Afacerea Alexa. Înainte de a ne întreba ce fel de preot este el, să ne întrebăm ce fel de creștini suntem noi. EDITORIAL. Actualizare

ACTUALIZARE JOI, 22 SEPT. 2022: Visarion Alexa a recunoscut a recunoscut fapta incriminată, refuzând să ofere detalii amănunțite, în fața comisiei disciplinare a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Aceasta i-a retras funcția de preot paroh și l-a oprit de la a mai oficia orice slujbă religioasă

Preotului Visarion Alexa, cercetat după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o, i s-a retras funcția de paroh și trebuie să informeze constant Arhiepiscopia despre evoluția cercetărilor: „a recunoscut fapta incriminată, refuzând să ofere însă detalii amănunțite”.

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a cerut în aceste zile preotului Visarion Alexa o declarație personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent, informează purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, citat de Știri pe Surse.

„Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”, arată Bănescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, măsurile prompte luate de Arhiepiscopie, singurele posibile și statutare până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească sunt următoarele:

  • suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)
  • retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)
  • obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

„Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar. Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!”, se arată în declarația lui Vasile Bănescu.

ACTUALIZARE LUNI, 19 SEPT. 2022: Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, revine cu o serie de precizări în privința acuzațiilor lansate de o enoriașă că ar fi fost abuzată sexual de preotul Visarion Alexa din București. Potrivit comunicatorului Patriarhiei, poziția Bisericii Ortodoxe este în mod natural favorabilă oricărei persoane care ajunge să fie victimă a unui abuz de orice fel.

„Poziția Bisericii, poziția creștină, este în mod natural și subînțeles favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel.

Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare prin pocăință sinceră a absolut oricui.

Sensul ultim al credinței în Dumnezeu este (re)orientarea noastră lăuntrică spre Lumina întrupată într-o lume întunecată de păcat și schimbarea dureros tainică a vieții noastre de risipitori, produsă uneori prin cutremurare adâncă.

Este esențial să nu uităm că nădejdea prea mare în mila lui Dumnezeu, dar mai ales deznădejdea cu privire la mântuirea noastră sunt două dintre păcatele pe care le putem comite periculos de ușor împotriva Duhului Sfânt.

Alegând să rămână în sfera protectoare a credinței, oferind credit lui Dumnezeu mai ales în momentele când Acesta pare de negăsit, pentru un creștin nimic nu este niciodată pierdut.

Cuvântul ultim rămâne iertarea pe care ne-o atrage schimbarea”, a afirmat luni Vasile Bănescu, citat de Știri pe Surse.

Un preot celebru, reclamat la Poliție că ar fi agresat sexual o femeie la spovedanie. Visarion Alexa, reținut de poliție pentru 24 de ore. Cam asta titrau sâmbătă, 17 septembrie, aproape la unison, ziarele și posturile de sistem din România (Digi24, Știrile ProTV, Libertatea, Antena3 ș.a.). Presupusa faptă s-ar fi petrecut în aprilie, plângerea a fost depusă pe 20 iulie, poliția a luat cunoștință de ea pe 17 august, iar audierea a avut loc o lună mai târziu. După ce a fost târât la poliție pentru audieri prin fața camerelor de filmat, preotul a fost lăsat să plece acasă în cursul aceleiași zile, propunerea arestului preventiv fiind înlocuită de judecător printr-una mai blândă – control judiciar. Asta presupune că este liber, dar nu-și poate schimba locuința și trebuie să se prezinte la procurori, judecători sau polițiști ori de câte ori i se cere. De către Biserică, preotul a fost temporar suspendat de la slujire și s-a anunțat cercetarea lui internă începând de luni. Voi prezenta obiectiv declarațiile tuturor părților care au ieșit public cu mesaje pe această temă, urmând apoi ca, fără a mă pronunța pe fond, să ridic două semne de exclamare privind forma sub care a fost prezentat scandalul.

Ce spune poliția

„În data de 17 august a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei, citat de Antena3.

Ce spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

„În legătură cu știrea referitoare la reținerea de către poliție a preotului Visarion Alexa, din București, în urma unor grave acuzații menționate deja în presă, vă pot spune că vestea este una absolut șocantă. Personal, nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum în sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează. Vă pot spune doar că Arhiepiscopia Bucureștilor va începe, la rândul ei, o anchetă independentă. Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericești în cadrul Consistoriului bisericesc”, a declarat, sâmbătă, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, citat de Adevărul.ro.

„Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este suspendarea de la slujirea preoțească”, a transmis Vasile Bănescu, citat de Libertatea.ro.

Bănescu a folosit două epitete: veste „absolut șocantă” și caz „nesfârșit de trist”. De ce nu s-a mulțumit să fie neutru, precum ofițerul de relații publice al Poliției, care a invocat prezumția de nevinovăție și nu a dat verdicte nici pro, nici contra? Știe cumva d-l Bănescu mai multe sau doar s-a lăsat dus de valul emoțiilor (ceea ce poate face un dătător cu părerea, dar nu un comunicator profesionist)? Deocamdată, nu știm. Așteptăm să vedem ce turnură vor lua viitoarele comunicate ale d-lui Bănescu.

Ce spune avocata pârâtului

„A existat o relație de prietenie de aproximativ 2 ani, deci relația de duhovnic a fost dublată de o relație de prietenie. Partea vătămată recunoaște acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua, cu părintele. Și în această, să zic așa, relație, pe fondul acelei prietenii și abordări personale, a intervenit și acest eveniment, incident, din aprilie 2022”, a declarat sâmbătă avocata Mariana Mihai, citată de Digi24.

„Nu a existat o relație foarte profundă. Aceste aspecte vor fi analizate de procurori și de organele de anchetă”, a adăugat avocata.

Presupusa victimă a depus plângerea „pe 20 iulie, adică în ultima zi în care se putea formula plângere – și acesta este un lucru destul de discutabil”. Potrivit avocatei, „incidentul” nu ar fi avut loc în biserică.

Referitor la informația din presă cum că preotul și-ar fi „recunoscut fapta”, avocata subliniază că „a existat o discuție, nu neapărat o agresiune” între duhovnic și enoriașă.

„Haideți să lăsăm totuși judecătorul să decidă ce este și cum este! … Cred că nu sunt eu în măsură să spun dacă sunt probe sau nu, dacă este vinovat sau nu”, concluzionează avocata.

Ce spune preotul Visarion Alexa

Până la ora publicării acestui material, pr. Visarion Alexa nici nu a confirmat, nici nu a infirmat faptele de care este învinuit. Lucru care poate ridica semne de întrebare, dat fiind că se află în libertate și că era un prolific scriitor de Facebook. Totuși, ultima lui comunicare pe rețeaua de socializare, datată 13 septembrie, era despre cei cu „afecțiuni psihice”. Să fie asta o referire voalată la fosta lui ucenică sau doar o postare fără legătură?

„De-ați ști câți oameni cu afecțiuni psihice severe sunt printre noi și nu iau nici un tratament, v-ați speria. Să ne rugăm pentru frații noștri aflați în suferințe psihice să nu facă rău și să nu-și faca rau.
Cine sunt cei care ar trebui sa aibă grijă de ei ?
Cred că, în primul rând, familia, aparținătorii legali. Legal așa stau lucrurile. Familia e cea care trebuie să solicite internarea și, dacă familia știe că viața bolnavului e în pericol, atunci e datoare să facă acest gest salvator.
Desigur că, nu de puține ori, mi s-a cerut ajutorul, fie să mă rog pentru bolnav dar mai ales să conving bolnavul să accepte internarea.
Preotul nu are puterea să facă asta. El se poate ruga, dar nu are pregătirea și puterea să convingă un bolnav psihic să accepte internarea sau tratamentul. Și, desigur, nu poate pune în niciun caz diagnostic.
De fiecare dată când cineva imi vorbea despre insomnii prelungite, însoțite de stari psihice ciudate, ori tristețe permanentă, paralizantă, îndrumam omul și spre un medic. Dar niciodată n-am insistat.
Avem câțiva medici psihiatri cu care parohia noastră colaborează. Unul dintre doctori a patimit serios în urma unui atac violent al unui pacient în timp ce aștepta la metrou.
Să fii duhovnic, medic psihiatru sau chiar psiholog, cred ca poate fi și periculos.
Personal vă pot spune că am primit și amenințare cu cuțitul. De la un bolnav psihic, venit să se spovedească. Orice e posibil. Acum, în sfârșit, e sub tratament datorită familiei care a înțeles urgența și bolnavul s-a stabilizat, slava Domnului.
Aveți grijă de mințile dumneavoastră și dacă aveți în familie persoane cu suferințe psihice, nu stați cu mâinile în sân așteptând catastrofa, vorbiți cu psihologul sau cu psihiatrul ce puteți face pentru a vă ajuta persoana dragă.
Și vorbiți și cu preotul să-l poarte în rugăciune pe cel bolnav.
Rânduiala de împărtășire spune că un bolnav cu afecțiuni psihice poate fi împărtășit chiar și dacă nu se spovedește. Ajută enorm dar musai să ia și tratamentul prescris de medic.
Sunt frații noștri, să ne rugăm pentru sănătatea lumii”, a scris Visarion Alexa în ultima lui postare pe Facebook, datată 13 septembrie 2022.

Citiți și: Scandalurile cu preoți – Chiazna.ro

CÂND VOR ÎNCETA IERARHII ROMÂNI DESFRÂNAREA? – Chiazna.ro

Un teolog avocat vorbește despre cazul Visarion Alexa: S-a generalizat, s-au pus etichete și asta nu e deloc întâmplător

Cristian Tudor Popescu, concediat din cauză că a criticat știrea falsă difuzată de Cosmin Prelipceanu. O „vită a Domnului” îi ia apărarea „capului limpede” de la UM Digi24. EDITORIAL DESPRE LIBERTATEA PRESEI

Când cade cineva, are nevoie de susținere, nu să fie îngropat de judecata noastră

7 thoughts on “Afacerea Alexa. Înainte de a ne întreba ce fel de preot este el, să ne întrebăm ce fel de creștini suntem noi. EDITORIAL. Actualizare

  1. Nu-l cunosc pe respectivul preot, dar, fiind „vaccinist” și îndemnând la „vaccinare”, pentru mine e ca și mort și dacă el ar fi ultimul preot, nu l-aș lua de duhovnic!
    Îl face asta vinovat de ce e acuzat? Nu, dar îl face mai mult om decât om cu Duh(preot)! iar dacă am învățat ceva în 60 de ani este că nu există „prietenie” între un bărbat și o femeie fără o notă sexuală la mijloc!

    1. Aveți dreptate, dar faptul că ea era visarionistă denotă clar că nu era anti-vaccinistă. Deci pentru ea criteriul vaccinismului nu era eliminatoriu în alegerea duhovnicului! Un alt semn mare de întrebare e de ce nu s-a distanțat de el, de ce a continuat relația de orice fel – duhovnicească, prietenească – după presupusa agresiune. De ce i-a luat atât de mult timp până să depună plângere…

      1. La femei le place sa fie admirate Vlad! Le place sa le faci curte! Le place să fie „ispite”! Uita-te in biserica cate vin sa placa lui Dumnezeu si cate să placa barbatilor!
        Acum noi supozitii putem face multe dar adevarul il stiu doar ei! Poate preotul o fi sărit calul mai mult decat era femeia dispusa sa asculte/primească! Pe urma nu-i chiar simplu pt un credincios sa acuze preotul si pt o femeie sa-l acuze de atac sexual e si mai greu! Desigur a povestit cu prietenele ei ei si ele au indemnat-o sa o faca! Iar daca printre ele era si o avocata sau daca a consultat vreuna (posibil) aceea i-a spus ca poate sa o faca pana in data de…!

  2. N-o sa va contrazic, doar o completare o sa fac. Esentiala, dupa parerea mea.
    In urma cu doua zile a aparut ancheta Recorder care viza exact „presa” pe care o mentionati in articol.
    Acum, aparand acest scandal mai suculent, despre dezvaluirile Recorder nu se mai vorbeste.

  3. Daca enoriașa a fost ispitita, de ce nu a schimbat duhovnicul? Pe părintele eu nu-l judec, nu-l cunosc. L-am ascultat de multe ori. Faptul ca fost pro-vaccin nu înseamnă nimic din punct de vedere duhovnicesc. Mulți din biserica s-au vaccinat. Eu, nu. Totuși nu cred ca unul care s-a vaccinat e mai păcătos ca mine sau a primit semnul fiarei, cum se crede. Sunt de părere că este un atac bine organizat asupra Bisericii Ortodoxe. Daca nu se pomenea ca actul s-a produs in timpul spovedaniei, mai că iți venea sa-i crezi. Neîndoielnic este vremea cernerii, să vedem cate doamne se vor spovedi, si cate scandaluri din partea soților! Bine ar fi să se urmărească destinul celor care au demarat asta. Mulțumim pentru articol! Foarte frumos, imparțial.

    1. „Faptul ca fost pro-vaccin nu înseamnă nimic din punct de vedere duhovnicesc”
      Traducere liberă: Faptul ca fost pro–sinucidere
      -avort
      -„imbunatatirea” creației lui Dumnezeu
      -dictatură
      -la închiderea bisericilor
      -la afișarea neîncrederii fată de Dumnezeu
      -sminteală
      nu înseamnă nimic din punct de vedere duhovnicesc!
      Ce trebuia să mai facă? Adulter?
      Acum ajunge?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *