu multă meticulozitate spărturile din strategia naţională anti-Covid şi simulează anticipativ traseul posibililor purtători de virus care suntem cu toţii şi care vom strănuta periculos, generând “valul 5” de sănătate suspectă.
Şi uite că lumea nu se plictiseşte! Dimpotrivă, devorează cu nesaţ fiecare modificare a măsurilor Guvernului pentru combaterea riscurilor de asimptomatologie cvasiunanimă şi intervine cu observaţii “pertinente”, luând treaba foarte în serios! Este incredibil spiritul participativ al oamenilor, chiar şi atunci când la modul declarativ se poziţionează împotriva naraţiunii oficiale!
După dresajul acesta general care a mers ca uns, eu cred că acum ne pot pune şi să mergem pe jos cu centura de siguranţă pusă şi “cu mâinile pe volan”, cum se joacă ăştia mici când fac pe şoferii, şi lumea se va simţi cu cheia-n contact.
Aţi râs când au apărut filmuleţele acelea cu matematica progresistă, unde 2+2=22, dar să nu credeţi că rebotezarea omului sănătos drept “asimptomatic” e altceva. Şi suntem puţini cei pe care ne chiar deranjează şi care nu acceptăm să vorbim limba covidă.
Singura simptomatologie palpabilă este exact delirul acesta generalizat, în care mai toată lumea pare să se fi acomodat cu terminologia dictaturii sanitare – altfel, aleasă cu mult umor, nimic de zis. Dar în care e îngropată orice speranţă de eliberare, câtă vreme până şi cei care se opun regimului au început nu doar să vorbească, dar chiar să gândească în spiritul acestor “concepte” care anulează practic starea de sănătate, pentru a o face imposibil de redobândit pe cea de libertate.

*

O să ne pomeniți pe cei care v-am tot spus că nu există altă soluție decât respingerea radicală a dictaturii, CU TOATE ELEMENTELE EI, şi afirmarea adevărului, ALB, CURAT, ÎNTREG, dar va fi foarte, foarte târziu – deja este. Nu aşteptaţi de la alţii să fie ce nu puteţi fi voi înşivă, nu toleraţi în preajma voastră ceea ce nu suportaţi să vedeți în preajma altora!
NU EXISTĂ TESTE, NU EXISTĂ ASIMPTOMATICI, nu avem nevoie de “măsuri”, nici măcar legale în raport cu legile abuzive care au făcut posibil lagărul sanitar în care suntem!

*

PRESA ÎN VREME DE RĂZBOI
Nimic din ceea ce trăim acum nu era posibil în condițiile unei prese adevărate, cu gândul acesta să traversați toată mizeria care ne așteaptă – forța cuvântului reiese și din dezastrul pe care îl produce atunci când îl părăsește adevărul.
Prima întrebare obligatorie: mai există presă exigentă cu ea însăşi?
Evident, nu. (Asta a fost pentru prietenii care s-au plâns că scriu prea mult, să nu ziceţi că nu mă gândesc la toată lumea.)
Jurnaliştii bine intenţionaţi, dornici să prezinte adevărul (şi care sunt vreo 2-3 rămaşi pentru contrast), se plâng de cenzura manifestată brutal asupra lor, fie prin amenzi repetate, fie prin politici interne restrictive ale organismelor de presă în cadrul cărora i-au prins vremurile, fie prin alte mecanisme de presiune mai discrete. Totuşi, cei care îşi doresc să aducă adevărul în faţa publicului găsesc întotdeauna o cale, directă sau indirectă şi îşi practică profesia cu demnitate, conştienţi fiind că tocmai cenzura de acum, lăsată necombătută, va îngropa definitiv libertatea de exprimare, în primul rând pe a lor, şi odată cu ea, libertatea cu totul.
Ce ne facem însă cu cei care folosesc în mod pervers libertatea de exprimare, promovând agenda autorităţilor, fie şi în formă mascată, fie şi din prostie? Acolo nu mai este nimic de făcut, adevărul nu mai are nicio şansă la oxigen. Dacă libertatea de exprimare și diversitatea opiniilor înseamnă a nu contrazice un fals evident, promovându-l pe post de “jumătate de adevăr” care trebuie tolerată, asta nu se mai numeşte presă, ci neasumare. Neasumarea adevărului. Culmea este că tocmai dinspre aceste categorii gri vin exigenţele realmente impresionante în raport cu colegii de breaslă, de multe ori aflaţi în poziţii mult mai dificile. Mulți dintre jurnaliștii aceștia gri nu recurg la practicile acestea pe bani, o fac din slăbiciune nativă, neprovocată – şi cine are nevoie de oameni slabi?
Să nu uitaţi vremurile de acum și pe cei care au avut posibilitatea să se facă zid împotriva abuzurilor, dar au preferat jumătățile de măsură – o proporție potrivită caracterului, care însă nu rămâne niciodată fără decont. Nu putem transforma instrumentele dictatoriale în mondenitate, după care să ne întrebăm de ce ni se întâmplă tot ce ni se întâmplă.
Totuși, când vor fi abuzați de sistemul pe care l-au ajutat, din ticăloşie sau din prostie, să ne adâncească în dictatură, să faceţi pentru ei ceea ce ei n-au făcut pentru voi.

One thought on “Veșnică incubație! Respingerea dictaturii și afirmarea Adevărului. Presa în vreme de război – de Anca Radu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *