Universitarul sibian Ion Dur a lansat 3 monografii închinate gânditorilor Nae Ionescu, Vasile Băncilă și Horia Stamatu: „Acești trei autori au mai multe călcâie ale lui Ahile: incomozi, indezirabili, desființabili. Ei trebuie citiți cu echilibru și fără ură”, a spus el la Biblioteca ASTRA

Profesorul universitar și scriitorul Ion Dur a lansat vineri, 11 octombrie 2023, în foaierul corpului B al Bibliotecii Județene „ASTRA” din Sibiu, 3 monografii dedicate de el unor gânditori interbelici – Nae Ionescu, Vasile Băncilă și Horia Stamatu. Cum lucrările au văzut lumina tiparului în anii 2020 – 2022, plini de restricții, autorul a găsit cu cale să le ofere publicului interesat și printr-o lansare, organizată abia acum și la comun. Cărțile „Nae Ionescu, între metafizică, politică și teologie” (Ed. Muzeul Literaturii Române, 2022), „Post-restant: „Cazul” gânditorului Vasile Băncilă” (Ed. Muzeul Literaturii Române, 2020) și „Publicistul Horia Stamatu, între exces politic și echilibru spiritual” (Ed. „Limes”, 2020) au fost prezentate de autor și de invitații săi, conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi și Pr. prof. Constantin Necula.

„Aceste trei cărți sunt scrise de-a lungul timpului și finalizate în ultimii ani. Vreau să vă stârnesc la lectura acestor autori, să punem niște probleme, cu alte cuvinte este un semnal pe care îl dau prin aceste trei monografii”, este invitația lansată cititorilor de către prof. Ion Dur.

Scopul întâlnirii autorului cu publicul sibian este redarea celor trei autori în „mărime naturală”: „Sunt trei gânditori, care au fost, în timpul vieții lor, indezirabili, au continuat să fie indezirabili în timpul regimului communist, iar după ’90 continuă să fie în ceea ce se poate numi o carantină politico-ideologică”, a afirmat autorul, potrivit paginii de Facebook a Bibliotecii ASTRA.

„Le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat minute din viața lor și au venit la „botezul” monografiilor mele despre Nae Ionescu, Vasile Băncilă și Horia Stamatu!
Au fost mulți, sînt sigur, care n-au ajuns…; și lor le mulțumesc!
Constantin Necula și Gabriel Hasmațuchi au pus degetele pe cele cîteva călcâie ale lui Ahile din exegeza mea; și lor le mulțumesc!
Ziarul „Tribuna” (Sibiu) m-a răsfățat cu promovarea evenimentului în paginile sale”, a declarat Ion Dur pe contul său de Facebook, menționându-l și pe foto-reporterul tribunist Răzvan Negru.

Reporterul publicației noastre, prezent la lansarea de carte, a adunat câteva însemnări din declarațiile celor 3 vorbitori ai evenimentului. Le redăm mai jos, atenționând asupra caracterului lor aproximativ, dar care tinde spre exactitate, datorat lipsei vreunei înregistrări alta decât notițele manuale.

Prof. Ion Dur: „Să lansezi 3 asemenea cărți deodată (monografii) e aproape o nerozie”
Pretextul întâlnirii îl constituie lansarea a 3 cărți despre personalități ale culturii române din perioada interbelică: Cartea închinată lui Nae Ionescu, tipărită anul trecut (2022). Celelalte două cărți, dedicate gazetarului Horia Stamatu și filosofului Vasile Băncilă, au fost publicate în 2020.
Editura Cartea Românească și ed. Institutul European au refuzat publicarea cărții despre Horia Stamatu, profesorul Ion Dur apelând, atunci, la Editura „Limes”.
Cei 3 scriitori au fost cu toții indezirabili în timpul vieții lor.
Nae Ionescu este o funcție a culturii românești interbelice. A moșit școala filozofică din România, cea care a născut discipoli.
Vasile Băncilă e autorul care a creat prima exegeză despre Lucian Blaga. În replică, Blaga i-a dedicat o carte lui Băncilă.

Prof. Gabriel Hasmațuchi: „Vă invit să parcurgeți această lucrare, în care veți găsi un Vasile Băncilă autentic!”
Cartea dedicată lui Vasile Băncilă: Am parcurs o carte esențială pentru ceea ce înseamnă hermeneutica discursului filozofic românesc, o sinteză și o carte care construiește o imagine, ni-l înfățișează pe Vasile Băncilă în ipoztazele cele mai concludente.
Opera acestui gânditor a început să fie publicată la Brăila, cuprinzând aproape 32 volume.
Cartea lui Ion Dur construiește și deconstruiește, ceea ce constituie un exercițiu dificil, încheiat însă cu succes.
Vasile Băncilă: filosof din paginile revistei „Gândirea”. Vasile Băncilă are ceva din stilul lui Nae Ionescu, din oralitatea și capacitatea de a structura și analiza, la fel ca și a lui Mircea Vulcănescu. Un text despre eseu al lui Vasile Băncilă a apărut în revista Gândirea.
Cazul Vasile Băncilă: Motivația pentru care Vasile Băncilă este un caz e dată de bogăția de scrieri pe care ne-o lasă și de setea de cunoaștere a acestuia. Prin structura sa intelectuală, avea o deschidere în sfera filozofică și culturală rar întâlnită. Nu se grăbea să scrie, punea accent pe structurarea materialului (fișe), apoi pe sinteză. Se poate vedea dorința de a construi un sistem filosofic. Este brăilean, născut la 1 ianuarie 1897, la 17 ani a făcut o școală de ofițeri de rezervă, s-a înrolat voluntar pentru a participa în Primul Război Mondial, de unde a rămas invalid pe viață. Preocupat de etnicism, spiritualism etnic. Niciodată n-a încercat să scape de ceea ce dorea să facă. În perioada 1926-1927 este bursier în Franța. Debutează în „Viața Studențească”. A fost profesor de filosofie, inclusiv profesor al Regelui Mihai. Este un autor curajos. Preocupările lui sunt vaste, dense: teză de licență despre Schopenhauer, e un interpret al lui Kant, preocupat de chestiuni de pedagogie, se dedică studiilor care au legătură cu ceea ce înseamnă actul filozofic. E interesat de filosofie cu meticulozitate, își pune întrebări despre rosturile filozofiei.
Perioada Interbelică a fost preocupată de cultura națională, având deschidere dinspre național spre universal. Corelarea etnicului cu religia. Au existat și derapaje, dar de natură politică.
Secțiuni din cartea lui Ion Dur despre Vasile Băncilă te conduc spre esențele gândirii acestui filozof. Deși n-a reușit să ajungă să se împlinească din cauza instaurării regimului comunist, rămâne, totuși, un filozof împlinit.
Lucian Blaga a fost pentru Vasile Băncilă un model, există o corespondență epistolară între ei. Relația dintre ei începe din perspectiva lui Vasile Băncilă sub o admirație fecundă, devenind în timp o corespondență aplecată asupra contribuțiilor ambilor filozofi, ajungând la un grad de prietenie sinceră și de apropiere. „Lucian salută pe Vasile” e una dintre formulările folosite în scrisori, care atestă această familiaritate pe care o aveau.
Anii grei din cel de-Al Doilea Război Mondial au dus la răcirea relațiilor dintre cei doi.
Vă invit să parcurgeți această lucrare, în care veți găsi un Vasile Băncilă autentic!

Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Necula: „Nae Ionescu, apostol, profet și învățător pentru o generație întreagă și pentru generații de-a rândul”
Cred că spiritul lui Nae Ionescu e viu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am făcut facultatea la Sibiu, l-am descoperit pe Nae Ionescu în profesorii mei: Ioan Ică senior, pr. Aurel Jivi, …
Îmi pare rău pentru cei care gândesc ideologizat cultura română, dar Nae Ionescu nu e nici de stânga, nici de dreapta, e absolut ceresc! Nu cred că am avut vreodată vreun filozof mai lucid decât el.
Ceea ce îi lipsește lui Nae Ionescu este îmbibarea liturgică, deși participa la Liturghie și îngenunchia la ieșirea cu Sfintele Daruri.
Când un om lasă filosofia pentru teologie, dacă nu e escroc, e creștin!
Nae Ionescu reușește să rămână un vestitor al unor concepte exegetice. Cel mai bine l-am regăsit pe Nae Ionescu în Petre Tuțea.
Apostolat cultural, teologic: Le scapă și filosofilor și teologilor exact aplombul apostolic pe care îl avea Nae Ionescu. A înființat revista „Logos”.
Religiosul, doar substituind elementul tehnic poate salva lumea. Dimensiunea ecumenică.
Caracter apostolic și chiar profetic.
Noi și acum suntem într-o perioadă interbelică.
Ce-i lipsește lui Nae Ionescu e cultura mistică – nu erau publicați în perioada interbelică în românește marii autori mistici. (textele palamite)
Apostol, profet și învățător pentru o generație întreagă și pentru generații de-a rândul.
Trecerea dinspre câmpul istoric în câmpul ontologic.
Cea mai bună propoziție pe care am citit-o în carte, pag. 96: Existența lui Dumnezeu nu se poate dovedi, ea se poate cel mult arăta!
Nu facem aici teologie, ci metafizică. Nu este teolog, el privește din foarte multe perspective.
Totul este analogie în momentul de față.
Mântuirea nu se împlinește în plan metafizic, ci în planul realului analogic.
Dumnezeu nu este, prin urmare, un drum prin abstracțiuni, ci un drum prin realitate.
După el (Nae Ionescu), toate căile duc spre Ortodoxie. Ortodoxia e o cale de împăcare cu sine.
Între ortodoxie și ortodoxism diferența e cea legată de dogmă.
Analfabetismul omului cu carte: cei mai vajnici apărători ai științei sunt analfabeții. Infirmul spiritual, incult, pretențios, închis oricărei perspective metafizice.
„Împărăția lui Dumnezeu e una a realității în care cel de lângă tine e cel care contează mai mult decât tine!” – Nae Ionescu.
Eu cred că tot ce înseamnă Rugul Aprins din 1948 până azi îl are ca temei pe părintele Ioan Rusul și ca teoretician pe Nae Ionescu. – Constantin Necula.
„Ești teolog în măsura în care te rogi și te rogi în măsura în care ești teolog”: Filocalia.
Nu trebuie să fii tâmpit și bătut în cap ca să-L simți pe Dumnezeu, nu trebuie să înghiți tămâie ca să fii în prejma lui Dumnezeu, nu trebuie să arzi cărțile pentru a ajunge la credință.
„Iisus Hristos sau Restaurarea Omului”, Pr. Dumitru Stăniloae.
Pr. Prof. Nicolae Tărchilă: Am căutat o definiție a omului în toate culturile lumii și n-am găsit-o decât în cartea de slujire a preotului când, la slujba înmormântării, spune: Chipul slavei Tale sunt, Doamne, deși port rănile păcatului!

Prof. Ion Dur: Acești trei autori au mai multe călcâie ale lui Ahile: incomozi, indezirabili, desființabili. Ei trebuie citiți cu echilibru și fără ură”
Horia Stamatu: poet, gazetar. Debutează în 1934. Al patrulea autor premiat în cadrul programului „tineri scriitori needitați”. A murit în 1989 la Freiburg.
Redactor-șef al revistei „Buna-Vestire”. Redactor „rinocerizat”. Când a scris „Rinocerii”, Eugen Ionesco ar fi avut în vedere portretul lui Horia Stamatu.
L-a cunoscut pe Heidegger. A tradus din Sfântul Ioan al Crucii, din Jean Cocteau.
Toate textele publicate de el în occident sunt de o cu totul altă factură decât cele publicate în țară. De exemplu, un text în germană despre poezia lui Lucian Blaga. Corespondența picantă dintre Horia Stamatu și Sanda Stolojan. Fotografia ușor mișcată a exilului românesc.
Acești 3 autori au mai multe călcâie ale lui Ahile: incomozi, indezirabili, desființabili. Nu asta este menirea silogismelor critice, ei trebuie citiți cu echilibru și fără ură. Să scoatem la lumină adevărul dezirabil. Conform lui Heraclit, cine sapă după aur muncește mult și găsește foarte puțin.
Am venit alături de aceste 3 cărți și cu revista Saeculum, pe care o scotea Lucian Blaga în perioada 1944 – 1945. Universitatea „Lucian Blaga” s-a despărțit de această revistă din 2020. De atunci, editează revista cu același nume, dar fără diftongul latinesc „ae”.
În 2020 Ion Dur a înregistrat la OSIM marca „Saeculum”, apoi a dat în judecată universitatea sibiană.
Discuția de astă seară, o provocare pentru lectura acestor 3 autori.

One thought on “Universitarul sibian Ion Dur a lansat 3 monografii închinate gânditorilor Nae Ionescu, Vasile Băncilă și Horia Stamatu: „Acești trei autori au mai multe călcâie ale lui Ahile: incomozi, indezirabili, desființabili. Ei trebuie citiți cu echilibru și fără ură”, a spus el la Biblioteca ASTRA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *