Cazul MARGA este un semn că în România începe dictatura pe față! Filosoful Vasile Chira de la Sibiu sare în apărarea filosofului Andrei Marga de la Cluj-Napoca

Continuă reacțiile intelectualilor români de apărare a poziției formulate de scriitorul și filosoful Andrei Marga despre drepturile istorice ale României asupra Bucovinei din Ucraina. Scriitorul, teologul și filosoful lect. univ. dr. Vasile Chira de la Sibiu a publicat luni, pe blogul său, un amplu material pe această temă. Deși prezintă anumite nuanțe sceptice privind posibilitatea recuperării Bucovinei și Maramureșului de nord de către țara noastră, fostul student al profesorului Marga și actualul profesor de filosofie îi ia apărarea maestrului său, arătând că dreptul la liberă exprimare și chiar punere în chestiune a narațiunilor oficiale nu-i pot fi îngrădite intelectualului, mai ales că acesta nu (mai) este constrâns la prudență de deținerea vreunei funcții oficiale în statul român. De la concret la general, Vasile Chira teoretizează și în privința războiului dus de Rusia în Ucraina, pe care îl vede nu ca pe un război bilateral, ci ca pe un conflict între blocurile geo-politice din Vest și din Est. „Războiul s-a internaționalizat. Sunt afectate interesele tuturor țărilor. Se joacă de fapt destinul Noii Ordini Mondiale”, consideră profesorul sibian. Redăm, cu acordul acestuia, un fragment din analiza domniei sale:

„A spune adevărul gol goluț  despre Războiul din Ucraina, în calitate de scriitor, de om de cultură, dar mai ales de  politician, înseamnă a te sinucide, a te autolivra oprobriului public, a-ți asuma marginalizarea, a fi pus pe Blacklist, a risca în definitiv linșajul mediatic și în unele cazuri, dacă ești suficient de vizibil, poate chiar și pe cel fizic.

      Fostul ministru de externe, Andrei Marga a spus 5% din adevărul despre acest război (desigur, cu excepția obligației statului ucrainian de a ceda anumite teritorii care nu îi aparțin, un lucru de altfel corect, etic, istoric, dar nerealizabil faptic, juridic, din cauza unor acorduri internaționale) și a fost amendat rapid de slugile propagandei neomarxiste, de cohortele de jurnaliști și de diverși oameni politici oportuniști. Întrucât vreau să-mi duc la capăt opera literară și filosofică, pentru că am o familie, o mamă bolnavă de întreținut, dar și pentru că nu sunt pe deplin convins că am vocație de martir, nu voi spune nici eu în acest articol mai mult  de 6% din adevăr.

     În acest război, sunt cauze vizibile și cauze invizibile.Pe cele din urmă, așa cum am  precizat  deja,  mă voi abține să  le abordez. Mă voi abține nu doar din rațiuni legate de teama de a spune adevărul, ci și din cauza  scârbei de viclenia rațiunii istorice, din cauza mutațiilor ei absurde,  neverosimile,  a ridicolelor ei farse  la care suntem condamnați să asistăm.

      Înainte de  1989,  în timpul studiilor liceale și universitare, eram  înregistrat, chemat la securitate și interogat dacă  lăudam  Occidentul, dacă  vorbeam de rău poporul rus, dacă criticam ideologia marxistă, dacă ascultam Europa liberă sau Vocea Americii.Acum  sunt obligat să laud  Occidentul, politica americană, să vorbesc de bine SUA chiar și atunci când greșesc și să vorbesc de rău Rusia,  chiar și atunci când pare să aibă dreptate.

      În acele vremuri, americanii mă lăsau să-l citesc pe Shakespeare, dar nu puteam pentru că îmi interziceau  comuniștii,  rușii.  Acum  rușii  îmi permit să-l citesc pe Marele Will, dar nu  îmi dau voie  americanii ! Din păcate, suntem  nevoiți să asistăm la aceste  instabilități și bipolarități demne de balamuc.Nu putem evada din acest ospiciu politic postmodern,  nu ne putem da demisia din Casa de nebuni a istoriei, nu o putem părăsi  decât atunci când ne face ea Bilet de externare în cârdășie cu moartea !

     Faptul că elita financiară, care  influențează destinul politic și economic al planetei, lucrează prin interpuși, prin guverne, prin președinți de state, prin prim-miniștri, prin  șefi de corporații, prin directori de bănci, prin  proprietarii rețelelor de socializare, prim mass-media, prin Universități și prin alte instituții cu profil economic și cultural, e  un lucru cunoscut de toată lumea, mai ales după  ultimele întâlniri ale Forumului Economic Mondial de la Davos.

     Războiul din Ucraina, cazul Zelenski, sprijinul militar al NATO, acordat acestui conflict  sunt și ele  realități care, din păcate,  fac parte din această tristă și nedreaptă ecuație. O ecuație injustă, dar complexă, operativă. Avem de-a face în tot cazul cu o instanță financiară  care are toate atributele  unei transcendențe terestre. 

    Fie că vorbim de pandemia artificială de COVID-19,  fie că vorbim de „pericolul” încălzirii globale, fie că vorbim de controlul fenomenelor  meteorologice, fie că vorbim de  crize  economice, energetice, alimentare, hidrice, fie că vorbim de război, ideologii sunt aceiași, polispecializați parcă în toate catastrofele fabricate la comandă, decupate sau inspirate din „minunatul ” univers orwellian.     

    Pentru a evita consumul nervos, anxietățile, depresia, trebuie să acceptăm că pe lumea aceasta sunt și lucruri care nu se pot schimba, așa cum ne sugerează un fragment din Rugăciunea seninătății (Serenity Prayer), notată în secolul al XX-lea, de către  teologul protestant german-american Reinhold Niebuhr  și atribuită ulterior unor filosofi antici sau unor mistici precum Francisc de Assisi: „Doamne, dă-mi puterea  de a accepta ceea ce nu pot schimba, curajul de a schimba  ceea ce se poate schimba, dar mai presus de toate , dă-mi înțelepciunea de a face diferența între ceea ce se poate schimba și între ceea ce nu se poate schimba”.

     Nu încerc să  justific,  să scuz comportamentul acestei elite financiare, insă la un nivel mai profund, știut fiind  faptul că bogăția  modifică personalitatea, distorsionează raportarea la realitate,  gândirea și acțiunile  acestor  multimiliardari sunt previzibile,   aproape inevitabile. Oamenii care au bani  și deci putere absolută ies din sfera normalității, nu mai empatizează foarte mult cu regnul uman.

      Din păcate, unii analiști economici și politici spun  că din cauza unor determinisme economice, comerciale, tehnologice,  globalismul nu mai poate fi oprit, că nu vom avea altă posibilitate decât să alegem între două rele, între două variante de globalism, unul mai dur de sorginte asiatică, chinezească  și altul  de fabricație occidentală, americană, ceva mai soft.

     Internaționalizarea informației, a capitalului, globalizarea economiei mondiale, corporațiile multinaționale, explozia tehnologică, vor face ca în timp  statele naționale, suveranismele să-și piardă din importanță, după cum există posibilitatea să se ajungă chiar la o demantelare  efectivă a lor. Asta nu înseamnă că realitatea geopolitică, noua organizare a lumii este neaparat bună, dezirabilă, însă este  o evidență care ține, din nefericire, de logica evoluției lucrurilor.

    Cinismul  conducătorilor, a președinților aflați în fruntea marilor puteri,  a oligarhiei, a elitei financiare  din spatele marilor corporații,  implicate în jocurile de putere, în ingineriile sociale, în  configurarea noii ordini mondiale,  repet, nu este scuzabil, însă este explicabil.Ei luptă pentru supraviețuire.Dacă ar deveni mai empatici, locul lor  ar fi luat de alții probabil la fel sau chiar mai cinici.

     Tehnologia, cea care dă de fapt tonul în structuraea poiliticii unei societăți, ne configurează nu numai viața economică, finanțele, ci detrmină inclusiv modul de a gândi.Omul nu mai poate renunța la confortul pe care i-l procură aceste tehnologii.Instantaneitatea transmiterii informației  ne costă în alt plan, pentru că într-o societate globală, consumeristă, golită de orice fior transcendent, pragmatizată, ancorată în lumea acumității, a lui hic et nunc, factorul uman devine irelevant.Contează doar factorul economic, financiar, profitul, puterea.   De altfel,  filosofi precum  Heidegger sau Habermas, de pildă, au  anticipat,  cu multe decenii în urmă, această dezumanizare la care ne va conduce tehnica, tehnologia.

     Trebuie să recunoaștem faptul că natura  umană stă ontologic sub semnul  agresivității. E vorba de o chestiune  care ține de natura mamiferelor. Prin urmare, în lumea  instinctualității, a viului,  în  statele populate  cu oameni, ca și în lumea animală, domnește lupta pentru dominație, neîncrederea, suspiciunea, înstinctul de apărare și atac . Aceste instincte sunt transferate și la nivelul corporațiilor, a companiilor, care încearcă să se extindă, să cucerească diverse spații geografice pentru a face comerț și a-și maximaliza profitul .Legea dură a capitalului obligă corporațiile să se dezvolte,   să-și crească cifra de afaceri pentru că altfel vin concurentele lor și le scad cota de piață, le iau clienții.  Mobilul tendinței de extindere este  deci  frica de falimet, frica de a nu fi înghițit de competitori mai mari,  asemenea  peștilor mai mici de către  rechini.În fond, aceeași frică determină statele să-și  crescă  valoarea Produsului Intern Brut.

       Nici un om de bun simț, cu o minimă cultură geopolitică nu neagă faptul că  președintele Putin este străin de  crime, că rușii  în general sau făcut vinovați  de-a lungul istoriei de  moartea a milioane de oameni, că  războiul din Ucraina  este o infinită tragedie pentru localnici, că a generat o catastrofă  economică pentru Europa și pentru întreaga planetă, dar a te face că nu vezi  sau a fi incapabil să intuiești  drama de prost gust în care joacă actorul Volodomir Zelenski, a nu îți da  seama cine a scris piesa, cine a ținut să se joace neaparat în   această  stagiune,  a nu realiza cine sunt sponsorii oficiali,  a nu  bănui  zecile de repetiții  fără public, a nu observa  intervențiile regizorilor în timpul reprezentației,  a nu  auzi vocile deranjante ale sufleorilor,  a  nu recunoaște proveniența recuzitei, miza transucrainiană a spectacolului,  este o dovadă ori de perfidie, ori  de prostie.

   Un lucru e clar: atât Imperiul rus, cât  și Imperiul American  sunt în egală măsură responsabile de crime, dacă ar fi să ne întoarcem în istorie. Însă astfel de contabilizări  sunt mai puțin relevante pentru situația actuală, legată de Războiul din Ucraina. Interesează în primul rând ce au făcut aceste  mari puteri în ultimele decenii, ani, mutările  geopolitice care au  precedat și  au   determinat acest conflict.

    În mod paradoxal, americanii care au finanțat modificarea unui coronavirus în laborator, pentru a fi patogen la om, care  au terorizat planeta timp de doi ani prin tot soiul de restricții absurde, care  sunt responsabili de distrugerea unei mari părți a economiei mondiale, care au pe conștiință  aproape 7 milioane de morți, băgați în saci negri și îngropați   ca niște câini vagabonzi, nu au fost numiți de nimeni  ciminali, nici  de  televiziuni, nici de jurnaliști, nici de politicieni, nici de  președinte, nici de intelectualii aserviți ideologiei marxiste. De ce ? Pentru că nu avem voie să  ne vorbim de rău “partenerul strategic”, nici măcar atunci când acționează arbitrar și face lucruri reprobabile.Dar când e vorba de Putin și de ruși  putem  profera la liber injurii, putem criminaliza orice atitudine,  suntem încurajați, obligați să  scoatem pe gură invective,  epitete kileristice, până când se rup baierele  limbajului și ale minții.

     Pentru ca  Vladimir Putin să egaleze numărul   crimelor  de care se fac vinovați americanii,  în timpul pandemiei de COVID-19, în timpul   intervențiilor militare din Orientul Mijlociu, din  Serbia etc.  ar trebui să facă  zeci de invazii, atacuri și războaie.Prin urmare, unde este, logica, onestitatea, consecvența, luciditatea?

     Este adevărat,  Ucraina este un stat suveran, recunoscut inclusiv de către Rusia în Memorandul  din Budapesta din 1994. Este de asemenea adevărat, că Rusia a încălcat aceste  atribute de respectare a integrității, mai exact  Articolului 6 al Memorandumului de la Budapesta.

     Acordul din 1994  garanta  integritatea teritorială a Ucrainei, cu condiția ca aceasta  să  abandoneze  arsenalul  nuclear,  moștenit  din  perioada  de  dinainte de iulie 1990,  când  făcea parte din fosta Uniune  Sovietică.

    Însă nu este mai puțin adevărat faptul că și Ucraina a refuzat să  pună în practică anumite puncte din Acordul de la Minsk, așa cum îi reproșează de altfel Moscova. Primul acord de la Minsk  a  fost semnat în septembrie 2014,  de către Rusia, Ucraina și Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), dar și de către doi lideri ai separatiștilor din estul Ucrainei. În februarie 2015, a fost semnat un al doilea acord, numit Acordul de la Minsk II, care  s-a bucurat și de susținerea Franței și Germaniei.

     De atunci, fiecare tabără se plânge  că tabăra  adeversă încalcă sistematic aceste acorduri, în special  Acordul Minsk II.  Ucraina acuză  Rusia  de încălcări flagrante,  iar Rusia, prin Vladimir Putin,  acuză Ucraina  de faptul că „Nu au făcut nimic în chestiuni esențiale precum reforma constituțională, amnistia, alegerile locale și statutul legal special pentru Donbas.

      În timp ce Ucraina cerea Rusiei, potrivit punctului 10 din acord, să-și retragă trupele ilegale de pe teritoriul ei, Rusia  nega cu vehemență  faptul că ar juca un astfel de rol  în conflictul din Estul Ucrainei, în sensul că nu  are  amplasate  forțe militare, ceea ce, spune ea, exclude din start respectarea  acelei  prevederi  din acordul de la Minsk.

         Unii analiști sunt de părere că miza  ultimă a războiului din Ucraina este  legată de  jocurile  din domeniul energetic, de implementarea  planetară a  Green Deal-ului, încetinită, împiedicată  de Rusia și de China, state care au  importante  resurse de petrol și de gaz. De altfel, printre țările membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) cu cele mai mari resurse de petrol se află Arabia Saudită  cu 16,2%, Iran (9,5%), Rusia (4,8%), Kazakhstan (1,5%) sau China (1,4%).

       Prin urmare, OCS, alcătuită din țări precum Rusia, China, India, Turcia, Iran, Pakistan, Egipt și Arabia Saudită, la care  vor  adera cu siguranță, în viitorul proxim,  Belarusul, Bahrainul, Republica Maldive, Emiratele Arabe Unite,  Kuweitul, Myanmarul etc. și care toate la un loc reprezintă  mult peste jumătate din populația planetei  se opun  resetării energetice, dependenței de politicile  SUA,  de imperiul  American, compus la rândul lui  din Canada, Anglia, Uniunea Europeană, țările membre NATO, plus Japonia, Australia, Japonia , Coreea de Sud etc.  Dacă  luăm în calcul și ţările  care  fac parte  din BRICS,  alături de  Rusia, India și China, respectiv Brazilia cu o populație de  215.233.000 de locuitori și Africa de Sud, cu o populație de 60.142.978 de locuitori, lucrurile par să se complice în defavoarea SUA.

      Pe filosoful Andrei Marga, fost ministru al Învățământului și al Afacerilor Externe, l-am avut  profesor la  Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.Este fără îndolală unul dintre marii  și puținii  politicieni intelectuali  ai României postdecembriste. Este  de asemenea un pedagog dăruit, un autor prolific, un manager   energic, un mare logician, un  bun cunoscător al  istoriei gândirii, mai ales al celei din secolul XX și, nu în ultimul rând, un important filosof român  al cărui sistem se revendică de la ideile lui Jürgen Habermas, dar  și  de la pragmatiștii americani. 

     Cu ocazia lansarii carții sale, „Soarta democrației”  în cadrul Târgului de Carte „Alba Transilvana”, din municipiul Alba, Andrei Marga a spus următoarele: „Suntem aici cu o situaţie absolut specială şi o spun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefireşti. Ea trebuie să cedeze teritorii, Ungariei -Transcarpatia, Poloniei – Galiţia, României – Bucovina și județele (din sudul Basarabiei) şi Rusiei – Donbasul şi Crimeea. Sunt teritorii ale altor ţări. Ne cramponăm, asta este, va fi conflict. Şi închei cu aceasta, să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă printr-o discuţie şi cu America şi cu Rusia, Germania, Ucraina şi cu China şi nu se va ajunge la un acord, nu va fi linişte în Europa. Nefiind linişte, democraţia va suferi”.

         La scurt timp după ce aceste aserțiuni, opinii personale, de altfel, au ajuns în presă, aceiași intelectuali publici oportuniști, aceiași politicieni fripturiști, carieriști, aceiași jurnaliști  sfertodocți, dresați să repete papagalicește   perceptele  ideologiei bruxelleze,  instruiți să nu se abată în nici un fel  de la liniile directoare ale odiosului program neomarxisto-progresisto-globalist, impus  de la Washington,  aceiași ciocli  apocaliptici care au întreținut   cacealmaua  covidiană, au sărit  ca leii la gâtul profesorului  clujean.

       După lungi dezbateri, critici acerbe  și atacuri la  persoană, fostul ministru, uzând de dreptul la replică, a revenit cu noi precizări

Citiți continuarea pe VasileChira.wordpress.com

Mai multe pe aceeași temă:

Suveranitate – ieri și azi. Prof. Andrei Marga vine cu al doilea răspuns pentru detractorii adevărului că Bucovina și Basarabia aparțin României. Cugetarea falsă e și ea izvor de crime, le transmite el lui Aurescu, Baconschi, Cioroianu și Tismăneanu

Cristoiu îi compară pe Cioroianu și Baconschi cu Vadim și Barbu: Sunt bâtele regimului

A afirma public în România că Bucovina întreagă e românească echivalează cu crimă-gânditul, deși e la fel de adevărat ca a spune că iarba e verde. De ce a devenit Andrei Marga inamicul public nr 1 la București? EDITORIAL

6 thoughts on “Cazul MARGA este un semn că în România începe dictatura pe față! Filosoful Vasile Chira de la Sibiu sare în apărarea filosofului Andrei Marga de la Cluj-Napoca

  1. Stimate domnule profesor, îmi permit să vă contrazic în privința argumentelor juridice pe care i le-ați opus profesorului Andrei Marga:

    1. Cutia Pandorei a fost deja deschisă de către Rusia. Moscova e cea care nu a respectat Acordul Helsinki și nici chiar acordul bilateral din ’94 privind denuclearizarea Ucrainei, prin care Rusia și SUA garantau în schimb integritatea teritorială a Ucrainei în granițele ei de atunci. Având în vedere că răul deja a fost făcut, invazia și războiul sunt în desfășurare și că, în cel mai rău dintre scenarii, Ucraina va fi pulverizată exact ca Iugoslavia, România ar trebui să se gândească la nordul Maramureșului și al Bucovinei, precum și la sudul Basarabiei nu ca la teritorii de anexat, cum se gândește Rusia la Donbas, ci ca la teritorii care efectiv vor pluti în derivă în vacuumul creat de pulverizarea Ucrainei. Fie în acel context de instabilitate România ar putea pacifica acele teritorii și apoi să organizeze referendumuri de Unire, fie la masa negocierilor postbelice, România ar putea cere ce este al ei în virtutea condamnării internaționale a pactului Molotov-Ribbentrop, care e un pact nazisto-rusesc. Or, o Ucraină pro-occidentală, renăscută din cenușă, ar trebui să renunțe și ea să mai țină cu dinții de teritoriile obținute prin acel pact rusesc. Ori suntem anti-ruşi ori nu mai suntem? Eu cred că profesorul Marga asta a vrut să spună, nu să redobândim noi Bucovina de Nord pe cale militară, ci să stăm în espectativă şi să ne cerem drepturile la negocierile postbelice. De fapt, el a afirmat textual şi că România nu trebuie să se implice de nici un fel în război.

    2. Tratatul semnat mişeleşte de Roman, Severin şi Constantinescu nu este bătut în cuie, el are nişte condiționalități şi se reînnoieşte ciclic din 5 în 5 ani prin semnăturile preşedinților celor două țări. Una dintre condiții era ca Ucraina să respecte drepturile minorității române. Cu alte cuvinte: vă lăsăm vouă Bucovina dacă şi numai dacă veți face în aşa fel încât bucovinenii să se simtă acasă, beneficiind de toate drepturile – presă, şcoală, biserică în limba proprie. La fel cum ucrainenii beneficiază din partea statului român. Or, regimul Zelenski a închis aproape toate şcolile româneşti şi a desfăşurat o politică de ucrainizare forțată prin noua Lege a Limbii de Stat, gândită împotriva separatiştilor rusofoni, dar care a lovit toate minoritățile. Românii bucovineni merg la război să moară apărând o țară care nu le lasă copiii să urmeze o şcoală în limba română! Se repetă aici drama românilor ardeleni dinainte de 1918. Or, astfel, e limpede că Ucraina nu respectă tratatul bilateral cu România, ba chiar îl încalcă fără ruşine şi cu bravură. Aşadar, tratatul RO-UKR trebuie renegociat sau denunțat, iar o primă etapă în acest sens ar fi neratificarea lui când se împlineşte numărul de ani şi convocarea comisiei bilaterale: ori se revine la dialog, ori se renunță la tratat! Deja mai multe asociații i-au solicitat încă din 2018 preşedintelui Iohannis să nu mai prelungeascâ acest tratat pe care numai partea română îl mai respectă. Dar credeți că au primit răspuns din partea unuia care nu ştie decât să repete ca un automat placa despre „respectarea integrității teritoriale a Ucrainei în granițele recunoscute internațional”?

    Prin urmare, dl. Andrei Marga are perfectă dreptate atunci când spune că România trebuie să recupereze nordul Bucovinei şi județele din sudul Basarabiei (unde perversele autorități de la Kiev nu recunosc decât minciuna de „limbă moldovenească”, un alt act duşmănos față de România, biata lor „aliată strategică!). Iar dl. Marga prin afirmarea acestui adevăr nu ne îndeamnă nici la ocuparea lor pe cale militară după „modelul” rusesc, nici la încălcarea tratatelor internaționale la care suntem parte, ci ne îndeamnă să exploatăm diplomatic momentul istoric în care ne aflăm în favoarea interesului național românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *