DE CE NU MERITĂM SĂ CONTINUĂM AȘA

Pentru că ne purtăm execrabil unii cu alții, de ca și cum aproapele nostru e sluga sau dușmanul nostru.

Pentru că mereu avem de reproșat ceva cuiva și niciodată sieși. „Nu judeca pentru a nu fi judecat” și „Ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri” ne sunt vorbe străine.

Pentru că ne place să-i împovărăm pe ceilalți și să nu mișcăm noi înșine mai mult de-un deget, și ăla cu nervi.

Pentru că ne folosim unii de alții și, la prima neînțelegere, ne întoarcem spatele de ca și cum tot parcursul comun n-ar fi existat.

Pentru că nu putem vedea viața altfel decât o cursă contra cronometru, iar cine nu poate ține pasul cu cronometrul e privit ca unul care merită să cadă de pe cal.

Pentru că avem mereu vorbe de ocară față de cei vii în timpul vieții, iar după moartea lor, nu mai prididim cu elogiile.

Pentru că ne privim cu cei mai răi ochi și ne sar în față numai defectele, iar când găsim un cuvânt de apreciere s-ar putea să fie primul după o tiradă de noroaie.

Pentru că târâm după noi supărările în somn, în ziua următoare, în săptămâni și luni, iar, uneori, îl „radiem” pe celălalt pe viață.

Pentru că fiecare caută doar să se îndreptățească pe sine, să-i fie lui bine, să aibă el ultimul cuvânt.

Pentru că explodăm direct, împroșcăm cu acuzații, apăsăm claxonul până la fund și, dacă l-am avea pe celălalt în față, aproape că l-am lua de gât.

Dar avem din ce în ce mai rar oameni în față..Pentru că toți vor să vorbească și puțini vor să asculte..Pentru că toți vrem să avem și puțini vrem să fim.

Pentru că nu ne mai acordăm momentul de odihnă, de contemplație, de recunoștință, de hoinăreală, de zâmbit în soare, iar când vedem pe altul „că-și permite”, îl urâm pur și simplu.

Pentru că nu mai spunem TE ROG și MULȚUMESC, ci doar VREAU. Niciodată „IARTĂ-MĂ!”.

Pentru că nu ne mai începem ziua cu o rugăciune și nu ne-o mai sfârșim cu o mulțumire.

Pentru că încălcăm sfințenia sâmbetei cu munca și a duminicii, cu somnul, iar săptămâna noastră nu mai are nici coadă, nici cap.

Pentru că privim mereu în ecran și nu ne mai ridicăm decât arareori ochii spre ceilalți și niciodată spre Cer.

Pentru astea și pentru multe altele Îl facem pe Dumnezeu să-Și întoarcă fața de la noi. Iar când El și-o va întoarce, noi nu vom mai avea cum să continuăm mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *