La Oașa, mult mai aproape de Cer
La Oașa muntele îți e vecin,
Iar stelele-s atât de-aproape
C-ai vrea să-ntinzi mâna după ele
Să le culegi ca pe mere din pom
Sau, uimit, să privești astrele din spate,
Acelea-ndepărtate, firave, care
Din oraș nu se văd, deși, totuși, există.
La Oașa cerul e mult, mult mai bogat
Și parcă îl descoperi pentru-ntâia oară
În adâncimea lui, în lipsa neoanelor
Sau a pâclei ce-l țineau ascuns
Ochilor citadini, nedeprinși
Cu taina nopții sau a luminii
Smerite.
La Oașa altarul e în centru
Și tot ce este doar în juru-i este
Ca mădularele în preajma inimii,
Ascunse-n arca de lemn, ceară și tămâie
Din care cântul și cuvântul se răspândesc
Ca sângele pompat din atrii
În toată alcătuirea ființei.
Nici somnul nu se mai face stăpân
Pe jumătatea de noapte din partea zorilor
Când șoapta se-aprinde în strane
Ca murmurul soarelui prin măguri,
Germinând în auroră
Ca utrenia în liturghie.
La Oașa cântul e mult, mult mai bogat.
La Oașa marginea pământului e-atât de aproape
Încât îți pare că uscatul s-a despărțit de ape abia ieri,
Și te uiți, mirat, peste luciul parcă marin,
Vrând să vezi de nu cumva Duhul Domnului încă se preumblă pe valuri.
Dar nu se-arată decât în ghicitură, în acea stranie oglindire
A cerului în adâncuri, ce te face să crezi
Că stelele nu-s altceva decât pești, iar focul de tabără
O lună plină licărind printre clopote scufundate.
Pe mal, printre brazi pitici cu miros de conuri verzi,
De lemn crud încă nedistilat în rășină, dar cu vocație de torță
E loc de poveste, de prietenie sau măcar de-ntâlnire,
E loc de-a pune început bun
Împreună.
La Oașa limanul e mult, mult mai aproape.
Pe malul lacului simți pentru prima dată dorul de a păși peste ape,
Sau doar de-a zbura până-n malul de Dincolo
Fericite făpturi sunt alea cu aripi,
De la nesuferitul corb la extaticul șoim!
Cândva aruncam cu avioane de hârtie
Sau cu bărcuțe pe baltă,
Cândva pe ascuns fabricam câte-un zmeu
Cu flăcări în coadă și nervi în aripe.
Pe firul de ghem consumat în zidire
Simțeam că mă-nalț trăgând zmeul la vale
Sau clopotul de funii din înaltul cupolei,
Totul spre-a face un pas în văzduh.
Nici eu nu mai știu, am tras zmeul de corzi
Sau serafimii de poala penajului diafan?
La Oașa-am simțit prima dată chemarea înălțimilor reci, dar aprinse
Și dorul acela spre Țara de Sus,
Dorul de Veșnicia pregustată o dată,
Pentru a flămânzi de ea tot restul vieții.
La Oașa Eternul e mult, mult mai aproape!
22 martie 2023, Sibiu, Vlad Pârău.
V-ar mai putea interesa și…
One thought on “La Oașa, mult mai aproape de Cer”