29 noiembrie: Pomenirea Sfântului Mucenic Paramon și a altor 370. Sf Mc Filumen. Cuviosul Acachie Sinaitul. Sfântul Mucenic Dionisie, Episcopul Corintului. Sfântul Tiridat împăratul Armeniei. Sfântul Mucenic Apolonie
Pomenirea Sfântului Mucenic Paramon și a celor 370 dimpreună cu dânsul
.
În partea asiatică a Bitiniei, Ighemonul Achilin pornise cumplită prigoană împotriva creștinilor. Acesta a prins odată 370 de creștini, i-a luat cu sine și i-a legat într-un loc unde era o capiște idolească închinată lui Poseidon. Acolo, ticălosul ighemon i-a silit să se închine și să aducă jertfă idolului. Și măcar că i-a înfricoșat cu moartea, nici un singur creștin nu s-a supus poruncii sale. Pe drumul ce trecea pe lângă acea capiște, s-a întâmplat să treacă un bărbat cinstit, pe nume Paramon. El s-a oprit lângă mulțimea de oameni legați și a întrebat ce se întâmplă. Apoi a strigat: „O, câți drepți nevinovați voiește să ucidă necuratul voievod numai pentru că nu voiesc să se închine idolilor săi cei morți și fără de glas!”. Zicând acestea, Paramon și-a urmat calea. Dar ighemonul, auzindu-l, s-a umplut de mânie și a poruncit slugilor să-l ucidă. Slugile l-au ajuns din urmă, l-au prins și i-au străpuns limba cu un ghimpe, apoi l-au despuiat de haine și i-au înjunghiat tot trupul.
Cu rugăciunea în inimă, Sfântul Paramon și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Mai pe urmă au fost tăiați cu sabia și cei 370 de mucenici, slăviți fii ai lui Dumnezeu și miei nevinovați, și așa au intrat întru Împărăția cea veșnică a lui Hristos Domnul. Ei au pătimit în anul 250.
.
Pomenirea Cuviosului Acachie Sinaitul
.
Viața acestui sfânt este povestită de Sfântul Ioan Scărarul în vestita sa „Scară”. Tânărul Acachie era un frate începător aflat sub ascultarea unui bătrân foarte rău din mănăstirea de pe Muntele Sinai. Bătrânul cel mânios îl mustra și îl ocăra în toate zilele pe Acachie, ba încă adesea îl și bătea, îl muncea și îl căznea cu tot felul de chinuri. Dar Acachie nimic nu zicea, ci le suferea pe toate cu răbdare, fiind încredințat că toate acestea îi sunt spre mântuire. De câte ori era întrebat ce face, el răspundea: „Bine, ca înaintea Domnului Dumnezeu!”.
După nouă ani de ascultare și de chinuri, Acachie a murit. După ce l-a îngropat, bătrânul cel rău i-a spus cu mâhnire altui bătrân: „Acachie, ucenicul meu, a murit”.
„Nu cred”, a răspuns bătrânul cel sfânt, „Acachie nu a murit”. Apoi au mers amândoi la mormântul celui adormit, iar bătrânul cel sfânt a strigat: „Frate Acachie, ai murit?”. Acachie, care și după moarte se arăta ascultător, a răspuns: „Nu am murit, părinte, căci nu este cu putință să moară cel ce face ascultare”.
Atunci bătrânul cel rău s-a căit cu amar și, închizându-se într-o chilie aproape de mormântul lui Acachie, a petrecut cealaltă vreme a vieții sale în pocăință și rugăciune.
.
Pomenirea Sfântului Mucenic Dionisie, Episcopul Corintului
.
Acest sfânt a fost un slăvit păstor și dascăl al Bisericii. El s-a săvârșit de sabie în anul 182.
.
Pomenirea Sfântului Tiridat, Împăratul Armeniei
.
Tiridat a trăit pe vremea lui Dioclețian. La început îi prigonea cu multă cruzime pe creștini, dar, fiind ajuns de pedeapsa lui Dumnezeu, și-a ieși din minți și s-a făcut ca o fiară, precum se întâmplase odinioară cu împăratul Nabucodonosor.
Tiridat a fost tămăduit în chip minunat de nebunie cu rugăciunile Sfântului Grigorie Luminătorul Armeniei (pomenit în ziua de 30 septembrie).
De atunci și până la moartea sa, Tiridat și-a dus viața în pocăință și evlavie. El s-a săvârșit cu pace în veacul al patrulea.
.
Pomenirea Sfântului Mucenic Apolonie
.
Apolonie a fost senator roman. Învinuit pentru credința sa în Hristos, el a mărturisit înaintea întregului senat că este creștin, drept pentru care i s-a tăiat capul la Roma, în anul 186.
.
Cântare de laudă la Cuviosul Acachie Sinaitul
.
Bătrânul l-a întrebat pe frate:
„Frate Acachie, unde ești?”.
Bătrânul a mai strigat o dată:
„Acachie, oare ai murit?”.
„Nu am murit, părinte”,
Răspunse monahul smerit,
„Căci cel ce unește ascultarea cu credința
Nu gustă moartea în veac”.
Bătrânul cel mânios s-a umplut de uimire
Și, de frică, a început să plângă.
Cu amar a plâns bătrânul,
Căindu-se de răutatea sa.
Pentru ce s-a căit bătrânul cel rău?
Cu adevărat, bun temei a avut.
Păcătosul a mers în pustie
Să-și spele fapta cea rea.
Acachie, preaminunatul monah,
Și-a mântuit sufletul cu ascultarea,
Sufletul său acum se veselește,
Iar numele său în veci se slăvește.
.
Cugetare
.
Adesea, pedeapsa lui Dumnezeu îi ajunge pe păcătoși de îndată ce au săvârșit păcatul, pentru ca ei să se înfricoșeze, iar drepții să se mângâie.
Dar, câteodată, pedeapsa vine după mai multă vreme, pe negândite și fără de veste, ca păcătoșii să înțeleagă că Dumnezeu nu uită nimic. Datan și Aviron au fost înghițiți de pământ de îndată ce au păcătuit, dar Împăratul Baltazar a văzut mâna ce scria osândirea sa la moarte tocmai în ceasul în care se veselea la un ospăț cu supușii săi.
Sfântului Ștefan Noul Mucenic i-a fost adus un ostaș greu bolnav, ca să-l tămăduiască cu rugăciunea. Ștefan i-a spus să se închine înaintea icoanei lui Hristos și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Făcând astfel, ostașul s-a tămăduit pe dată, iar vestea minunii s-a răspândit pretutindeni. Auzind aceasta, împăratul Constantin Copronim, urătorul icoanelor, l-a chemat la sine pe ostaș și a început să-l cerceteze. Când ostașul a mărturisit că a primit tămăduire prin mijlocirea sfintelor icoane, împăratul l-a mustrat cu mânie pentru cinstirea lor. Ostașul, cuprins de spaimă, s-a lepădat pe dată de cinstirea icoanelor și s-a rușinat că a crezut în puterea lor. Dar, când a plecat de la curte și s-a suit pe cal, dobitocul s-a sălbăticit, l-a aruncat din șa, iar apoi l-a călcat cu copitele până ce ostașul și-a dat sufletul. Iată, aici pedeapsa a venit îndată după săvârșirea păcatului.
Împăratul Tiridat, prigonitorul creștinilor, l-a aruncat pe Sfântul Grigorie într-o groapă și a ucis 37 de sfinte monahii, dar asupra lui nu a căzut pedeapsa. Ci numai după o vreme, pe când împăratul și curtenii săi se aflau la vânătoare, fără de veste, împăratul și toți cei ce erau cu dânsul și-au ieșit din minți. Pricina nebuniei lui și chipul în care putea lua tămăduire i s-au descoperit în vis credincioasei sale surori. Sfântul Grigorie a fost scos din groapă și, cu rugăciunile sale, împăratul Tiridat s-a făcut sănătos, s-a pocăit și a primit botezul.
Uneori pedeapsa urmează degrabă păcatului, precum ziua urmează nopții. Iar alteori vine mai zăbavnic, precum se înșiruie anii. Dar, de venit, pedeapsa vine negreșit, fără numai dacă pocăința nu ia locul pedepsei.
.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, ed. Egumenița, 2010, pag. 715 – 718)