A 116-a zi de război în Ucraina. Cronica scriitorului Cristian Negrea
Duminică, 19 iunie 2022, s-a înregistrat cea de-a 116-a zi de război în Ucraina. Punctul focal al conflictului este în acest moment ultima porțiune din Luhansk deținută de ucraineni, unde luptătorii Kievului au fost izolați în complexul industrial „Azot”, ceea ce pare a da naștere unui scenariu similar cu cel de la uzina „Azovstal” din Mariupol. Reproducem pentru cititorii noștri o analiză a scriitorului Cristian Negrea, expusă public pe Facebook în cele mai recente postări ale autorului romanelor tehno-thriller „Sânge pe Nistru”, „Când armele vorbesc” și „Cnutul Maicii Rusia”:
„Extremitatea estică a frontului din Donbass, respectiv ultima porțiune din Luhansk deținută de ucraineni, este la ora actuală punctul focal al războiului, în această a doua fază a conflictului declanșat la 24 februarie 2022. Provincia Luhansk este cea mai estică din regiunea Donbass, Putin cerând ocuparea ei până la 1 iunie, iar cea vestică, Donetsk, până la 1 iulie. Primul termen a fost deja depășit, ucrainenii ținând încă de orașul Severdonetsk, care a fost ocupat de ruși în proporție de 80%, apoi ucrainenii au contraatacat și i-au respins, pentru ca ulterior rușii să revină și să îi împingă înapoi în zona industrială, ocupând din nou 80%, dar distrugând podurile peste Doneț ce fac legătura cu Lisiceansk, izolând luptătorii ucraineni în complexul industrial Azot, ceea ce ne amintește foarte mult de cumplitele lupte de la Mariupol (82 de zile de asediu) și complexul industrial Azovstal. Iar încăpățânarea lui Putin de a se crampona de ocuparea cu orice preț, în ciuda tuturor pierderilor, a unui oraș ca și Severdonetsk, doar pentru a clama eliberarea lui și implicit a Luhanskului, ne amintește de încăpățânarea lui Hitler cu privire la Stalingrad. Fiindcă atât Severdonetskul, cât și Stalingradul, nu au vreo importanță strategică majoră, ci doar sunt meat grinder, tocătoare de carne în traducere liberă, adică în aceste zone urbane de luptă pierderile sunt enorme, iar rezultatele nu justifică în nici un fel pierderile necesare pentru cucerirea lor. Da, același Putin care cerea ministrului Shoigu să nu riște viețile rușilor prin atacuri asupra Azovstal din Mariupol, ci să îl izoleze, pentru ca ulterior rușii să mai piardă sute, dacă nu mii de oameni în asaltul ulterior. Pentru că un lider care ține cu adevărat la viețile oamenilor săi ar fi trebuit să înconjoare și să izoleze acest gen de oraș în care lupta urbană favorizează apărătorii, nu să își trimită soldații să fie măcelăriți printre clădiri și ruine de apărătorii care au aici avantajul major. Dar Putin vrea să anunțe o victorie, eliberarea Luhanskului, a dat și un termen-limită pentru asta, pentru că este frustrat după o campanie de aproape patru luni în care obiectivele anunțate în prealabil au eșuat din cauza rezistenței îndărătnice a ucrainenilor care nu doresc să fie eliberați de frații lor de până acum, rușii. (articolul continuă dedesubt)
Să fim foarte bine înțeleși, ucrainenii nu ar fi putut rezista atâta timp fără ajutorul militar din Occident, dar nu ar fi putut rezista fără aportul în informații, pregătire, instruire etc. Cu toții știm asta, și ucrainenii recunosc. Dar mai este un aspect foarte sensibil despre care nu prea se vorbește. Pe lângă instructori, luptători voluntari, armament, logistică, asistență în multiple domenii, mai este un aspect esențial care i-a ajutat pe ucraineni să obțină rezultate și victorii pe care nimeni, dar absolut nimeni, din toată pleiada de analiști militari nu le-ar fi putut prevedea, ba dimpotrivă, corul tuturor acestora nu se înțelegeau doar asupra numărului de zile în care Ucraina va cădea sub tăvălugul ofensivei rusești.
Sunt sigur că a existat și există un mic grup de experți militari, de sfătuitori sau consilieri, pe lângă statul major al armatei ucrainene, care asta fac, sfătuiesc sau consiliază. Altfel nu se poate explica cum armata ucraineană, până ieri cu doctrină și tactică identică cu cea rusă, fiind din aceeași tulpină sovietică, s-a transformat brusc într-o forță militară abilă, cu tactici militare total diferite, cu gândire outside the box, agilă și flexibilă, care să provoace pierderi imense armatei rusești și să o facă să cedeze și să renunțe la obiectivul ei primordial, denazificarea totală a Ucrainei, după mai puțin de o lună și jumătate de conflict, când în prima fază avea o superioritate totală în toate privințele, plus inițiativa pe toate fronturile.
Ei, bine, aceștia sunt doar consilieri, decizia le aparține ucrainenilor, acești consilieri sau sfătuitori pot doar consilia statul major ucrainean, nu pot impune să fie urmate sfaturile lor, ucrainenii sunt cei ce au decizia finală, este normal, doar este războiul lor, și nimeni nu îi poate obliga să urmeze sfaturile consilierilor. Am evidențiat această situație și în romanele mele tehno-thriller Când armele vorbesc, Sânge pe Nistru și Cnutul maicii Rusia.
Iar după succesul din prima fază a războiului, când rușii au cedat și au renunțat la atacul asupra Kievului, Cernighiv și Summy, evacuându-și trupele de acolo pentru a le concentra în Donbass, și au lăsat trupe de acoperire la Harkov, ucrainenii au crezut că pot câștiga războiul fără să țină seama de acești consilieri. Fiindcă aceștia au venit cu sfaturi contrare sensului dorit de ucraineni, adică cum ar fi vrut ei să decurgă următoarea fază a războiului. Dar au greșit.
Sunt multe zicale militare care ar putea ilustra această situație: cel mai mare dușman al tău este succesul de ieri, sau generalii de azi tind să lupte în războiul de ieri. Așa s-a întâmplat și cu Franța care era pregătită să lupte ca și în primul război mondial, fiind total surprinsă de modul în care a decurs ofensiva germană din 1940.
Or, ucrainenii s-au cramponat și ei pe apărarea cu orice preț a Donbassului, deși, sunt sigur, consilierii i-au sfătuit altfel. Fiindcă, în acest mod, au răspuns previzibil noii strategii a rușilor, ducând conflictul spre unul de uzură. Și din acest gen de conflict costisitor în vieți omenești și pierderi de material este foarte dificil să ieși, în momentul în care te lași prins în el.
Fiindcă și rușii au schimbat tactica lor inițială care s-a dovedit falimentară, cu pătrunderi în adâncime cu coloane de tancuri, dar care au flancurile vulnerabile față de infiltrările unor unități de infanterie sau forțe speciale reduse numeric care atacă coloanele cu sisteme portabile Javelin și NLAW provocând pierderi majore și apoi dispar, plus atacurile cu drone Bayraktar TB-2. Al treilea principiu al războiului, al acțiunii și reacțiunii, rușii au schimbat tactica, atacând pe front, cu câștiguri mici, dar sigure, fără incursiuni în adâncime. Tactica din al doilea război mondial, baraj puternic de artilerie, apoi avans redus al tancurilor susținute de infanterie, dacă întâmpină rezistență, se retrag, apoi un nou baraj de artilerie, urmat de avansul precaut și tot așa, până găsesc o breșă, un punct slab în frontul inamic, după care aruncă totul în acea breșă care să rupă frontul, apoi aruncă toate rezervele în acea breșă în așa fel încât să îl spargă și să împingă înainte, conform principiilor Bătăliei în adâncime dezvoltate de teoreticienii sovietici Isserson, Trandafilov și alții în anii 30, care au pus bazele teoretice ale artei operaționale militare.
Dar problema este că Putin, ca și Hitler, se încăpățânează asupra unui oraș, iar în mediul urban dezvoltarea bătăliei în adâncime este imposibilă, având în vedere caracteristicile mediului urban de luptă. Aici te lupți printre clădiri, în subsoluri, pe străduțe și alei, printre imobile, nu ai cum să dezvolți o ofensivă largă, fiindcă mediul urban nu este de așa natură. Iar rușii ar trebui să știe asta, doar au luptat în Groznâi în 1994-1996 și 1996-2001.
Sunt sigur că acești consilieri i-au sfătuit pe ucraineni să aplice o apărare elastică, cu retrageri tactice de pe anumite poziții și contraatacuri locale, dar asta ar implica unele cedări de teritorii, chiar și temporare, ceea ce conducerea politică a Ucrainei nu poate accepta după atâtea sacrificii. Războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace, spunea Karl von Clausewitz, iar când Zelenski a spus că rușii au ocupat 20% din teritoriul Ucrainei, este de la sine înțeles că politicul nu poate accepta alte cedări de teritorii, chiar dacă acestea ar fi o parte dintr-o strategie militară mai largă, dar care politicul nu o poate accepta.
Așa că s-a ajuns la situația actuală, cu o bătălie cumplită de uzură în Donbass, cu epicentrul în Severodonetsk, o bătălie cruntă pe un spațiu redus, cu nenumărate victime de ambele părți, doar pentru un orășel fără importanță strategică, și acest orășel distrus complet de artilerie, adică distrus de cei care vor să îl elibereze, respectiv rușii. (articolul continuă dedesubt)
Severdonetsk, punctul focal al războiului la ora actuală. Spuneam în postarea anterioară despre încăpățânarea absurdă a lui Putin de a se crampona de ocuparea acestui oraș fără mare importanță strategică, doar pentru a clama, după ocuparea lui, o mare victorie, respectiv eliberarea totală a Luhanskului. Dar cu ce pierderi imense pentru ruși, asta nu mai contează pentru Putin. Spuneam, tot în postarea anterioară, că ucrainenii s-au lăsat prinși în manevra rușilor, acceptând o astfel de bătălie de uzură, costisitoare și pentru ei, în Severdonetsk, o luptă urbană, pe un spațiu redus, cu imense victime pe ambele părți.
Și sunt convins că sfetnicii, adică consilierii, i-ar fi sfătuit altfel, sunt convins de asta. Dar ucrainenii sunt în război, e războiul lor, și ei decid cum să își ducă luptele, indiferent de sfaturile altora, fiindcă ei luptă și sângerează, și e responsabilitatea lor directă. Iar dacă conducerea politică le-o cere, trebuie să o facă. Respectiv, să lupte pentru Severdonetsk până la capăt.
Pe de altă parte, Severdonetsk are pentru ucraineni nu numai o importanță politică și militară simbolică, ci și una de moral pentru populația ucraineană, susținătoare a rezistenței împotriva agresiunii rusești, conform căreia cât timp rezistă Severdonetsk, provincia Luhansk nu este ocupată.
Dar să revenim la chestiunile tactice și strategice de importanță majoră în conflictul actual.
Lăsându-se prinși în acest conflict de uzură pentru Severdonetsk, ucrainenii și-au făcut propriile calcule, potrivit cărora rata de uzură (să-i spunem așa, deși mai potrivit ar fi kill ratio) este mai mare la ruși decât în cadrul trupelor proprii. Este normal, peste tot, nu numai în mediul urban, dar cu atât mai mult în mediul urban, apărătorul este favorizat față de atacator.
Spuneam că ar fi fost de preferat o apărare elastică, dar asta ar fi însemnat cedarea benevolă a unor mici teritorii pentru a le reocupa ulterior, iar această cedare iese din discuție din punctul de vedere al conducerii politice ucrainene, uitând vorba lui Frederic cel Mare: cel care apără peste tot nu apără nimic. Am văzut doar un exemplu de acest gen în Severdonetsk, când, sub presiunea tirurilor de artilerie, ucrainenii au evacuat cam 30% din oraș, rușii s-au grăbit să ocupe acea porțiune, după care ucrainenii au contraatacat trupele ruse lipsite de protecție (nu-și puteau bombarda propriii soldați) și le-au respins provocându-le pierderi grele. Între timp, rușii au revenit tot prin tactica barajului de bombardament și avansarea înceată, dar sigură.
Revenind la kill ratio, este clar că rușii la Severdonetsk au pierderi mult mai mari ca și ucrainenii, dar nu le pasă de asta, pe când ucrainenii sunt sensibili la propriile pierderi.
Era de așteptat ca rușii să fi învățat ceva din propriile greșeli, da, au învățat, dar fac altele noi, inadmisibile pentru o pretinsă mare putere militară. În sensul că au schimbat tactica falimentară din prima fază a războiului, au renunțat la obiectivul major, Kievul, din moment ce nu au reușit să îl cucerească și au avut asemenea pierderi. Era clar că nu aveau cum. Cu efectivele angajate, un oraș de opt ori cât Mariupolul, dacă nu mai bine, Mariupol pentru care au avut nevoie de 82 de zile de asediu.
Și da, propaganda rusă încearcă să spele rușinea acestei înfrângeri (fiindcă rușii nu recunosc niciodată vreo înfrângere) inventând ideea preluată și vehiculată și la noi, cum că atacul Kievului a fost o diversiune. Cea mai mare idioțenie cu putință! Adică, dacă a fost cu adevărat o diversiune, atunci este cea mai idioată diversiune cu putință! Iar armata care face asemenea diversiuni este cea mai idioată armată de pe planetă! Iar dacă nu a fost o diversiune, a fost o înfrângere clară, iar cei care susțin că e o diversiune sunt cei mai mari idioți de pe planetă.
Să mă explic. Care armată ajunge cu două corpuri principale, din două părți (nord-vest și nord-est) până în periferiile capitalei inamice și apoi se retrage spunând că a fost o diversiune? Când scopul declarat al operațiunii militare speciale a fost denazificarea Ucrainei, asta înseamnă schimbarea conducerii, care se afla la Kiev, nu? Dacă ucrainenii ar fi cedat, rușii n-ar mai fi intrat în Kiev, s-ar fi retras spunând că ha-ha, a fost o diversiune? Este ca și cum americanii în 2003 ar fi ajuns la porțile Bagdadului (la sud și la vest), apoi s-ar fi retras spunând că a fost o diversiune. Mai departe, care putere militară pierde mii de oameni, plus sute de blindate (amintiți-vă coloanele de tancuri incinerate și distruse pe drumurile de la nord de Kiev) doar pentru o diversiune? Doar o armată de idioți sau ai cărei lideri mint cu nonșalanță încercând să ascundă o înfrângere sub perdeaua unei așa-zise diversiuni, de fapt, tocmai ce fac ei încercând să o ascundă este o diversiune. Dar să revenim la retorica asta cu diversiunea. Care ar fi fost scopul acestei diversiuni? Aha! Să atragă forțele ucrainene din Donbass la Kiev, pentru a slăbi frontul de acolo, iar rușii să fugă repede de la Kiev și să-i surprindă în Donbass, care de fapt era scopul principal și inițial al războiului, nu vrăjeala aia cu denazificarea Ucrainei! O cretinătate! Rușii de la Kiev au avut nevoie de vreo trei săptămâni să își mute trupele de la Kiev în Donbass, iar ucrainenii și le-au deplasat în mai puțin de o săptămână. E logic, uitați-vă pe hartă, rușii manevrează pe linii exterioare, ucrainenii pe linii interioare, care e mai favorizat în privința manevrei și deplasărilor de trupe de pe un front pe altul? Să ne amintim, la începutul lui aprilie, când au renunțat la Kiev și au început retragerea de acolo, rușii aveau 25-30 de BTG (batalioane tactice) în Donbass, abia la sfârșitul lui mai au ajuns la circa 100 (cu tot cu cele 12 eliberate de la Mariupol). Așa că, ce diversiune? Repet, cei care susțin că a fost o diversiune la Kiev ori sunt tâmpiți, ori mint cu nonșalanță.
Revenind, rușii au făcut o altă greșeală majoră încăpățânându-se în Severdonetsk, de fapt anti-strategul Putin a făcut-o, și nimeni din anturajul său nu îndrăznește să îi atragă atenția. Din acest punct de vedere, Putin se aseamănă mai mult cu Hitler decât cu idolul său Stalin. După niște ordine nefericite, din 1942 Stalin a lăsat deciziile referitoare la război pe seama generalilor, el doar aprobându-le și făcându-i responsabili, Hitler a condus războiul de multe ori împotriva sfaturilor generalilor profesioniști, cu rezultatele care se cunosc.
Greșeala este că se încăpățânează pentru Severdonetsk, băgând tot mai mulți oameni și material în acest meat grinder. Asta în loc să forțeze închiderea cleștelui mediu Popasna – Izium (am vorbit de cei trei clești în postările anterioare), care ar izola forțele ucrainene într-un buzunar mare, și apoi să fragmenteze buzunarul, așa cum au făcut în al doilea război mondial. Rușii nu, bagă toate rezervele în Severdonetsk ca să îndeplinească dorința marelui Putin, indiferent de pierderi. În același timp, nu reușesc de săptămâni să taie autostrada Bakhmut – Severdonetsk, principala axă de aprovizionare a ucrainenilor din Donbass, fiindcă nu au rezerve pentru asta, tot ce au aruncă în Severdonetsk. Și chiar dacă reușesc să cucerească Severdonetskul lăsând în urmă hecatombe de morți din propriii soldați, n-au rezolvat mare lucru, ar trebui să atace Lisiceansk, dar care este peste Doneț, și am văzut ce au pățit rușii când au încercat să forțeze un astfel de râu, au pierdut aproape un BTG pe degeaba, altă greșeală de începători. (articolul continuă dedesubt)
Cucerirea Severdonetskului doar l-ar putea face pe Putin să declare o mare victorie, eliberarea provinciei Luhansk, dar mai este provincia Donetsk până e eliberat întreg Donbassul (vezi harta).
Spuneam că ucrainenii s-au lăsat prinși în această luptă de uzură pentru Severdonetsk, și poate era mai bine să aplice altă tactică. Dar se pare că s-au adaptat repede. Astfel, au prins punctul slab al rușilor, ei vor cu orice preț Severdonetskul fiindcă așa vrea Putin, iar ucrainenii îi fac să plătească un preț disproporționat de mare pentru el.
Între timp, profitând de faptul că rușii și-au aruncat toate rezervele aici, au reluat contraatacul spre Kherson și progresează constant, ajungând foarte aproape de orașul pe care rușii l-au fortificat, pregătindu-se de apărare. Nu este clar dacă ucrainenii vor asedia Khersonul, care este pregătit de apărare și ar fi nevoie de multe trupe pentru a-l ataca, și de multe pierderi pentru a-l cuceri. Rolurile s-ar inversa, rușii fiind favorizați prin faptul că sunt în defensivă. Dar nu este întâmplător faptul că mișcările de partizani încep să se intensifice în teritoriul ocupat, acești partizani, coordonați de la centru, își intensifică acțiunile când se apropie o ofensivă ucraineană, este de urmărit acest fenomen care poate fi un indicator dacă ucrainenii vor porni la asediul Khersonului. Depinde dacă ucrainenii au forțele suficiente pentru un atac decisiv asupra acestui oraș important, acum, când rușii au rezervele angajate în totalitate în Severdonetsk. (articolul continuă dedesubt)
Am explicat în una din postările anterioare de ce rușii și-au retras trupele ce asediau Kiev, Summy și Cernigov, dar nu le-au retras pe cele de lângă Harkov, chiar dacă ucrainenii au contraatacat aici în mai și au împins linia frontului pe o porțiune până aproape de graniță. Am spus atunci că aceste trupe acoperă flancul drept al rușilor din Donbass și servesc ca și pivot al ofensivei de atunci asupra orașului Izium, între timp cucerit de ruși. Plus acoperirea liniei esențiale de comunicații și aprovizionare din Rusia (Belgorod) la Izium. Dar și un alt rol, cel de fixare a trupelor ucrainene aici, lângă Harkov, iar acest rol a devenit clar când rușii au început atacuri demonstrative spre Harkov, punându-i pe ucraineni pe picior greșit. Totul pentru a-i împiedica să ajute trupele din Donbass și să fixeze cât mai multe forțe aici. O manevră deșteaptă a rușilor, rămâne de văzut cum va evolua situația, fiindcă avem un epicentru al bătăliei în Donbass, respectiv la Severdonetsk, o mișcare de diversiune a rușilor spre Harkov și una a ucrainenilor spre Kherson. Respectiv ambele flancuri. Nu putem încă aprecia, depinde de intensitatea presiunii pe aceste flancuri, dacă se va produce vreo pivotare importantă a întregului front, este încă prea devreme și nu avem informații suficiente asupra forțelor angajate pe aceste flancuri. Mai trebuie menționată și tentativa ucraineană de atac spre Izium, încă nu știm în ce măsură se va concretiza într-o ofensivă majoră sau este doar un atac demonstrativ, de fixare a trupelor inamice.
În încheiere, câte ceva despre raportul de artilerie. Este evident că rușii se grăbesc în Donbass și aruncă tot ce au acolo, atât timp cât au superioritate în artilerie, dar acest aspect nu va dura prea mult, dar depinde de cât timp vor rezista ucrainenii acolo. Să fim bine înțeleși, infanteria ocupă terenul, tancurile străpung frontul, dar cel mai mare ucigaș pe câmpul de luptă rămâne artileria. Nu mitralierele, nu bombardamentul aerian (mai ales că niciuna din părți nu are superioritate aeriană deplină), ci artileria. Superioritatea rușilor în artilerie va apune treptat pe măsură ce ucrainenii vor aduce pe câmpul de luptă tunurile și obuzierele occidentale, care trag la mai mare distanță decât cele rusești și cu mare precizie, dirijate prin satelit sau la coordonate precise, putând fi utilizate fără probleme ca și unități de contrabaterie. Sunt total diferite față de bombardamentul în orb al artilerie rusești. Deja au apărut imagini cu baterii rusești scoase din funcțiune de o salvă precisă a unor astfel de unități. Dar ucrainenii mai au nevoie și de vechea artilerie a lor, pentru bombardamente de baraj, dar problema este că și-au cam epuizat munițiile, iar calibrele nu se potrivesc cu cele NATO.
O informație încă neconfirmată, SUA a solicitat României și Bulgariei să reia producția de muniție de artilerie de 152 mm (calibrul standard NATO cel mai apropiat este de 155 mm și nu se potrivește), România a răspuns afirmativ (în mod normal, ar fi trebuit reluată încă din 24 februarie, sau cel târziu o zi după). Dar asta e cu noi, am anulat programul de înzestrare cu drone, cel cu corvete este amânat de câțiva ani, acum până în septembrie etc. Suntem conduși de incompetenți. Deși avem ca și premier un general. Noroc că ucrainenii rezistă!”
Sursa: Facebook Cristian Negrea
Cumpărați revista Tactica și Strategia și cărțile publicate de Editura Marist, inclusiv sub semnătura scriitorului Cristian Negrea! Revista poate fi găsită în format fizic la chioșcurile de presă Inmedio din mall-uri sau la Aeroportul Otopeni.