Duminica a 9-a după Rusalii: Umblarea pe mare și Potolirea furtunii. În orice furtună este Hristos! Orice corabie cuprinsă de valuri are o scăpare! Orice viață își are salvarea în Dumnezeu, ne învață părintele Călin Sămărghițan
În duminica a 9-a după Rusalii, în bisericile ortodoxe este rânduit să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pasajul din Evanghelia de la Matei unde ne este istorisit cum Iisus Hristos a venit la ucenicii Săi aflați în corabie umblând pe deasupra apelor, a certat vântul și valurile și a potolit furtuna care amenințau să scufunde ambarcațiunea în care se aflau Sfântul Petru și ceilalți discipoli.
„Fraților, noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu; iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înțelept meșter, am pus temelia; iar altul zidește. Dar fiecare să ia seama cum zidește! Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar, de zidește cineva pe această temelie: aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, și focul însuși va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar așa, ca prin foc. Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi” (Ap. I Corinteni 3, 9-17).
„În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. Iar El, dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă și, de frică, au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar, văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și, suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului” (Ev. Matei 14, 22-34).
Predica părintelui Călin Sămărghițan de la Biserica dintre Brazi – Sibiu:
„Doamne, scapă-ne că pierim!”
„Aceste cuvinte se aud din mijlocul valurilor tulburate și înalte și înfricoșătoare, în mijlocul valurilor prin care treceau apostolii cu corabia pe Marea Galileii. Vântul le era împotrivă, apele erau învolburate și potrivnice, o furtună îi cuprinsese și aceste cuvinte ajung pe buzele lor. Aceste cuvinte sunt pe buzele creștinilor de 2.000 de ani: „Doamne, scapă-ne că pierim!”.
Este o frică de pieire pe care o are natura noastră umană prin firea ei. Suntem ființe care respiră, care trăiesc, care au – și noi avem ceea ce au și animalele – instinctul de conservare: când simțim că pieirea este aproape, că pericolul este aproape, ne îndreptăm cu mințile și cu inimile și cu sufletele spre Dumnezeu, ca ultimă nădejde.
Așa s-au îndreptat și apostolii din evanghelia de astăzi. Și, în mijlocul valurilor, în mijlocul furtunii, potolind furtuna de pe mare, apare Mântuitorul pășind pe ape – un lucru, spunem noi, supranatural. Dar nimic nu-I poate fi supranatural lui Dumnezeu! Dumnezeu este cel mai natural lucru al universului întreg! Lucrările Sale sunt cele mai naturale lucrări, cele mai normale, cele mai obișnuite, cele mai de așteptat lucrări ale lui Dumnezeu în istorie și în societate și în universul întreg. Noi suntem cei care facem lucruri sub-naturale, împotriva naturii, împotriva legilor lui Dumnezeu. Ordinea naturală a lucrurilor este ordinea lui Dumnezeu, ordinea divină. Nimic nu poate fi supranatural pentru că nimic nu este deasupra naturii normale – cu care ar trebui cel puțin să ne obișnuim puțin – a lui Dumnezeu.
Acolo unde este Dumnezeu, cum spuneam cu puțin timp în urmă, când Ilie Îl vede pe Dumnezeu nu în furtună, nu în fulgere, nu în tunete, ci în suflarea lină de vânt, când vine Hristos în mijlocul ucenicilor pe furtună se potolește furtuna, pășește pe mare și se miră apostolii, își dau seama că este El, că este Învățătorul, pe Care Îl lăsaseră rugându-Se în munte. I-a trimis Mântuitorul cu corabia: „Treceți de cealaltă parte a mării!”.
Vine, deci, Mântuitorul la ei, potolind furtuna, și Petru vrea și el să fie părtaș, la fel cum a fost și la Schimbarea la Față, părtaș unei minuni a lui Dumnezeu, dezvelirii divinității Sale, vrea și El să coboare la Mântuitorul și se scufundă în apă. Dar în momentul în care se scufundă în apă, el rostește: „Doamne, scapă-mă!”. Și Mântuitorul îl ridică din nou deasupra valurilor. Pentru că mintea lui Petru coborâse de la lucrurile acelea naturale, L-a văzut natural pe Hristos pășind pe apă, a zis „Gata, și eu pot să pășesc!” și a putut să pășească și a mers pe apă și Petru, dar în momentul în care mintea lui a început să-și spună „Dar stai, că eu de fapt nu pot să fac lucrul acesta, un om nu poate să pășească pe ape!” și în momentul în care rațiunea umană a început să se amestece în rațiunea divină, în blândețea divină a rațiunilor lucrurilor, (Petru) începe să se scufunde! Și, totuși, el scapă. Iar cuvintele cu care Mântuitorul, la fel, se arată ucenicilor înspăimântați din corabie este cuvântul cu care ne întâmpină Dumnezeu întotdeauna în fața lucrurilor Sale directe cu noi, în viața noastră: „Îndrăzniți, nu vă temeți, Eu sunt!”. Doar cu aceste cuvinte, dacă le păstrăm în minte, străbatem orice furtună a vieții noastre!
Să îndrăznim în furtună, să îndrăznim să credem în toată furtuna că Hristos este Cel Care o limpezește și o îmblânzește, să nu ne temem de nimic, că nici o furtună nu ne poate fi împotrivă dacă Hristos este cu noi, că nicăieri nu ne putem scufunda într-un adânc mai înspăimântător decât îndepărtarea de Dumnezeu, și El este acea persoană care cu jertfelnicie a venit să ne ridice pe toți din toate scufundările și prăbușirile noastre posibile și El a fost Cel Care a coborât primul în prăbușirea noastră. Ne amintim cuvântul de pe Cruce, până unde ajunge Hristos cu această spaimă, temere umană, instinct de conservare – a fost Om întreg Hristos, a fost și Dumnezeu întreg, dar a fost și Om întreg și, fiind Om întreg, le-a avut pe toate ale omului, inclusiv frica de moarte – și acolo, pe Cruce, spune: Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? El crede cu firea Sa umană, cu gândirea Sa total umană, neștirbită de nimic, cu frica Sa, cu instinctul de conservare uman, crede că Dumnezeu L-a părăsit. Pentru ca totuși, El, în cele din urmă, când Își dă Duhul pe Cruce, să spună: „În mâinile Tale încredințez Duhul Meu”. Deci ancorarea lui Hristos de Dumnezeu-Tatăl este acolo și ea pe Cruce.
Avem aceste exemple. Avem exemple plastice, imediat, ușor de înțeles! Mai greu de înțeles sunt furtunile lumii acesteia – și vedem în ultimii ani că lumea se întoarce tot mai mult cu dosul în sus. De fapt, nu lumea, că lumea este aceeași, ci percepția noastră despre lume încearcă să ni se strâmbe, să ni se îndoaie, să se alieneze, să se înstrăineze de naturalețea lucrurilor lui Dumnezeu.
Să încercăm să-L „dibuim” pe Dumnezeu în mijlocul tuturor furtunilor vieților noastre! Să ne ridicăm din orice scufundare (în care) ni se pare că ne prăbușim și din orice prăpastie (în care) alunecăm, să spunem acele cuvinte ale lui Petru: „Doamne, scapă-mă!” sau „Doamne, ajută-ne!”, „Scapă-ne, că pierim!”. Niciodată nu pierim definitiv, nu ne împrăștiem, nu ne topim, nu pierim dacă Îl avem pe Hristos cu noi, dacă ne ținem de mâna lui Hristos, dacă ne ținem de Tainele Sale, dacă rămânem în Biserica Sa! Acolo este Adevărul, în Biserică și nu în lume, în Biserică și nu la televizor, în Biserică și nu în spaima cu care lumea vrea să ne înconjoare și ne potopește cu toate furtunile imaginabile și, vedem acum, mai nou inimaginabile, la care mintea noastră nici măcar nu se putea ridica cu puțin timp în urmă!
În orice furtună este Hristos! Orice corabie cuprinsă de valuri are o scăpare! Orice viață, oricât de chinuită, oricât de încercată ni se pare a fi, are scăparea și salvarea și lina plutire în Dumnezeu! Amin”, a spus părintele Călin Sămărghițan în predica sa din 14 august 2022 la Biserica dintre Brazi (cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”) din Sibiu.