ÎNVIERE. Un articol de Nae Ionescu
A înviat Hristos.
Sunt ani de când întoarcerea prăznuirii acestei cutremurătoare fapte ridică în mine aceeași tristețe: iarăși voi citi aceleași comentarii și voi auzi aceleași interpretări. Proastă literatură protestantă, anemic efort de „cugetători” pozitiviști în nevoia slăbănoagă de a împăca domeniul rațiunii cu cel al harului. Ca și cum cine a intrat odată în împărăția harului se mai necăjește cu neputința rațiunii!
Ce zadarnică bâiguială – științifică, dragă Doamne! – în jurul unui FAPT simplu și evident! „Renașterea naturii”, „mitul solar” și atâtea alte neputințe, pentru a excamota faptul năucitor, dar FAPT, al Învierii după trup a lui Hristos. Căci a înviat, așa cum o hotăra mai dinainte, de altfel, scriptura; și a fost, după trup, în mijlocul alor Săi, în același fel precis și real în care este în mijlocul nostru – trup și sânge – și va stărui să fie până la sfârșitul veacului.
A înviat, cum vom învia și noi, atunci când vor suna trâmbițele judecății din urmă, se vor rupe pecețile cărții și vor cădea zidurile carcerii vremii; adică la sfârșitul veacului.
Aici e doară toată „taina”; care nu e, de fapt, nici o taină, ci numai o neînțelegere. Noi vom învia din morți la Judecata de Apoi. Adică atunci când se va sfârși istoria și vor cădea încercuirile timpului și spațiului. Ne-am născut în timp; am murit în timp; vom învia, însă, dincolo de veac. Întocmai ca Hristos; devenit om și jertfit în veac; dar înviat în afară de acesta și rămas în mijlocul nostru după natura Lui de înviat în afara veacului.
Cum se lămuresc toate! Și Învierea, și prezența Lui de-a pururea în mijlocul nostru! În Sfânta Împărtășanie este prezent Hristos nu „în formă de” pâine și vin, ci existând în chip real ca trup și sânge. Nu e, deci, vorba de un simbol, de o prefigurație, ci de un fapt real. Și, totuși, noi nu vedem acolo decât pâine și vin, deși este trup și sânge.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că există mai multe planuri de existență; și că, pentru fiecare din aceste domenii noi, trebuie să avem mijloace speciale de investigație. Că nu putem să înțelegem prin rațiunea noastră decât ceea ce cade înlăuntrul veacului; și că pentru ceea ce este în afara lui avem nevoie de un alt instrument, în speță – al credinței.
Din această lume de dincolo de veac face parte Învierea după trup a lui Hristos; care Înviere, ca și Înălțarea la Cer, ca și prezența în mijlocul nostru, nu sunt minuni decât în ordinea veacului și a rațiunii; dar sunt realități și existențe firești în ordinea care ține de domeniul credinței.
Simbol? Nu. Ci FAPT. Simbolic poate fi cel mult limbajul nostru. Faptele, însă, nu pot fi simbolice, ci numai fapte, pur și simplu. A înviat Hristos. Nu Hristos-Dumnezeu, ci Hristos-Omul, anticipând învierea noastră la sfârșitul veacului, deci după încetarea acestuia, așa a înviat și El: în afară de veac.
Afirmând, prin aceasta, existența mai multor lumi, de grade de realitate deosebite, sau, mai exact, comportându-se în chip deosebit față de Absolut.
Și, astfel, Învierea nu este actul prin care noi am fost mântuiți; ci numai anunțarea și definirea lumii în care vom trăi după Judecata de Apoi.
„Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…” Moartea Lui, – deci jertfa Lui – este faptul hotărâtor al mântuirii noastre. Învierea este doar semn pentru viața veacului ce va să vie, deci nu a veacului care, pentru noi, este în acest moment.
Să lăsăm, deci, interpretările și încercările de a înțelege și să mărturisim smeriți credința noastră nestrămutată:
„Și a înviat a treia zi, după scripturi”.
Nae Ionescu, 20 aprilie 1930.
V-ar mai putea interesa și…
3 thoughts on “ÎNVIERE. Un articol de Nae Ionescu”