Plasa de siguranță socială în vremuri de restriște, dezbătută de avocatul Gheorghe Piperea și Asociația Parakletos

Asociația Parakletos și Casa de Avocatură „Piperea și Asociații” au organizat vineri, 20 mai 2022, la Camera de Comerț și Industrie a României (București), o conferința referitoare la protecția consumatorilor, intitulată „Plasa de siguranță socială în vremuri de restriște”. După cum mărturisește avocatul Gheorghe Piperea, cele mai incitante subiecte abordate au fost „cele referitoare la introducerea creditelor Prima casă sub umbrela legii dării în plată, repunerea în discuția Parlamentului a legilor anti-cămătărie (plafonarea dobânzilor, protecția consumatorilor și a locuinței familiale contra executărilor silite intempestive sau excesive, eliminarea caracterului de titlu executoriu a contractului de credit și a facturii de utilități, retractul litigios) și modificarea legii insolvenței persoanelor fizice, în vederea adăugării sale la plasa de siguranță socială”.

Temele conferinței au fost:

– rolul ANPC și rolul asociațiilor de profil în asigurarea protecției drepturilor și a intereselor consumatorilor și în asigurarea unui mediu economic și social echilibrat
– prețurile și tarifele reglementate, plafonate sau compensate: perspective economice și sociale
– produsele cu defecte sau cu deficiențe calitative; privire specială asupra alimentelor și a medicamentelor
– supra-îndatorarea simplilor particulari: cauze, mijloace de prevenție și instrumente de combatere
– protecția locuinței familiale contra executărilor silite abuzive
– necesitatea modificării legii insolvenței persoanelor fizice, pentru a o face funcțională; modelul legii dării în plată

Cei care nu au fost prezenți pot urmări pe Facebook filmarea conferinței organizate de d-l prof. univ. av. Gheorghe Piperea la următoarele adrese:

Partea întâi

Partea a doua

Potrivit Piperea.ro, la această conferință au participat, în calitate de invitați speciali sau de lectori:

Invitați speciali:

Paul Anghel, director ANPC

Dan Zamfir, senator

Alexandru Petrescu, fost ministru al economiei

Lectori :

Gheorghe Piperea, președinte al Asociației Parakletos

Șerban Stănescu, conferențiar, Facultatea de Drept a Universității din București

Alexandru Rățoi, avocat, doctor în drept

Iulia Golgojan, avocat, doctor în drept

Ruxandra Sala, director, departamentul de insolvență a persoanelor fizice, ANPC

Valentin Drăgoi, avocat

Doru Traila, Director Dept. Drept Privat, Fac. de Drept, Univ. Bucuresti

Andreea Stanescu, avocat

Au luat parte, de asemenea, reprezentanți ai Asociației Parakletos, ai Asociației Credere și ai APC.

Conferința se adresează, în principal, consumatorilor, dar și comercianților interesați să știe ce obligații au din perspectiva legislației protecției consumatorilor și ce riscuri pot fi antrenate de sancțiunile cu caracter disuasiv (intimidant) pe care le impune această legislației pentru practici comerciale incorecte, abuz de putere economică sau comercializare de produse cu defecte.

De asemenea, conferința se adresează și profesioniștilor în domeniul juridic, economic sau sociologic, precum și organizațiilor non-profit care militează pentru protecția persoanelor vulnerabile, a pensionarilor sau persoanelor supuse riscului de excluziune socială.

Avocatul Gheorghe Piperea anunțase cu o zi înainte pe Facebook toate detaliile referitoare la conferința de vineri:

Oricine este interesat poate veni mâine, între orele 10-15, la Camera de Comerț și Industrie a României din București, Bd. Octavian Goga nr.2, la Conferința „Plasa de siguranță socială în vremuri de restriște”, organizată în parteneriat de Piperea și asociații și Asociația pentru protecția consumatorilor Parakletos.
Cei care nu pot veni fizic pot urmări dezbaterile online.
La conferință va participa, cu un cuvânt de deschidere, și președintele ANPC, dl. Horia Constantinescu.
Printre altele, dezbatem supra-îndatorarea consumatorilor, modificarea legii insolvenței persoanelor fizice, protecția locuinței familiale contra executărilor silite excesive sau abuzive, facturile umflate la utilități și răspunderea comercianților pentru produsele cu defecte.
Hai Liberare!”, a transmis av. Gheorghe Piperea, joi, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.