Cerul, Codrul și Pârăul

Cristi Puiu și jurnalista Cora Muntean, în dialog la CoraZone. Regizorul-bucătar, așezat pe taburetul cu trei picioare – unul înfipt în Credință, celălalt înfipt în Familie și celălalt înfipt în Neam. VIDEO CoraZone / Metropola TV

10 noiembrie, 202211 februarie, 2023 vlad

Doamna Cora Muntean, actualmente redactor-șef al paginii web CristoiuBlog.ro, și-a reluat de câteva săptămâni o mai veche activitate a sa, emisiunea CoraZone, a cărei denumire e dată de o ingenioasă îmbinare între spaniolul „Corazon” (=Inimă) și englezul „Cora Zone” (Zona Corei). Aceasta este deducția noastră filologică, însă realizatoarea și-a definit emisiunea ca pe una despre „bunici și buniceală” sau despre „părinți, bunici și copii”. În prezent, emisiunea este o co-producție a Metropola TV și Cristoiu TV. Invitatul din ziua de 4 noiembrie a fost nimeni altul decât regizorul Cristi Puiu, cunoscut în primul rând pentru pelicula „Moartea d-lui Lăzărescu”, dar și pentru atitudinea demnă împotriva purtării măștii în aer liber, pe care a avut-o în vara anului 2020 la Cluj-Napoca, unde i s-a proiectat pelicula „Malmkrog”, un film de o mare întindere, care ar fi putut face vizionarea „irespirabilă” din cauza… excesului de reglementare din acea epocă. Dialogul Corei Muntean îl surprinde pe Cristi Puiu în ipostaza sa de bucătar, având loc la orele prânzului în chiar bucătăria îndrăgitului regizor, unde acesta filosofa în timp ce pregătea o „Ciambotta” italiană, un fel de mâncare de post. Am extras câteva citate din ultima parte a emisiunii, invitându-vă să o urmăriți integral pe pagina de YouTube a maestrului Ion Cristoiu. VIDEO: (articolul continuă dedesubt)

De ce gătește bărbatul Cristi Puiu?

Cristi Puiu: Povestea cu gătitul e mai sexy decât pare la prima vedere: Mă rog, o mâncare foarte complicată poate că-ți ia o săptămână, … dar, în general, într-o zi gătești! La sfârșitul zilei, tu primești răspunsul și de la tine, dacă ai reușit, dar și de la ceilalți. Ei, chestia asta vine cu un mare plus. Satisfacția asta pe care ajungi s-o citești în ochii celor care mănâncă ceea ce tu tocmai ai gătit te ajută să treci înc-o săptămână, înc-o lună mai departe, îți dă un „boost” de încredere. Ce vreau să spun e că gătitul funcționează de foarte multe ori ca o terapie nu doar în cazul meu, cred că în cazul celor mai mulți. În momentul în care eu mă apuc să fac un film, eu scriu un scenariu, în varianta câștigătoare să zicem că eu lucrez o lună – două la scenariu, depun scenariul, primesc finanțare sau nu primesc finanțare. Să zicem că primesc finanțare! Făcut echipa, organizat toate lucrurile astea… în final, de la redactarea scenariului, până la terminarea filmului și lansarea lui pe piață se scurg cel puțin doi ani, dacă nu trei! Deci răspunsul, beneficiile în termeni de încredere în sine vin extraordinar de târziu. Pe când atuncea, în 3 ani, faci 3 x 365 și vezi de câte ori ai putea să primești aceste… ovații!

Cora Muntean: De ce așteptăm noi confirmări din altă parte?

Cristi Puiu: Unul dintre motive, cel mai supărător, este că la un moment dat – poate că educația e de vină – dar, la un moment dat, în istoria recentă sau mai puțin recentă, am decis să-i socotim pe cei din Vest ca reprezentând instanța supremă, iar noi nu avem cum, nu ne ridicăm până acolo, iar dacă ei ne dau OK-ul, atuncea e-n regulă! De multe ori este adevărat că în fel-de-fel de domenii excelează ei, în foarte multe! Și, atuncea, cumva, respectul față de judecata/evaluările Vestului este justificat. Dar, de multe ori, nu este justificat! Și ceea ce s-a întâmplat, de exemplu, după căderea lui Ceaușescu, după căderea comunismului, este că noi, la fel ca majoritatea – dacă nu chiar toate – țările din Estul Europei, din fostul lagăr socialist, am importat fără să chestionăm toate-toate bunurile materiale și imateriale care veneau din Europa Occidentală și din Statele Unite, fără să le chestionăm, fără să chestionăm: avem nevoie de ele, sunt bune?

C.M.: Și dacă pot să fie aplicate, că unele da/nu…

C.P.: Nu, dar doar gândește-te ce înseamnă sub aspectul ăsta al sănătății, sub aspectul acestui „mens sana in corpore sano” care a fost anulat cu totul de deciziile guvernanților în timpul pandemiei, câte mizerii am băgat noi în țară? Și oamenii mănâncă tot felul de gunoaie, tot felul de chimii(cale), fără să chestioneze! Pentru că vine din Vest, iar dacă vine din Vest n-are cum să fie rău! Ba are cum să fie rău și multe lucruri vin de acolo.

Iar, dacă stai bine să te gândești, deciziile privind cele două mari războaie din secolul al XX-lea n-au fost luate aici, au fost luate acolo! Și așa mai departe și dacă intrăm în povestea asta…

C.M.: Mă rog, asta acceptăm, dar putem gândi și noi: măi, suntem mici, dar putem să fim mai…

C.P.: Nu sunt mulți ani, totuși, la scara istoriei mari… Măi, Germania se află la originea acestui război criminal, care a fost Al Doilea Război Mondial, istoria s-a mișcat de așa manieră încât i-a adus pe ei într-o altă poziție, dar deciziile pe care le-a luat Germania de multe ori în interiorul acestei Europe Unite n-au fost tocmai în acord cu interesele noastre și de foarte multe ori a trebuit să ne pliem, să facem podul de sus, pentru că suntem… În fine, un jurnalist de investigații știe foarte bine cam ce sau cât ne-a costat pe noi să intrăm în Uniunea Europeană și-n NATO. Acolo-i o poveste foarte tulbure, este un „deal”, un negoț și acest negoț determină existența noastră de azi…

C.M.: Da, și viața pe care o acceptăm, pentru că… De exemplu, să vorbim puțin despre cum vezi tu că sunt crescuți copiii în ziua de astăzi. Sigur, am adoptat și noi toată politica asta a inteligenței, a inteligenței artificiale, nu știu… Cum vezi tu, care ar trebui să fie, totuși, niște linii pe care părinții/bunicii n-ar trebui niciodată să le abandoneze în creșterea unui copil?

C.P.: Hmmm… Păi, sunt lucruri foarte serioase! În primul rând – și o spun cu maximă responsabilitate -, educația pe care noi am primit-o de foarte multă vreme încoace, pe care o primim – nu doar românii – este o educație eminamente atee. Eu nu zic: băi, credeți în Dumnezeu! Sau: vă rog eu frumos, haideți, oameni buni, mergeți la biserică! Nu zic asta, dar e absolut obligatoriu ca oamenii să evalueze corect și, dacă ai ajuns să chestionezi, să-ți pui întrebările corect, atuncea poate că nu te-ai repezi să socotești, să tranșezi într-o chestiune atât de serioasă, care-L vizează pe Dumnezeu! Există sau nu există? Vorbim de secole și de milenii de istorie care s-a mișcat în raport cu acest Referențial Absolut care este Dumnezeu și credința în Dumnezeu. Nu poți să-L mături la gunoi, așa, peste noapte! Asta-i una.

A doua, familia mi se pare că este centrul. Cred că lucrul ăsta nu trebuie să-l uite absolut nimeni și cred că este cel mai important, singurul care ajunge și reușește să te țină pe două picioare, în poziția verticală, indiferent cât de greu sunt de gestionat chestiunile astea care vizează familia. Iar, la capitolul ăsta, toți greșim, eu primul! Mi se pare că este foarte important să nu se uite că gândurile pe care le formulezi tu sau gândurile care-ți parvin de la cei din vecinătatea imediată sau, în fine, prin intermediul lecturilor, ajung la tine în primul rând prin intermediul acestei limbi materne – limba maternă, limba ta! Asta e foarte important, să înțelegi că acest vehicul nu e doar un vehicul, reprezintă mult mai mult decât atât. Și, atuncea, să-ți pui întrebările corecte legate de originea ta, de Țara ta, de rădăcinile tale. Iar, de aici încolo, câtă vreme ai reușit să imaginezi acest taburet cu trei picioare – unul înfipt în credință, celălalt înfipt în familie și celălalt înfipt în nație, în Neam -, de aicea poți s-o iei în orice direcție: poți să te faci astronom, poți să te faci matematician, pictor, dansator, ce vrei tu!

C.M.: Dar, cum vezi tu, cam în câte picioare mai stăm noi, în general?

C.P.: În nici unul, azi suntem în aer, complet în aer! Toate lucrurile astea care te țin pe tine și dau valoarea ta de individ au fost aruncate în aer. Și, cum să spun, cu participarea intelectualilor de aici! În primul rând, a intelectualilor care sunt responsabili pentru asta. Pentru că, pentru un beneficiu de nimic, au pus capul pe butuc și, o dată cu ei, toți ceilalți pentru care ei reprezentau ceva, un reper, o instanță morală. Asta este ceea ce s-a întâmplat!

C.M.: Bun, suntem în aer. Și, ce se întâmplă? Cădem, ne prăbușim, … ?

C.P.: Aia nu știu. Asta, vorba lui Țuțea, dacă I se face milă lui Dumnezeu și ne mai dă câte un șut în fund, poate că n-o să ne ducem așa, la vale, până în fundul iadului, dintr-o dată! Dar, știi: ești optimist, dar ești și realist! Adică…

Nu știu, în pandemie, în momentele alea cele mai negre ale pandemiei mă gândeam că singura ieșire din bezna asta este asumarea asta a condiției de om și, cum spune Mazilescu – un titlu foarte frumos -, un poem care se cheamă „Poziția incomodă din care ne rugăm”. Da, și-au asumat poziția asta incomodă din care ție nu-ți mai rămâne decât să te rogi! Dar asta este legat doar de momentele de singurătate. În realitate, pentru că în 24 de ore este și o zi, nu doar o noapte, ziua cred că este cazul să faci tot ce poți pentru a-i ajuta pe ceilalți, adică să te așezi – ca să citez un clasic încă în viață – „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă”, nu în capul bucatelor, de fiecare dată să te-ntinzi să beneficiezi, să profiți de tot ce-ți poate aduce și pune pe masă compromisul nenorocit pe care l-ai făcut. Să nu faci compromisuri!

Nota redacției: Pentru cei/cele care vor să gătească, inspirându-se de la românul Cristi Puiu, o „Ciambotta” italiană, punem la dispoziție mai jos o filmare foarte scurtă care ilustrează rețeta concretă. VIDEO: