TOTUL PENTRU DEPOPULARE: Dacă nu ți-ai ucis copilul în pântec, nu-i timpul pierdut! La vârsta de 16 ani, Planned Parenthood ți-l castrează hormonal după ce școala ți l-a educat pentru schimbarea de sex

Planned Parenthood (PP), cel mai cunoscut abator american de bebeluși nenăscuți (a se citi: clinică de avorturi), și-a descoperit un nou sector pentru afacerile sale sângeroase: „tranziția de gen” la minori, numită, popular, „schimbare de sex”. S-a apucat să pună la dispoziția minorilor din toate statele SUA inhibitori de pubertate și hormoni încrucișați, cu acordul părinților (încă necesar!). Deși pretinde că o face în numele libertății fiecăruia de a se identifica potrivit genului pe care și-l închipuie că-l are (indiferent de sexul biologic), adevăratele consecințe ale „tratamentelor” de tranziție/schimbare a genului au o consecință foarte pragmatică: infertilitatea sau tulburarea/anularea funcției reproductive. Astfel încât noua afacere a Planned Parenthood e la fel de „profitabilă” agendei ateiste mondiale, având aceeași urmare: scăderea populației. La urma urmei, adolescenții confuzi sunt poate chiar mai ușor de dus de nas decât femeile aflate în „criză de sarcină”…

Din California până-n Florida, Nevada și chiar până-n Massachusetts, Planned Parenthood (PP) le furnizează adolescenților în vârstă de peste 16 ani „servicii hormonale de afirmare a genului”. Pentru elevii sub 16 ani, PP din Massachusets afirmă că îi poate îndruma pe „pacienți” spre alți „furnizori din Massachusetts care vă pot acorda îngrijire hormonală”, informează KATV.com.

Sectorul PP din sd-vestul și centrul Floridei informează că doritorii trebuie să fie în vârstă de peste 18 ani și să poată dovedi consimțământul părinților (vârsta majoratului în SUA fiind de 21 de ani) pentru a li se putea acorda tratament pe bază de hormoni, dar mai spune că și tinerii de 17 ani pot avea parte de același tratament cu condiția să aibă acordul părinților.

„Dacă aveți 16 ani sau mai puțin, sunt necesare documente suplimentare”, se mai arată pe site-ul sectorului PP din Florida.

Informații similare ne sunt împărtășite și de Breitbart.com:

Planned Parenthood Mar Monte, care acoperă o regiune întinsă din mijlocul Californiei până în nordul statului Nevada, pune la dispoziție „terapie hormonală de afirmare a genului” adolescenților de 16 și 17 ani cu acordul părinților. Pentru cei cu vârsta sub 16 ani, Planned Parenthood Mar Monte îndrumă „tinerii transsexuali și de diferite alte genuri” către clinici externe care nu impun o limită de vârstă.

Filiala din Mar Monte a Planned Parenthood menționează că au servicii precum „terapie hormonală de feminizare, inclusiv estrogen și spironolactonă” și „terapie hormonală de masculinizare, inclusiv testosteron”. De asemenea, pun la dispoziție instrucțiuni de autoinjectare a tratamentului hormonal.

Alte centre, cum ar fi Planned Parenthood din Pennsylvania de Vest și Planned Parenthood din Nashville, impun ca „pacienții” să aibă vârsta de minimum 18 ani pentru a efectua tratamentul hormonal. Planned Parenthood of Greater Ohio oferă terapie hormonală persoanelor cu vârsta de peste 18 ani și anunță că „Nu este necesară trimiterea de la medicul terapeut pentru a începe tratamentul hormonal la centrele noastre”.

Un document cu întrebări și răspunsuri publicat de filiala din Pasadena și San Gabriel Valley a Planned Parenthood recunoaște că „pentru persoanele (femeile, n.r.) care iau testosteron, există un risc potențial de infertilitate”. Acesta continuă să noteze că „riscul de infertilitate vine și în cazul administrării de estrogen”.

Breitbart News a dezvăluit recent că spitalele pentru copii – în special cele care dau inhibitori de pubertate, terapie de substituție hormonală și, în unele cazuri, efectuează chiar intervenții chirurgicale – au sponsorizat parade ale homosexualilor în toată America. O filială a Planned Parenthood care prestează servicii de tratament de substituție hormonală a sponsorizat Vermont Pride Parade (parada mândriei homosexualilor din Vermont).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *