![](http://cerulcodrulsiparaul.ro/wp-content/uploads/2023/05/UE-calendar.jpg)
UE, de ce nu schimbi data sărbătorii tale fundamentale? Îți place s-o ții în aceeași zi cu rușii? POANTA ZILEI
Pentru că Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată ne-au fost tulburate nouă, ortodocșilor, de niște lupi în blană de oaie care pretindeau că trebuie să schimbăm data Paștilor, sărbătoarea fundamentală a creștinismului, pentru a nu mai sărbători în același timp cu rușii (dl. Baconschi numind aceasta, machiavellic sau analfabetic, o „reminiscență a Războiului Rece”, deși nu doar rușii sărbătoresc Paștile pe calendarul vechi, ci toate popoarele ortodoxe, dintre care unele de mult timp membre ale UE – grecii, bulgarii, sârbii, ucrainenii, georgienii, Muntele Athos, Patriarhia Ierusalimului etc.), ne-am gândit că ar fi haios să le întoarcem „telectualilor” euro-atlantici de Dâmbovița sau de pe Someș, același argument de a nu sărbători o zi fundamentală deodată cu rușii. Întâmplător sau nu, data de 9 Mai este zi de mare sărbătoare atât la Bruxelles, cât și la Moscova. Este data la care în 1945 s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, Moscova sărbătorește „Ziua Victoriei” (Rusia fiind una dintre marile puteri ieșite învingătoare din ultima conflagrație mondială) pe 9 Mai, iar Bruxelles-ul sărbătorește la aceeași dată „Ziua Europei”, deoarece sfârșitul războiului a dus, în Occident, la reconcilierea franco-germană și la primii pași în direcția unificării Europei. Dar, dacă unii ne îndeamnă mai degrabă să ne schimbăm tradiția religioasă decât să avem date comune de sărbătorit cu rușii, în numele aceluiași argument anti-rusesc și pro-occidental somăm și noi U.E. să-și găsească altă dată de sărbătorit, nu pe cea în care Moscova sărbătorește „Ziua Victoriei”. Cu atât mai mult cu cât, pentru multe dintre statele estice ale U.E., 9 mai 1945 n-a fost decât ziua consfințirii înfrângerii lor, pe care, cu toată scârba față de nazism și dragostea față de pace, din punct de vedere național respectivele capitale mimează europenește sărbătorirea unui mare eșec local. Așa că, dragă U.E., te rugăm, fii deschisă, aerisită, neancorată în trecut, adecvează-te istoric și schimbă-ți calendarul!
V-ar mai putea interesa și…