POLEMICĂ. Parlamentul pregătește o lege care să permită sacrificarea animalelor coșer după ritualul evreiesc. Creștinii ar putea fi afectați de comercializarea resturilor sacrificiale fără o etichetare corespunzătoare. Opiniile lui Ioan Sperling

Ca de obicei în România apar legi peste noapte  și noi le aflăm de la străini! De exemplu, legea care permite evreilor, la noi în țară, să sacrifice animale coșer*! Pare o lege fără mare importanță, dar ea contravine legilor UE și este potențial anticreștină! Cum? Hai să vorbim puțin despre carnea coșer și halal! Nu am să vă fac poftă, știu că suntem în post, dimpotrivă, vreau să deschideți ochii, de Crăciun, și de acum încolo, ce carne de vită, miel sau pasăre consumați!

Din Viețile Sfinților știți, desigur, că mulți creștini au fost uciși doar pentru „vina” de a fi refuzat să mănânce din carnea jertfelor idolești! Această carne provenea de la animale vii, aduse la templu, peste care se făceau anumite rugăciuni, după care erau sacrificate într-un anumit mod. Nimic mai mult!
Vă pare oarecum cunoscut?

Jertfele poartă astăzi eticheta de cușer/coșer sau halal și sacrificiul nu se mai face în templu, ci în abator! Până aici nici o problemă, dar din păcate, nu întreaga cantitate de carne a jertfei este etichetată (există reguli care le interzice evreilor să mănânce anumite porțiuni, cum ar fi zona care vine în contact cu nervul sciatic – pulpa!)! Cea ne-etichetată ajunge însă nu la gunoi, ci în comerț, ca o carne oarecare! Dacă noi avem astfel de abatoare, desigur ajunge în comerțul din România și, de acolo, pe mesele noastre de Crăciun, de Paști, de sărbători!

Halal creștinii (mai) suntem! În primele veacuri, creștinii mai bine mureau decât să mănânce astfel de carne, iar noi cei de astăzi, plătim chiar prețuri piperate pentru ea!

Ce rugăciuni se spun pentru jertfa cușer nu am reușit să aflu, pentru cea halal știu că măcelarul, cu ochii spre Mekka, cu o mână pe jertfă și cu cealaltă pe cuțit, rostește: „Bismillahirrahmanirrahim„, (în numele lui Allah cel prea milostiv) , «Allahu akbar, Allahu akbar, Allahu akbar», după care îi taie gâtul după un anumit ritual (Vena jugulară, artera carotidă, esofagul, traheea trebuie tăiate dintr-o singură mișcare, cu un cuțit fin, fără zimți.)

Și asta vă pare cunoscut?
Da, unii jertfesc chiar oameni după aceleași „reguli,” dar asta e o altă poveste! Acuma știți măcar de ce există fixația asta islamică de a ucide prin tăierea gâtului și cu strigătul „Allahu akbar!”
Vestea bună, mai ales pentru noi, românii, este că nu există nicăieri în lume porci coșer și nici halal! Cât ne-or mai lăsa să ținem porci! (Avem masa de Crăciun asigurată, dar ce ne facem cu mielul de Paști?, n.r.)

*Pur, curat, potrivit ritualurilor mozaice (dex.ro)

O opinie publicată de Ioan Sperling la data de 17.11.2022 pe Vrăbiuțe. blog. Surse:

Sacrificarea vitelor coșer intr-un abator în Argentina

Sacrificarea unui miel halal in Elvetia

Revista RRIVAROL Nr. 2998 din 6 mai 2011
(via saccsiv)

Rugăciuni la sacrificarea animalului ca jertfă

Ioan Sperling: Testamentul cel mai nou este cel valabil!

Discuții în privat despre carnea coșer și dacă este Dumnezeul Vechiului Testament același cu cel al Noului Testament.
Întrebare grea pentru mine, ca ne-teolog!
Eu zic că da, pentru că Iisus recunoaște un Tată în numele Căruia a venit pe pământ, plus că Tatăl Îl recunoaște ca Fiu, la Botezul Domnului, Schimbarea la Față…
Problema este de înțelegere a Lui (pe cât se poate) iar înțelegerea noastră, a creștinilor, este mai aproape de adevăr decât a evreilor! Noi Îl acceptăm, percepem pe Dumnezeu ca Sfântă Treime, iar evreii, nu! Or, Iisus spune că cine L-a văzut pe El a văzut și pe Tatăl!  Cine Îl urmează pe Iisus, urmează și pe Tatăl! Iisus nu este acceptat de evrei, ca atare ei nu-L urmează pe Dumnezeul adevărat, deși urmează pe Tatăl! Refuză să facă ce a spus Iisus, or, cel ce crede în Dumnezeu nu ajunge să spună că crede, ci trebuie să facă ce îi cere Dumnezeu! Dar dacă Tatăl L-a trimis pe Iisus, ar trebui să o facă și nu o fac pentru că… încă îl mai așteaptă!
Dar L-a trimis?
Pentru orice om normal răspunsul nu poate fi decât DA! Toate profețiile care se potrivesc perfect, toată viața Lui, toate cuvintele, toate faptele culminând cu Învierea mărturisesc lucru acesta!
Și, acum, ca să ne întoarcem la problema cărnii coșer, de la care a pornit toată discuția:
Animalul se taie în numele lui Dumnezeu, după un anumit ritual, de către evrei, dar aceste rugăciuni, acest ritual, nu le găsești nicăieri ca să poată fi citite, interpretate de oricine!
Oare de ce?
Oricum, nu e foarte important!
Dacă noi acceptăm această carne, aceste rugăciuni, ritualuri, practic ne dezicem ca și evreii, de Hristos! Chiar dacă Tatăl (evreilor) e Dumnezeu! Ar trebui să îl mai așteptăm să vină și să-L considerăm pe Cel Care deja a venit, acum 2000 de ani ( Doamne iartă-mă!un impostor!
Ar trebui să împlinim întreaga lege mozaicăsă despărțim animalele în curate și spurcate, să ținem sărbătorile evreiești și nu pe cele creștine, să ne tăiem împrejur, ș.a.m.d.
Or, nu o facem și în Faptele Apostolilor problema asta are destule atingeri și lămuriri, nu mai trebuie să le repet!
Gândiți-vă că Sfinții Părinți care au stabilit data Sfintelor Paști nu au spus „Dumnezeu e același, deci preluăm data Paștelui de la evrei!”, ci au hotărât ca Paștile creștinești să nu fie sărbătorit concomitent cu cele evreiești!
De ce?
De asemenea, ziua de odihnă nu a mai fost sâmbăta, ca la evrei, ci duminica, Ziua Învierii! De ce?
Pentru că un Testament mai nou este peste testamentul vechi! Nu e Testamentul Vechi scris de același autor? Ba da, dar valabil și de pus in aplicare este doar cel nou!
Ce vreau să spun e că creștinii au propriile obiceiuri, propria religie și reluarea de obiceiuri de la evrei este lepădare de Iisus!
Jertfele noastre nu mai sunt sângeroase!
S-a jertfit Iisus pentru noi odată pentru totdeauna!
Nu mai există curat și murdar, căci prin Sângele Lui s-a spălat totul! Dacă trebuie să tăiem doar anumite animale, într-un anumit fel și din ele sa consumăm doar anumite parți „coșer”, înseamnă că NU CREDEM ÎN IISUS HRISTOS, ÎN JERTFA LUI PE CRUCE și îl așteptăm împreună cu evreii, pe celălalt!
Să nu fie!

O opinie publicată de Ioan Sperling la data de 19.11.2022 pe Vrăbiuțe.blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *