Cerul, Codrul și Pârăul

Duminica a 6-a după Paști. Minunea vindecării orbului din naștere, tâlcuită de părintele Vasile Mihoc

29 mai, 202230 mai, 2022 vlad

În duminica a 6-a după Paști, în bisericile ortodoxe se citește pericopa despre Vindecarea Orbului din naștere, relatată în Evanghelia după Ioan, capitolul 9, versetele 1-38. În cele ce urmează, redăm câteva fragmente dintr-o tâlcuire a acestei pericope, realizată de părintele prof. univ. dr. Vasile Mihoc la Radio Trinitas.

„Și trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iius a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Ce M-a trimis pe Mine, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, lumină a lumii sunt!” (Ioan 9, 1-5).

Pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc: „Mântuitorul vede undeva la templu, la o poartă a templului, un orb care era cerșetor. Cei asemenea lui stăteau în locuri vizibile, pentru ca cei care intră sau ies din templu să-i vadă și să facă milostenie cu ei. E vorba aici, însă, de un orb din naștere – un om care s-a născut orb. Din evanghelie rezultă că era un tânăr căruia îi trăiau încă părinții, un tânăr în stare să se exprime, un tânăr care era orb, dar, după cum vedem în discuțiile care urmează, este un om întreg la minte și, probabil, contactul lui cu lumea, chiar orb fiind, îl făcuse să știe foarte multe lucruri despre oameni.

Văzându-l pe acest orb din naștere, ucenicii declanșează o discuție. Ei întreabă: „Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”. Sigur, întrebarea este formulată puțin nepotrivit: n-avea cum să păcătuiască el ca să se nască orb. Dar, în general, în lumea iudaică de atunci, ca și în lumea noastră, când se naște un copil cu handicap, oamenii se întreabă dacă nu cumva părinții au păcătuit de moarte și handicapul copilului este o pedeapsă pentru păcatul lor? Întrebare am spune firească atunci și pe care o întâlnim adeseori și acum (în vremurile noastre, n.r.). Or, răspunsul Mântuitorului este foarte important și e valabil și pentru situațiile în care noi suntem gata să acuzăm pe cineva: Iisus a răspuns „nici el n-a păcătuit”, n-avea cum să se nască orb ca urmare a păcatului (propriu), o dată ce s-a născut orb, „nici părinții lui” – deci, iată, Mântuitorul contrazice părerea comună că un copil handicapat este neapărat așa din cauza păcatelor părinților -, „ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu”. Deci, cumva, totul e prevăzut în providența lui Dumnezeu: am spune că s-a născut așa pentru întâlnirea de astăzi (cu Fiul lui Dumnezeu). Totul a fost orientat spre această întâlnire a orbului din naștere cu Iisus, prin care se manifestă lucrările lui Dumnezeu. Hristos este Cel Care săvârșește lucrările lui Dumnezeu – lucrarea lui Hristos, care este lucrarea lui Dumnezeu. Și Mântuitorul se referă la această lucrare, spunând: „trebuie să fac până este ziuă lucrurile sau lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine. Căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”. Am spune că Mântuitorul Își folosește din plin ziua Lui de lucru pământesc. Așa ne îndeamnă și pe noi, atunci când ne spune „Lucrați până este ziuă, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”. Mântuitorul, deci, are de săvârșit o lucrare. Or, întâlnirea acestui orb nu este întâmplătoare, ci este prilej ca Mântuitorul să săvârșească lucrarea lui Dumnezeu.

Iisus Hristos, Lumina lumii și a Vieții înseși

„Atât cât sunt în lume, Eu sunt lumina lumii”. Vindecarea orbului, care va fi istorisită în continuare, arată că Hristos este lumina lumii. Foarte interesant că Mântuitorul este prezentat ca lumină a lumii peste tot în Evanghelia de la Ioan, încă din capitolul întâi, din prologul Evangheliei, se vorbește despre Ioan, care „nu era el lumina, ci a venit să mărturisească despre lumină. Cuvântul era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Cuvântul, Logosul cel veșnic al lui Dumnezeu, El este lumina lumii, El este lumina cea adevărată. Ioan este un precursor, un mărturisitor despre lumină. Iată, în capitolul I, versetele 4-5, apare deja această afirmație. Reapare afirmația în capitolul 8, versetul 12 – am văzut în discuțiile trecute. „Deci, iarăși le-a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții”. O afirmație directă: „Eu sunt lumina lumii!”. O lumină care luminează, și nu o lumină oarecare, ci lumina Vieții însăși. Iar cei care merg după Hristos au parte de harul acestei lumini, care este Hristos. Calificarea aceasta revine în evanghelia de la Ioan foarte clar în capitolul 12, versetele 35, apoi 46. „Deci le-a zis Iisus: încă puțină vreme Lumina este cu voi. Umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă apuce întunericul, căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai Luminii”. Mântuitorul anunță, de fapt, plecare Sa din lume și aici e vorba de un timp privilegiat, când Lumina este cu ei, cu ucenicii, și că este cu adevărat timpul ca ei să fie fii ai Luminii, să profite de faptul că pot umbla în Lumina lui Hristos. Am citit din Ioan 12, 35-36 și revine această expresie tot în capitolul 12, versetul 46, unde spune Mântuitorul: „Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric”. Deci e o constantă în Evanghelia de la Ioan: Hristos, Lumina. Asta nu e o definiție! Vedeți, Ioan folosește metafore, Lumina este o metaforă aici, Iisus Hristos este Lumina. Sau, altă metaforă: Iisus Hristos este Viața. Sau, altă metaforă: Iisus Hristos este Calea sau Iisus Hristos este Adevărul. Toate aceste metafore nu sunt definiții. Sfântul Ioan încearcă să ne descopere taina lui Hristos folosind astfel de metafore, cuvinte cu mare semnificație. Hristos este deopotrivă și Calea, și Adevărul, și Viața, și Lumina. Cumva, toate aceste metafore spun ceva despre taina lui Hristos, Care este Cuvântul lui Dumnezeu cel Veșnic, venit în lume prin întrupare. (…)

Vedeți, Sfântul Ioan nu ne dă multe minuni ale Mântuitorului. El știe că ceilalți evangheliști au scris despre minunile Mântuitorului. El nu-și propune să ne dea o istorisire detaliată a minunilor Mântuitorului. El reține unele minuni care au valoare de semne, minuni care atestă ceva despre Taina lui Hristos, minuni care ne spun Cine este Hristos. Deci minunile de la Ioan au această valoare.

Minunea cu vindecarea orbului din naștere atestă că Iisus Hristos este și dă Lumina lumii

Or, în capitolul 9 este vorba de minunea care arată că Hristos dă Lumina, ca Unul Care este Lumina. El dă lumina. De fapt așa se și încheie capitolul, cum vom vedea. Spune Mântuitorul: „Spre judecată am venit în lume, aceasta pentru ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi și, aici, este vorba clar despre Lumina spirituală, nu e vorba de orbire trupească și de vedere trupească. Dând lumină unui orb din naștere, Mântuitorul dovedește că este Cel Care dă Lumina spirituală, îi face pe oameni să vadă Adevărul. (…)”

„Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat și a uns cu tină ochii orbului și i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuiește „trimis”. Deci, s-a dus și s-a spălat și a venit văzând”. (Ioan 9, 6-7)

Pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc: „Mântuitorul trece la împlinirea lucrării lui Dumnezeu, iar lucrarea aceasta constă în vindecarea celui orb. Mântuitorul o face printr-un gest și prin cuvânt. Foarte interesant că Mântuitorul folosește pentru minune ceva material: scuipă jos, face tină cu praful drumului din scuipat, unge cu tină ochii orbului și apoi îl trimite la scăldătoarea Siloamului să se spele. (…) Și Ioan nu poate să nu menționeze că „Siloam” înseamnă „trimis”.

Deși era orb, personajul principal era ascultător și recunoscător

Deci Mântuitorul îl trimite (pe orb) și el ascultă și merge. Un orb care ia în serios gestul și cuvântul Mântuitorului. Un altul ar fi zis: bine, m-ai uns cu tină și de ce să mă duc la Siloam? Or, orbul acesta are o inimă smerită și ascultătoare. El primește gestul Mântuitorului și pleacă, devine un trimis. Sigur, Apostolul știa foarte bine că ei înșiși, apostolii, sunt „trimiși” (…). Iată că acest orb devine un trimis ascultător, care se duce. Probabil că nu i-a fost ușor, de la Templu trebuia să cobori un coborâș cu multe trepte – orbul, ca să ajungă până acolo, trebuia să aibă pe cineva, un însoțitor, care să-l ducă. Orbul ascultă și pleacă și, ascultând, s-a spălat pe ochi și s-a întors văzând!

El a plecat și a și venit, foarte interesant! Alți vindecați au „uitat” după ce s-au vindecat să mai vină înapoi, or el se și întoarce și, astfel, îl întâlnește lumea, cum vom vedea mai departe”.

„Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: el este. Alții ziceau: nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt! Deci îi ziceau: cum ți s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul Care Se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei și mi-a zis: mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală! Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: unde este Acela? Și el a zis: Nu știu”. (Ioan 9, 8-12)

Pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc: „Vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte… înseamnă că orbul era din Ierusalim, dacă l-au întâlnit vecinii. Poate era chiar din Siloam, un sătuc de la marginea Ierusalimului! Un sătuc care există până astăzi, deși sunt probleme acolo, că e un sat al arabilor și, în fine, sunt probleme, citim în ziare despre el.

Vecinii îl cunoșteau foarte bine (pe orb) și sunt mirați: nu este acesta cel care ședea și cerșea? Iată, de aici aflăm că era cerșetor, un orb care trăia din cerșit. Era obișnuit atunci, mai e și azi, când e un om din acesta cu handicap, de multe ori el devine și o sursă de venit pentru ceilalți din familie. Deci îl văzuseră nu numai vecinii, ci mulți alții care trecuseră pe unde cerșea el și, sigur, era toată lumea contrariată că pe cel pe care-l știau foarte bine că este orb îl văd acum văzând.

Unii ziceau: el este. Alții ziceau: nu este el, ci seamănă cu el. Deja nu mai semăna. Orbul, văzând, deja era alt om, am spune. Îl recunoșteai și parcă nu-l recunoșteai. Dar acela zicea: „Eu sunt!”. „Eu sunt cel care am fost orb”. Îi ziceau: „cum ți s-au deschis ochii?”. Și el răspunde foarte interesant: pentru el, până acum, Iisus este un om. Vedem în istorisirea care urmează cum crește înțelegerea lui. În versetul 11 ne spune „Omul Care Se numește Iisus” – știa cum Îl cheamă. Dar, mai încolo, în discuțiile cu adversarii Mântuitorului, lucrurile se lămuresc în mintea lui și spune că „El este proroc”. Deci este un om, dar nu este unul oarecare, ci este proroc! Și, mergând mai departe, în fața contestării adversarilor Mântuitorului, orbul va spune: „Acesta este de la Dumnezeu”! Deci proroc adevărat, om trimis de Dumnezeu. Și, apoi, în final, orbul va ajunge la mărturisire: „cred, Doamne!” și s-a închinat Lui – în versetul 38. Vedeți cum fostul orb urcă în înțelegerea credinței și în mărturisirea lui Hristos: „Omul Care Se numește Iisus”, „proroc”, „de la Dumnezeu”, „cred, Doamne!” – adică Hristos e Dumnezeu – și se închină Lui ca unui Dumnezeu.

Hristos polarizează oamenii, care se împart în credincioși și necredincioși, între cei ce se mântuiesc și cei ce pier

Ei, în același timp, adversarii Mântuitorului merg în jos: ei pornesc spunând „Omul Acesta nu este de la Dumnezeu” – versetul 16; merg mai departe, versetul 24: „Omul Acesta este păcătos!” – nu numai că nu L-a trimis Dumnezeu, dar este și păcătos; apoi „pe Acesta nu-L știm de unde este”, adică este un nimeni. Vedeți, așa se întâmplă întotdeauna în fața Mântuitorului: ori ești atent, smerit și primești Adevărul și crești în mărturisirea Lui și în înțelegerea mărturisirii Adevărului, ori ești necredincios și mergi din rău în mai rău în contestarea ta, așa cum fac acești sinedriști adversari ai mântuitorului.

Mărturisirea înseamnă să spui ce știi

Da, „Omul Care Se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei și mi-a zis: mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală! Ducându-mă, deci, și spălându-mă, am văzut”. Orbul nu spune, deci, ce nu știe! Orbul spune ce știe. Asta înseamnă mărturisirea: să spui ce știi. Nu spui ce nu știi, nu vorbești ce ți se pare ție că ai auzit de la alții. Orbul face o mărturisire foarte adevărată: fiecare cuvințel pe care îl spune aici este adevărat, experimentat de el personal: a venit în fața lui un Om, Care este Iisus – a aflat de la cei din jur că este Iisus -, „a făcut tină, a uns ochii mei și mi-a zis: mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală!”. Scăldătoarea Siloamului era vestită în Ierusalim, ea primea apa din izvorul Ghihon. Cu 700 și ceva de ani înainte de Hristos, regele Iezechia a construit un tunel pe sub orașul vechi al Ierusalimului, tunel de 533 de metri lungime, care conducea apa de la izvorul Ghihon, care era în valea Chedron, deci în afara zidurilor orașului, o conducea pe sub Ierusalim într-o scăldătoare amenajată, un rezervor de apă, cum e Siloam, care era între ziduri. Și, astfel, locuitorii Ierusalimului aveau posibilitatea să-și aducă apă în condiții mult mai bune decât înainte și izvorul era protejat. Deci, dacă venea un cuceritor, nu putea să taie accesul la apă al cetățenilor. Scăldătoarea Siloamului e vestită, până astăzi e vestită, acum sunt ruinele de la Scăldătoarea Siloamului, dar apa curge în continuare. Eu am străbătut de mai multe ori tunelul acesta de la izvorul Ghihon, cum se numește în Vechiul Testament, sau Izvorul Maicii Domnului, cum este numit de creștini, prin tunel, 533 de metri lungime, până la Scăldătoarea Siloamului, unde vezi săpăturile arheologice și unde ți se prezintă schițele cu înfățișarea acestei scăldători pe vremea Mântuitorului. Și, repet, de la scăldătoare poți urca în sus spre Ierusalim, spre Poarta Gunoaielor, cum se spune, pe un drum amenajat în vremea lui Irod, foarte interesant.

De aceea, cum spunea (orbul), „ducându-mă la scăldătoarea Siloamului, ascultând de trimitere, am văzut”. Și îl întreabă ceilalți: unde este Acela? Și a zis: nu știu. El s-a întors, dar, până să se întâlnească cu Iisus – vedem în finalul capitolului că se va întâlni cu El -, e întrebat de unii și de alții, de vecini, de ceilalți și, sigur, toți sunt contrariați și, mirându-se de minune, ar vrea să-L întâlnească pe făcătorul acesteia. Iată, aici ajungem cu această lectură până la Ioan, capitolul 9, versetul 12”.

Emisiunea „Atlas Biblic” se difuzează de luni până vineri la ora 20:30 pe Radio Trinitas, ediția sibiană, care-l are ca invitat pe părintele Mihoc, putând fi audiată miercurea sau, oricând, în arhiva online a radioului Patriarhiei Române.