Duminica a 8-a după Rusalii. Înmulțirea pâinilor. Cum trebuie să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului ne spune părintele Vasile Dariciuc de la Biserica dintre Brazi – Sibiu

În duminica a 8-a după Rusalii este rânduit să se citească la Sfânta Liturghie oficiată în bisericile ortodoxe pasajul scripturistic din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul al XIV-lea, versetele 14 – 22, în care se relatează despre minunea făcută de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pustiu, unde, înmulțind 5 pâini și 2 pești, a hrănit cu ele o mulțime formată din 5000 de bărbați, în afară de femei și de copii.

Apostolul: „Fraților, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere; căci, frații mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit știre că la voi sunt certuri. Și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare S-a împărțit Hristos? Nu cumva S-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezați în numele lui Pavel? Mulțumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus și pe Gaius, ca să nu zică cineva că ați fost botezați în numele meu. Am botezat și casa lui Ștefanas; afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos” (Ap. I Corinteni 1, 10-17).

Evanghelia: „În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor” (Ev. Matei 14, 14-22).

Predica părintelui Vasile Dariciuc de la Biserica dintre Brazi, Sibiu:

„Iubiți credincioși, pericopa evanghelică de astăzi ne vorbește despre minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor în pustie. Sfântul Evanghelist Matei, înainte de a relata această minune, spune că Domnul nostru Iisus Hristos a aflat de moartea prorocului Ioan Botezătorul și S-a retras într-un loc pustiu ca să Se roage în singurătate, însă oamenii, aflând că este acolo, au venit ca să asculte cuvântul Evangheliei. Erau însetați după cuvântul lui Dumnezeu. Și ne spune Evanghelistul Matei că Mântuitorul, văzând mulțimea de oameni, I S-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor, apoi a propovăduit Evanghelia până spre seară, când apostolii L-au făcut atent pe Hristos că s-a înserat și L-au rugat să dea drumul mulțimii să-și procure de mâncare.

Iar Hristos le răspunde: Nu trebuie să se ducă, dați-le voi să mănânce! Și, iată, apostolii aveau doar 5 pâini și 2 pești pe care Hristos le-a înmulțit, a săvârșit această minune și a hrănit peste 5000 de oameni. Cinci mii erau numai bărbații, afară de femei și de copii (deci, mulțimea ar fi putut fi cel puțin de 3 ori mai mare, dacă presupunem că fiecare bărbat ar fi venit însoțit de familie, sau mai mare cu doar câteva mii de suflete peste 5000, dacă ne imaginăm, dimpotrivă, că majoritatea bărbaților ar fi venit singuri, iar femeile și copiii ar fi fost în minoritate. De asemenea, ne gândim că mulți dintre cei prezenți erau bolnavi căutând vindecare, iar cum boala nu ține seama de genul persoanelor, ar fi putut fi acolo la fel de multe femei pe cât bărbați, iar copii, mult mai puțini. Scriptura, însă, nu reține numărul total al persoanelor, ci doar pe cel al bărbaților, 5.000, iar prin adaosul „în afară de femei și de copii” ne dă un indiciu clar că numărul de oameni era mai mare, fără a ne spune, însă, cu cât mai mare. Acest surplus de persoane care nu erau bărbați pare a fi trecut la „și alții”, mai putând fi dedus cu aproximație din aportul lor suplimentar la numărul de coșuri cu fărmituri sau resturi – n.r.).

Ce învățăm din această minune? Pe de o parte, vedem atotputernicia lui Dumnezeu, la care toate sunt cu putință. Pe de altă parte, vedem bunătatea, milostivirea, iubirea de oameni a lui Hristos față de oamenii suferinzi. Și mai învățăm ceva: Hristos nu i-a hrănit doar trupește pe cei peste 5.000 de oameni care se aflau acolo, în pustie, ci i-a hrănit mai întâi duhovnicește prin cuvântul lui Dumnezeu. E adevărat că omul este o ființă psiho-somatică, alcătuită din trup și din suflet, și, așa cum ne îngrijim de trup ca el să fie sănătos, să crească, să se dezvolte, așa ar trebui să ne îngrijim și de suflet. Flămânzește trupul? Flămânzește și sufletul. Însetează trupul? Însetează și sufletul. Și dacă ne îngrijim măcar în egală măsură și de suflet ca și de trup, atunci ființa noastră se dezvoltă complet, armonios. Însă, de cele mai multe ori, nu se întâmplă așa. Oamenii se îngrijesc în mod excesiv de trup, oferindu-i tot ceea ce trupul dorește, și se gândesc mai puțin la suflet: abia atunci când dau de greu, când dau de un necaz, se gândesc că au și un suflet și că și acel suflet însetează după Dumnezeu, flămânzește după Dumnezeu.

Cum ne putem hrăni sufletul?

Sufletul se hrănește prin cuvântul lui Dumnezeu. Ne amintim de cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care spune că: nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu Cuvântul Care iese din gura lui Dumnezeu! Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu îl găsim în Biblie, în Sfânta Scriptură și, în special, în Sfintele Evanghelii.

O reiterare a altor minuni din Vechiul Testament

Minunea relatată de Sfântul Evanghelist Matei astăzi amintește de alte minuni din Vechiul Testament, de făina și uleiul văduvei din Sarepta Sidonului în vremea prorocului Ilie: chiar dacă se lua și se consuma din acea făină, făina nu se împuțina și nici untdelemnul din vas, e o minune a lui Dumnezeu. Ne amintește și de hrănirea poporului lui Israel timp de 40 de ani în pustia Sinai de către Dumnezeu cu mană cerească, dar, în același timp, ne amintește și de binecuvântările pe care Dumnezeu le revarsă asupra lumii deși, trebuie să recunoaștem, de multe ori nu merităm să fim ajutați. Dumnezeu face ca pământul să rodească pentru ca noi să avem cu ce să ne hrănim. E adevărat că și omul trebuie să muncească, și omul trebuie să facă partea lui, să cultive pământul, să-l lucreze, dar Dumnezeu face ca acea sămânță să încolțească, să crească și să rodească, pentru că Dumnezeu trimite ploaie și soare la bună vreme, astfel încât sămânța să poată rodi și noi să avem cu ce ne hrăni.

Deci, iată, această minune amintește și de alte minuni care s-au petrecut în Vechiul Testament sau minuni care se petrec și în zilele noastre, când Dumnezeu înmulțește această sămânță ca noi, oamenii, să avem cu ce să ne hrănim.

Hristos a hrănit mai întâi duhul și mai apoi trupul oamenilor adunați în pustie

Spuneam că, așa cum ne hrănim trupul, trebuie să ne hrănim și sufletul și hrana principală a sufletului este Cuvântul lui Dumnezeu sau cuvântul Evangheliei. Iată, înainte de a hrăni trupește mulțimea de oameni adunată acolo în pustie, Hristos i-a hrănit duhovnicește prin cuvântul Evangheliei, astfel încât oamenii uitaseră și de foame și de aceste necesități ale trupului și stăteau acolo, lângă Hristos, și ascultau cuvântul lui Dumnezeu. Ei, cu acest cuvânt al Evangheliei hrănește Hristos obștea credincioșilor și astăzi, a celor care Îl iubesc și care cercetează casa lui Dumnezeu și care însetează după Dumnezeu și, iată, la fiecare Sfântă Liturghie se citește o pericopă din Sfintele Evanghelii și această pericopă este hrană pentru sufletul nostru.

„Eu sunt pâinea Vieții”

O altă modalitate prin care omul poate să-și hrănească sufletul este Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Domnului. Imediat după ce a săvârșit Domnul Iisus Hristos această minune a înmulțirii pâinilor și a peștilor în pustie, a spus următoarele cuvinte: „Eu sunt pâinea Vieții. Eu sunt Pâinea cea Vie care s-a pogorât din Cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în veci, iar pâinea pe care eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are Viață Veșnică și Eu îl voi învia în Ziua cea de Apoi, căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el”.

Deci, iată cum ne hrănim sufletul cu Sfânta Împărtășanie, cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Citim în cartea Faptele Apostolilor în capitolul II că primii creștini stăruiau în învățătura Apostolilor, în părtășie – adică totul aveau de comun, în obște -, în frângerea pâinii – frângerea pâinii se referă la actul ritual al Euharistiei sau al Cuminecăturii – și în rugăciuni. Deci primii creștini „stăruiau în învățătura Apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni.

Despre deasa împărtășanie a primilor creștini, numiți și „sfinți”

Primii creștini se împărtășeau foarte des, se împărtășeau la fiecare Sfântă Liturghie la care ei participau. Când un membru al Comunității Primare greșea grav, atunci nu mai participa la Liturghia credincioșilor, stătea în afara bisericii împreună cu catehumenii și-și îndeplinea canonul, făcea pocăință până dovedea prin viața sa că s-a schimbat și atunci era reintegrat în obștea credincioșilor și atunci se putea iarăși împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Practic, în biserică rămâneau doar cei care se împărtășeau cu Trupul și Sângele Domnului. Cei care aveau impedimente la împărtășanie, adică păcate grave, ieșeau afară la cuvintele „câți sunteți chemați, ieșiți! Cei chemați ieșiți, ca nimeni din cei chemați să nu rămână!” și așteptau în pridvorul sau în curtea bisericii, împreună cu catehumenii, finalizarea Sfintei Liturghii.

Cu timpul, râvna creștinilor a scăzut și, atunci, Biserica s-a văzut nevoită să stabilească o normă de împărtășanie. Și, dacă citiți în catehism, vedeți că una dintre poruncile bisericești spune că fiecare creștin este dator să se spovedească cel puțin în cele patru posturi mari de peste an. Unii au luat-o ca pe o lege, ca pe o normă și nu se împărtășesc mai des, decât de patru ori pe an, în cele patru mari posturi – unii nici măcar atunci, ci doar o dată pe an, în Postul Paștilor, și alții nici măcar în Postul Paștilor nu doresc deloc să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Asta dovedește că râvna creștinilor a scăzut, contemporanii nu mai au râvna și dragostea de Hristos pe care o aveau primii creștini, care nu puteau sta departe de Hristos. Și mai dovedește ceva acest lucru: că oamenii de astăzi au pierdut sensul adevărat al Sfintei Liturghii, care are ca punct culminant tocmai împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Dumnezeu nu preface pâinea pe Disc și vinul din Potir în Trupul și Sângele lui Hristos pentru Sine, ci pentru noi, ca noi să ne împărtășim, să ne sfințim viața împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, că El este „sfintele, sfinților”, El este Cel Care ne sfințește, Care binecuvântează viața noastră.

Care este mai bună, deasa sau rara împărtășanie? Nici una, ci împărtășirea cu vrednicie

E-adevărat că, în ultimul timp, în Biserica Ortodoxă s-au format așa, două tabere: unii care susțin deasa împărtășanie, alții, rara împărtășanie. Acuma, fiecare dintre cele două tabere are argumentele ei. Cei care susțin cu acrivie împărtășania mai rară se bazează pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Corinteni în care amintește că cei care se împărtășesc cu nevrednicie lor își mănâncă și își iau osândă împărtășindu-se cu nevrednicie cu Trupul și Sângele lui Hristos. Și spune Sfântul Apostol Pavel acolo că „pentru aceea mulți dintre voi sunt bolnavi și neputincioși, pentru că se împărtășesc cu nevrednicie”. Sunt și cei din cealaltă tabără, care susțin că este bine ca omul să se împărtășească cât mai des cu Trupul și Sângele Domnului. Dar, dacă citim rugăciunile dinainte de împărtășanie, canonul Sfintei Împărtășanii, vedem că nu se pomenește nimic nici de deasa, nici de rara împărtășanie, ci de împărtășirea cu vrednicie. Îl rugăm prin acest canon pe Dumnezeu să ne învrednicească să ne pocăim de păcatele noastre și să putem împărtăși așa cum se cuvine cu Trupul și Sângele Domnului.

Cum ne împărtășim cu vrednicie?

Am pomenit și ieri, în cuvântul de învățătură pe care l-am ținut la capelă, cu prilejul praznicului Schimbării la Față, amintesc pe scurt și astăzi cuvântul Sfântului Simeon Noul Teolog, care a trăit în veacul al X-lea și care spune așa: „cel care își plânge în fiecare zi păcatele sale, conștient fiind de nevrednicia sa, de îndepărtarea sa de Dumnezeu, este vrednic să se împărtășească cu cu Trupul și Sângele Domnului în fiecare zi. Cel care nu-și plânge zilnic păcatele sale și nu se apropie de Sfântul Potir cu inimă smerită și zdrobită, acela și o dată pe an dacă se împărtășește, tot cu nevrednicie se împărtășește”.

Deci, până la urmă, pocăința este deosebit de importantă. De aceea, de câte ori ne apropiem de Sfântul Potir trebuie să ne pregătim pentru împărtășirea cu Hristos. Cum ne pregătim? Prin post, prin rugăciune, prin spovedanie, dacă avem binecuvântarea duhovnicului, ne citim rânduiala Sfintei Împărtășanii, adică acel canon de pocăință și cele 12 rugăciuni care trebuie să le citim înainte de a ne împărtăși tocmai pentru a trezi în noi acel simț al pocăinței, al nevredniciei noastre. Și cu cât omul se simte mai nevrednic de Hristos atunci când se apropie de Sfântul Potir, cu atât Dumnezeu revarsă mai mult har în sufletul său.

Nimeni nu este vrednic de Hristos, dar El este Cel Care ne învrednicește dacă ne pregătim, dacă ne pocăim, dacă plângem pentru păcatele noastre, dacă facem o spovedanie sinceră și, cu căința necesară și, bineînțeles, dacă ajunăm – în Biseica Ortodoxă, de sâmbătă seara și până duminică după Liturghie, când ne împărtășim, AJUNĂM (nu mâncăm și nici nu bem nimic, n.r.). În alte biserici se împărtășesc și dacă nu ajunează, dar în Biseica Ortodoxă trebuie să ajunăm, să ne spovedim și numai cu binecuvântarea duhovnicului ne putem apropia de Sfântul Potir.

Învățăm de aici că Sfinții Părinți nu vorbesc nici de rara, nici de deasa împărtășanie, ci de împărtășirea cu vrednicia cuvenită. Cu alte cuvinte, poți să te împărtășești des și bine sau des și rău, precum poți să te împărtășești rar și bine sau rar și rău, în funcție de starea ta sufletească, dacă în sufletul tău este această inimă smerită și zdrobită pe care Dumnezeu n-o va urgisi, de care vorbește psalmistul David în Psalmul 50, atunci te poți împărtăși cu vrednicie. Dacă nu avem această inimă smerită și nu avem binecuvântarea duhovnicului, atunci și o dată pe an dacă ne împărtășim, tot cu nevrednicie ne împărtășim.

Hrană pentru suflet

De asta, iubiți credincioși, iată câteva mijloace prin care omul își poate hrăni sufletul: prin cuvântul lui Dumnezeu, prin cuvântul Evangheliei – și bine este să avem fiecare măcar Noul Testament în casă și, în fiecare seară, după ce ne citim rugăciunea, să citim și câte un capitol din Noul Testament. Când ne rugăm Îi vorbim noi lui Dumnezeu, când citim din Biblie Îl lăsăm pe Domnul să ne vorbească, pentru că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și așa ne hrănim sufletul în fiecare zi. Și, apoi, duminica și în sărbători, când mergem la biserică, iarăși Hristos ne hrănește prin cuvântul Evangheliei și, când suntem pregătiți pentru Sfânta Împărtășanie, mai mult decât atât, Îl primim pe Iisus Hristos, „sfintele, sfinților”, Care ne sfințește viața și ne ajută să ne mântuim.

„Fără Mine nu puteți face nimic!”

Noi, fără El, nu ne putem mântui. Hristos spune: fără de Mine nu puteți face nimic. Ce putem face e să ne pocăim și să ne căim de păcatele noastre, să fim conștienți de nevrednicia noastră și să ne apropiem de Sfântul Potir cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, cum spune preotul în îndemnul pe care ni-l adresează în fiecare Sfântă Liturghie și, dacă facem acest lucru, credem că viața noastră și a societății în care trăim se va schimba așa, ușor-ușor, și vom vedea, așa, crâmpeie din Împărăția lui Dumnezeu încă din lumea aceasta, aici, pe pământ, în Biserică! Amin”, a spus părintele Vasile Dariciuc în predica rostită la 7 august 2022 în Biserica dintre Brazi (cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”) din Sibiu.

One thought on “Duminica a 8-a după Rusalii. Înmulțirea pâinilor. Cum trebuie să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului ne spune părintele Vasile Dariciuc de la Biserica dintre Brazi – Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *