
Sfântul Mare Mucenic Mina, sărbătorit în parohia Turnișor II – Sibiu. FOTO EXCLUSIV
Câteva sute de sibieni au participat vineri la Sfânta Liturghie de la Parohia Turnișor II, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Mina” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Pe lângă preoții parohi Gheorghe Negrea și Ioan Lupu, a slujit un sobor de 10 preoți din Sibiu și din localitățile dimprejur (Șeica Mică, Cisnădie, Călvaser, Chirpăr, Turnișor I ș.a.). Răspunsurile la strană au fost date de o parte dintre membrii grupului psaltic „Nectarie Protpsaltul”. La finalul slujbei de hram, cei prezenți au primit o cărticică de rugăciuni cu Paraclisul Sfântului Mina, un plic cu anafură, un colac și un pahar de suc. Programul continuă cu slujba vecerniei vineri și sâmbătă de la ora 18:00 și cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură-de-Aur sâmbătă de la ora 8:00. Fotografiile de mai jos vă sunt oferite în exclusivitate de reporterul publicației „Cerul, Codrul și Pârăul”. Citiți și: Minunile Sfântului Mina din viața creștinului Ioan Sperling (articolul continuă sub fotografii)
Pentru că unii dintre cititorii noștri poartă numele Sfântului Mare Mucenic MINA, le dorim și pe această cale toate cele bune și ajutor ceresc de la părintele lor spiritual!
Articole similare din această săptămână: Sfântul Ierarh Nectarie Vindecătorul de Boli, sărbătorit la Biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, care îi poartă hramul. Colectă pentru masa săracilor. FOTO/VIDEO
Câteva cuvinte despre Sfântul Mare Mucenic Mina
Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credința creștin și cu slujba ostaș, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărățeau Dioclețian și Maximian, împărați păgâni care au dat poruncă în toate părțile ca, creștinii care nu se vor închina idolilor, să fie torturați și omorâți toți; încât credincioșii pretutindeni erau siliți spre jertfe idolești.
Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a lăsat ostășia și s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a viețui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaște pe Dumnezeu. Și umbla din loc în loc prin munți și prin pustietăți, învățând Legea Domnului, iar cu postul și cu rugăciunea curățindu-și sufletul său, slujea ziua și noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulțime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri și priveliști, alergări de cai și lupte în cinstea necuraților zei, la care priveliște privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.
Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, și lăsând munții și pustietatea, a venit în cetate și în mijlocul priveliștii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toți, și a strigat cu glas tare: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine”. Acestea strigând sfântul, toți cei de la priveliște și-au întors ochii spre dânsul și tăcând se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla și Piros, ighemonul cetății.
Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul și, aducându-l, l-a întrebat: „Cine ești tu?”. Iar Sfântul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicând: „Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărățește în cer și pe pământ”. Și iar l-a întrebat ighemonul: „Străin ești sau ești locuitor de aici? Și cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliștii?”. Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostașii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul și a zis: „Cu adevărat, acesta este Mina ostașul care era sub stăpânirea tribunului Fermilian”.
Iar ighemonul a zis: „Oare ostaș ai fost, precum grăiesc aceștia despre tine?”. Sfântul a răspuns: „Așa este, ostaș am fost și petreceam în cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostășească și am ieșit din cetate, ca să nu fiu părtaș fărădelegii și pieirii lor; și am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioși și vrăjmași Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu și am venit să mustru orbirea voastră și să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul și pământul cu cuvântul Său și ține toată lumea”. Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfântul în temniță și să-l păzească până a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea și cu priveliștea.
A doua zi a șezut ighemonul la judecată și… (citiți integral pe Doxologia.ro)
A se vedea și: Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina, pentru ajutor la găsirea lucrurilor pierdute
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

One thought on “Sfântul Mare Mucenic Mina, sărbătorit în parohia Turnișor II – Sibiu. FOTO EXCLUSIV”