Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor este hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului. Vezi explicația

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor este zi de hram pentru Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului), al cărui proiect datează de la finele Războiului de Independență (1878) și, apoi, al Primului Război Mondial (1918), considerate de români războaie de edificare și întregire națională. Anume după aceste grele încercări ale istoriei, neamul nostru român și creștin a dorit să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru izbăvirea (mântuirea) din mâinile vrăjmașilor, dar și să creeze un edificiu nepieritor în memoria eroilor care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru ca noi, urmașii lor, să avem o țară liberă, unificată și demnă. De aceea Ziua Eroilor este și unul dintre hramurile Catedralei Naționale.

De praznicul Înălțării Domnului (1 iunie 2022), în cuvântul rostit după slujba de pomenire oficiată de PS Timotei Prahoveanul la Catedrala Patriarhală, Patriarhul Daniel a explicat simbolismul Catedralei Mântuirii Neamului, ridicată în cinstea eroilor români, precum și motivele pentru care aceștia sunt pomeniţi de Biserică la sărbătoarea Înălțării Domnului.

„Vor fi cinstiţi de Dumnezeu pentru iubirea lor smerită şi jertfelnică”

„Cel Care S-a înălţat întru slavă, a trecut mai întâi prin suferinţă. De aceea, Biserica a rânduit ca pomenirea eroilor, cinstirea lor deosebită, să se facă la această sărbătoare a Înălţării Domnului pentru a ne aminti că şi ei şi-au dăruit viaţa pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român prin jertfă, luptă până la moarte, împlinind ceea ce a zis Mântuitorul Iisus Hristos că Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15:13)”.

„Legătura aceasta între suferinţă şi slavă în lucrarea de mântuire a Domnului nostru Iisus Hristos luminează ziua de pomenire a eroilor români din toate timpurile şi din toate locurile. Această pomenire se face cu speranţa că cei care s-au jertfit pentru neamul românesc vor fi cinstiţi de Dumnezeu pentru iubirea lor smerită şi jertfelnică şi de poporul român, pentru că libertatea şi unitatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar care adesea, în istorie, trebuie păstrate şi apărate”, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Agenției de Știri Basilica.

„Catedrala Naţională, simbol al iubirii poporului faţă de Hristos şi cinstire a eroilor neamului”

Patriarhul Daniel a reiterat în acest context că un nou monument contemporan, Catedrala Naţională sau Catedrala Mântuirii Neamului, are ca prim hram Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

„De aceea, în seara zilei de 24 noiembrie 2018, înainte de sfinţirea altarului Catedralei Naţionale, în piciorul sfintei mese din altar au fost aşezate listele cu sutele de mii de nume de eroi pe care ni le-a furnizat Ministerul Apărării Naţionale, ca totdeauna să fie pomeniţi aceşti eroi ai neamului în Catedrala dedicată lor, Catedrala Mântuirii sau biruinţei neamului, Catedrala Naţională. A doua zi, altarul catedralei a fost sfinţit”.

„Prin aceasta, Catedrală Naţională se vede că este un simbol al iubirii poporului român faţă de Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat întru slavă, dar şi o cinstire a eroilor neamului”, a subliniat Patriarhul Daniel. (articolul continuă dedesubt)

Un superb mozaic cu icoana Înălțării Domnului, postat de Catedrala Națională (articolul continuă dedesubt):

Mai multe, în jurnalul Trinitas TV:

Citiți și: S-a aflat originea sloganului ateist Vrem spitale, nu catedrale: Un refren de propagandă comunistă din Cenaclul Flacăra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *