Cerul, Codrul și Pârăul

Banii nu se țin pe card, banii se țin la șerpar / chimir! Jurnal de trăitor

17 noiembrie, 202317 noiembrie, 2023 vlad

Banii nu se țin pe card, banii se țin la șerpar / chimir! E bine să ne aducem aminte de rădăcinile noastre și de modul în care poporul român și-a gestionat în mod suveran și independent avuția generații de-a rândul. Această memă este un mod glumeț de a le da replica extremiștilor de stânga (USRiștii) și chiar PSD-iștilor d-lui Marcel Ciolacu în demersul lor de a bancariza cu forța avutul fiecărui român, prin eliminarea treptată a banilor gheață și mutarea lor pe carduri. Între mine și produsul muncii mele nu trebuie să existe nici un alt intermediar – doar stăpânul, adică proprietarul, adică eu!

Halloween, o metodă de a face bani din fudulia fudulilor

Prin anii 2000, pe vremea când eram licean la Colegiul „Şaguna” din Braşov, mi-amintesc că vizavi de terenul de sport era spitalul de psihiatrie şi, o clădire mai sus, spre Prund, la parter, se găsea o firmă de pompe funebre, al cărei slogan mă umplea de „optimism” dimineața devreme, când dădeam colțul spre intrarea elevilor: „Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi!” – o puneam în legătură cu laboratorul de chimie pe pupitrele căruia îmi toceam coatele fără a pune-n operă vreun alt experiment decât mânuirea limbii franceze: aşa se brodise: la fostul Liceu nr.1 de Matematică-Fizică nu se putea studia franceza bilingv decât la clasa de ştiințe ale naturii, motiv pentru care înghițeam destoinic ore de fizică la 8 dimineața şi biologie sau chimie de 2 ori pe săptămână. „Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi!”…

Probabil că de la firma de pompe funebre de peste drum făcuseră rost doi şagunişti „eminenți” de un coşciug mărime naturală, pe care îl plimbau prin curtea şcolii pe 31 octombrie în nu mai ştiu ce an (când nu pica sâmbăta), cerând 5 lei oricărui „vampir” aspirant la celebritate. Şi nu puțină a fost clientela lor de ambe sexe! Erau bani frumoşi acei 5 lei, dacă la chioşcul din curtea şcolii un pachet de „macaroane” (sticks-uri lungi) costa un leu şi ceva! Deşi mă cheamă Vlad şi, în epocă, eram mai împielițat decât orice personaj din Familia Adams, necum din castelul de la Bran, senzațiile tari de Halloween îmi inspirau o repulsie instinctivă, iar organizatorii şi clienții excursiilor mortuare mi se păreau inşi de o inteligenţă îndoielnică.

Acuma, două decenii mai târziu, aş zice că golănaşii de curtea şcolii se orientaseră cu afacerea pe valul potrivit: nu există supermarket care să nu aibă costume, măşti, tricouri, căni, căciuli şi alte briz-brizuri cu tematică mortuară sau măcar cu vreun dovleac rânjind pe lângă vreo lespede strâmbă! Vorba unui clasic în viaţă, „Habar n-aveți cât de muți proşti abia aşteaptă să fie prostiți!”. Iar cum prostul, până nu-i fudul, nu-i prost destul, comercianții nu precupețesc nici o ocazie să mi ți-l uşureze de parale…

Însă, la fel ca în cazul kitsch-urilor vândute în perioada Crăciunului (când magazinele sărbătoresc orice altceva, mai puțin Naşterea Domnului), mă întristează golirea de orice substrat religios a acestor artefacte ce aveau cândva şi o semnificație spirituală. Halloween avea legătură cu Ziua Morților în tradiția occidentală. Noi, ortodocşii, avem ziua Moşilor de Iarnă, când facem parastase pentru cei plecați dintre noi, precum şi Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie), în a cărei noapte se spune că ne colindă sufletele celor adormiți. Avem şi noi Halloween-ul nostru, cum s-ar zice! Problema e cā cei care cumpără lampioane în formă de dovleac sau umblă mascați în fantome probabil n-au aprins în viața lor o lumânare la mormântul cuiva, n-au dat un colac de pomană la biserică şi n-au avut nimic împotrivă când guvernul Orban/Cîțu a închis cimitirele de Paştile Blajinilor în 2020.

Aşa că forma comercială şi desacralizată a Halloween-ului e modul arogant al ateismului contemoran de a îmbrăca forme cândva specifice creştinismului, deşi nu mai crede nimeni în pomenirea şi, cu atât mai puțin, în învierea morților. E modul şmecheresc de a te tapa de 5 lei în curtea şcolii, când vrei s-o faci pe grozavul fudulindu-te cu penibilul unui sicriu închiriat de la „Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi!”.

Gadareanca anglofonă
.
Astăzi s-a citit la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică privitoare la vindecarea minunată de către Iisus Hristos a doi demonizați din Cetatea Gadara, cu prețul alungării demonilor într-o turmă de porci, din care a rezultat prăpădirea porcilor și o pagubă economică pentru comercianții gadareni. Ei bine, locuitorii cetății Gadara, în loc să se bucure și să mulțumească pentru reabilitarea în rândul oamenilor a doi dintre concetățenii lor, au pus mai mult preț pe dauna comercială provocată de demoni (căci Iisus, deși a permis dracilor să intre în porci, nu le-a dat poruncă și să arunce porcii în mare – asta fiind exclusiv isprava lor) și L-au rugat pe Hristos să plece din cetate (în alte circumstanțe poate că L-ar fi arestat, dar acum le era frică de puterea Lui).

Mulți contemporani ai Omului Iisus ar fi dat orice să se poată întâlni cu El, dar nu au putut sau au fost refuzați, iar gadarenii Îl aveau în fața cetății lor și, cu toate astea, L-au invitat să plece de la ei. Pentru că se atașaseră mai mult de porci și de comerț decât de oameni și de Dumnezeu. Iisus i-a lăsat în amărăciunea „alegerii” lor și S-a dus, căci tot El spusese: Unde vă este comoara, acolo vă va fi și inima.

Atitudinea asta porcesc de materialistă îi este specifică și omului contemporan, care trăiește exclusiv în paradigma confortului, îmbuibării pântecului și multiplicării avutului personal, om surd și orb la dramele aproapelui și, cu cât mai indiferent față de creaturi, cu atât mai închis și față de Creator. Doar un exemplu: „Tinerii frumoși și liberi” au purtat luni de zile sloganul „Vrem spitale, nu catedrale”, iar, atunci când au pățit o regretabilă tragedie, n-au știut decât să urle „dar Biserica de ce nu s-a implicat?”, deși preotul ajunsese mai repede acolo decât ambulanțierii. Părinții lor, educați de școala ateistă a comunismului, nu sunt nici ei departe de gradul acela de nesimțire duhovnicească, având cel mult cu „popa” o relație comercială și cu Dumnezeu una „personală” – manifestată în regie proprie, din casa lor, nu din casa Domnului. În fine, imediat va fi trecut un deceniu de la tragedia respectivă, timp în care guvernele de ambele culori n-au ridicat nici măcar unul dintre spitalele de arși sau spitalele regionale promise în 2015, deși la Sănătate s-au dat cele mai mari tunuri financiare de după Revoluție, iar „marile conștiințe civice” continuă să nu acuze politicienii, dar să-i toace în continuare pe „popi”. Ca și gadarenii, incapabili să vadă CINE mai exact le păgubise lor interesele.

În această duminică, ieșind de la slujba ortodoxă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu (construită la 1906, deci nu cu banii indignaților postdecembriști), văd un pâlc de oameni adunat sub copacul de pe trotuarul de vizavi. Niște turiști înalți și încărcați cu rucsaci grei de munte se uitau spre varianta românească a bisericii Sfânta Sofia, sorbind explicațiile unei femei-ghid care îi informa într-o engleză cu accent românesc despre monumentul de peste drum. Am prins din zbor finalul expunerii ei: …”too much money for churches!” (prea mulți bani pentru biserici). Asta era concluzia româncei care, paradoxal, îi îndoctrina pe occidentalii probabil mai deschiși la minte decât ea. Nu știu dacă la popasul anterior, de la catedrala lutherană, care se renovează cam în fiecare vară pe bani germani, le-a turnat aceeași placă despre cât de nepotrivite sunt cheltuielile. Nu știu dacă vreunul dintre turiști era din țara Ursulei și e conștient despre câte miliarde din taxele și impozitele plătite și de el vor merge la alimentarea războiului fără drept de apel. Dar „gadarenii” contemporani fac ce știu ei mai bine: văd pagube financiare doar în întreprinderile spirituale. Dintre care ghidajul plătit la obiectivele turistice din străinătate este, poate, cea mai dispensabilă „investiție”. Too much money for churches, too little money for lockdowns and wars… God bless Europe! (Prea mulți bani pentru biserici, prea puțini bani pentru starea de alertă și de război… Dumnezeu să binecuvânteze Europa!) – articolul continuă dedesubt –

MINUNATA LUME VECHE
.
Săptămâna asta au apărut coduri QR afișate cu mândrie pe tarabele (aproape) fiecărui vânzător din Piața Cibin (Sibiu), „cârligul” pentru cumpărători fiind posibilitatea de a scana cu smartphone-ul codul pentru a vedea de la cine cumpără. Chestiune superfluă, deoarece producătorii oricum și-au scris la vedere numele lor și satul din care provin roadele muncii lor, dar de ce să citești cu ochii când poți scana cu dispozitivul? Așa cum te invită Administrația Piețelor s-o faci, chiar dacă nu-ți dă și Internet wireless gratuit în zonă. Dar plasticuri și „chiuaruri”, cât cuprinde! Și plata cu cardul, la anumite tarabe.
.
Ei bine, trecând eu azi pe la cumpărături, văd de la distanță o bătrână care împingea cu bastonul afișul cu pătratul scanabil de pe taraba unei vânzătoare (alta decât cea din poză, apropo) și zicându-i:
-Nu-l mai ține aici, puneți-l în frunte!
Vânzătoarea a bolborosit ceva în glumă și a aranjat la loc plasticul scanabil.
Bătrâna, cu care se pare că se cunoștea, a luat bastonul și i-a dat din nou „pecetea” jos. Gest făcut de vreo trei ori.
.
Fiecare înțeleagă atât cât poate!