Scriitorul Ion Cristoiu îi dă idei premierului Nicolae Ciucă despre cum să sporească gustul de lectură al românilor. VIDEO

Scriitorul Ion Cristoiu a dat vineri câteva exemple în care ar putea fi stimulat gustul de lectură al omului de rând, prin plasarea de mici bibliotecuțe cu cărți de împrumut în spații neconvenționale, cum ar fi la cofetărie, în sala de așteptare a gărilor, a aeroporturilor, în parc sau pe malul apei. Ideile enumerate de Cristoiu vin în replică la o inițiativă a premierului Ciucă pe aceeași temă, după ce acesta ar fi avut o întâlnire cu editori și oameni de cultură pentru a face rost de noi cărți cu care să populeze rafturile bibliotecilor școlare.

„Camil Petrescu a introdus în literatura română perspectiva subiectivă, însă fondatorul narațiunii subiective (este Marcel Proust, n.r.), care diferă de narațiunea clasică, deci balzaciană, care se întâlnește și la Rebreanu și la Petrescu, unde naratorul este omniscient – știe tot. Narațiunea subiectivă, fondată în istoria literaturii de Proust, dar, desigur, cu mulți înaintași – printre care și Charlotte Bronte în Jane Eyre, dar și Stendhal – este naratorul care spune numai ce vede el. Tipic în istoria literaturii universale, exemplul dat de toată lumea este din „Roșu și Negru”, în care personajul principal, reflectând și experiența lui Stendhal, vede Bătălia de la Waterloo ca un balamuc – adică bătălia a fost măreață, dar el, în perspectiva lui, este balamuc. Deci naratorul în narațiunea subiectivă spune: băi, eu n-am de unde să știu ce gândește și X, eu știu numai ce gândesc eu.

În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (de Camil Petrescu, n.r.), noi avem cu narațiunea lui Ștefan Gheorghidiu. Noi nu vom ști niciodată dacă nevastă-sa îl înșeală sau nu. De ce? Pentru că nici el nu știe. Dacă era Balzac, spunea că nevastă-sa nu-l înșela etc. Nu, deci el nu știe! În „Patul lui Procust” (de Camil Petrescu, n.r.), fiecare personaj are o perspectivă asupra celuilalt, dar noi niciodată nu vom ști adevărul. Bun!

În cadrul acestei narațiuni subiective, Proust a introdus, a lansat în istoria literaturii, pornind de la marele filosof francez Henri Bergson, teza așa-numitei memorii involuntare. În sensul că, deodată, o imagine, un gust, un sunet scoate din trecutul tău lucruri uitate. Și pasajul clasic dat de exemplu și învățat de multă lume când se făcea cât de cât școală este acesta: Matur fiind, personajul-narator, care e Marcel Proust, mușcă dintr-o madelenă – un fel de plăcintuță – care fusese muiată în ceai și, în acel moment, i se deșteaptă în memorie niște imagini din trecut asociate cu acest moment când, și pe vremuri, mânca madelenă muiată-n ceai.

„Și, pe neașteptate, amintirea mi-a apărut: gustul acesta era acela al bucății de madelenă pe care mătușa Leonie mi-o oferea după ce o înmuiase în infuzia ei de ceai de tei când mă duceam la ea în odaie, duminica dimineața, la Combray. În acea zi nu ieșeam înainte să se fi făcut ora de liturghie să-i spun bună ziua. Vederea micii madelene nu-mi amintise nimic înainte de a fi gustat-o. Poate pentru că, zărindu-le deseori de-atunci, fără să le mănânc, pe mesele cofetarilor, imaginea lor părăsise aceste zile petrecute la Combray ca să se lege cu altele mai recente. Și îndată ce-am recunoscut gustul bucății de madelenă muiată-n ceai de tei pe care mi-o dădea mătușa mea, deși nu știam încă și eram nevoit s-amân pe mai târziu descoperirea motivului pentru care reamintirea aceasta mă făcea atât de fericit, casa veche și cenușie de pe stradă în care era odaia ei se suprapuse ca un decor de teatru pe pavilionul cel mic al”…

Deci, ce spune el? Că în momentul în care a mușcat din madelenă, gustul a făcut, potrivit memoriei involuntare asociate, deodată i-a trezit în amintire ceva la care nu se gândise niciodată: copilăria lui la Combray. Acest lucru se poate întâmpla oricui.

De ce-am citit asta? Pentru că eu am făcut astăzi această experiență. Dimineață m-am dus să repar ceasul cu cuc – de aia nu se mai aude, s-a stricat ceasul cu cuc în sensul că cucul nu mai iese. Face ora, dar el nu iese. Și, gândindu-mă că e răcit, l-am dus la un ceasornicar de-aicea și soția a zis hai să mergem că vrea să cumpere niște prăjituri de la o cofetărie. Cofetăria se numește „Cassandra”, este aproape de gura de metrou. Când am intrat, pe dreapta erau prăjiturile și astea – Doina s-a dus la prăjituri – și, pe stânga, un perete de cărți… Foarte frumos!

Primul lucru pe care-l fac eu când merg undeva și văd cărți, mă duc să văd ce cărți sunt! Și, într-adevăr, erau cărți luate de la anticariat, după părerea mea, cu un leu – doi, dar bune! Unele, bune. Și, între acele cărți, am găsit deodată cartea asta: Lev Nicolaev Tolstoi. Am văzut-o, am scos-o și am răsfoit-o. Și, deodată, ca și la Proust, mi-au năvălit în memorie imagini de când am citit eu această carte, și anume… Bine, Proust vedea Combray, eu vedeam Găgești-Deal.

În Găgești-Deal nu era apă, adică nu aveam. Acuma e apă curentă, atuncea nu era nici cișmea! La vreo 300 – 400 de metri era o râpă în care era un baraj în care se aduna apa și, în josul barajului, era o țeavă prin care apa pica în filtrul ăla, se filtra și pleca prin țeavă. Și maică-mea mă trimitea să iau apă și s-o aduc cu găleata. Aveam 7 ani, deja citeam de la 5 ani. Și scurgerea dura două ore și atunci am citit eu foarte multe de la biblioteca comunală. Printre care am citit asta! (cartea de Lev Tolstoi, n.r.) Câteva volume din ediția în 14 volume a lui Lev Tolstoi. Uitasem, dar, în momentul în care am luat-o în mână…

Și am plecat, dar, după-amiază, mi-am zis: măi, trebuie să mă duc să fac rost de carte! M-am dus la această cofetărie cu 4 cărți dubluri să le dau în loc. Mă rog, doamna m-a recunoscut și zic: pot să iau și eu cele două cărți? Și zice: Da, dar trebuie să le aduceți înapoi. Zic: nu vreau, vreau să le cumpăr. Și zice: nu sunt de vânzare! Aduceți altele în loc. Zic: Gata, am patru și i le-am dat în loc și le-am adus și probabil o să cumpăr (colecția integrală, n.r.), am văzut pe OLX că e 500 de lei, 14 volume.

Am făcut această paranteză și pentru a deveni acum comentator social-politic. Nu de mult, Nicolae Ciucă a convocat nu știu ce editori, oameni de cultură, pe tema „cum să sporim gustul de lectură”. Au fost tot felul de inițiative ale lui Ciucă: că trebuie guvernul să cumpere de la edituri cărți și să le dea la școli. Stimați telespectatori, știți ce frumos era? (la cofetăria cu cărți, n.r.) Așa se trezește gustul de lectură: dacă noi am avea în fiecare cafenea niște cărți eu sunt sigur că, atunci când intră un tip acolo și vrea să mănânce o prăjitură și vede că sunt niște cărți, poate că se uită la ele. Poți să le citești, am înțeles că acolo poți să le iei și acasă. O asemenea experiență am văzut la Dusseldorf pe waterfront, cum ar veni pe malul apei, și erau niște biblioteci așa mici în sticlă, foarte frumoase, și deschideai acolo fără cheie, luai o carte și o citeai acolo în timp ce trecea apa, cred că Rhinul trece, și citeai. O puneai la loc sau o luai acasă și o aduceai la loc. Erau cărți date de oameni, cum aș da și eu, aveam multe dubluri. Așa se trezește (gustul lecturii, n.r.), dacă noi am avea în sălile de așteptare din gări. Cine se mai preocupă să se ducă la bibliotecă? Deci trebuie să ieși cu cartea în întâmpinarea omului. Acolo, la acea cofetărie, nu a plătit guvernul, dar a fost o idee extraordinară: în primul rând, că este foarte frumos să vezi niște cărți – nu erau droguri – și, în al doilea rând, n-ai de unde să știi: vine unul și, cât timp mănâncă prăjitura, zice „hai să mă uit și eu pe cartea asta!”. În sălile de așteptare, la aeroporturi poți să faci, acolo unde sunt sălile alea și stau ăia și se uită la telefon, pui acolo o mică bibliotecă și, în felul ăsta, se trezește… Gustul de lectură nu se trezește nici dacă ne spune Klaus Iohannis sau Ciucă, el se trezește ca orice gust, experimentând! Mă rog, la mine nu e nevoie, că-l am de când eram mic!”, a povestit scriitorul Ion Cristoiu în cadrul jurnalului său video de vineri, 16 septembrie 2022.

În cadrul aceluiași material, Cristoiu a vorbit despre conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan, precum și despre mecanismul prin care o opinie postată de o „psiholoagă politică” din Ucraina pe Facebook a devenit știre națională în presa de sistem din România pentru că vorbea despre o pretinsă „umilire a lui Putin” cu prilejul unei vizite în Uzbekistan. Subiecte pe care vă invităm să le descoperiți pe cont propriu urmărind filmarea YouTube de mai jos! VIDEO: (articolul continuă dedesubt)

ACTUALIZARE cu fotografii din cofetăria „Cassandra” din București și mesaje ale cititorilor/urmăritorilor privind inițiative similare din țară. VIDEO:

Citiți „Crunta exploatare a sînului Julietei”! Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă. Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax.

One thought on “Scriitorul Ion Cristoiu îi dă idei premierului Nicolae Ciucă despre cum să sporească gustul de lectură al românilor. VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *