Claudiu Iordache: „Acelei Revoluții ce începea la Timișoara, într-o zi de 16 decembrie 1989, mă închin smerit!”. „Revoluția, ca răspuns la ruga românilor din Piața Operei din Timișoara, EXISTĂ DUMNEZEU, ne-a oferit un nou Început al Istoriei! Dar mulțimea românească l-a risipit, l-a ratat, l-a respins”

Pentru că ne apropiem de cea de-a 14-a comemorare a zilelor Revoluției din 1989, când mulți români au luptat și unii au și murit pentru Libertate, începând din 16 Decembrie de la Timișoara, republicăm câteva fragmente din scrierile regretatului revoluționar timișorean Claudiu Iordache. Mulțumim soției sale, Cristina, care ni le-a pus la dispoziție cu generozitate:

Claudiu Iordache: „Acelei Revoluții ce începea la Timișoara, într-o zi de 16 decembrie 1989, mă închin smerit!”

„În așteptarea zilei de 16 decembrie!

Se împlinesc 25 de ani de atunci! Cei ce au ieșit pe străzile Timișoarei nu puteau bănui că, 25 de ani mai târziu, generația ce le va urma va întoarce spatele Revoluției! Între timp Revoluția românilor a devenit un mormânt uitat, un trofeu ori o marfă pusă la vânzare de samsari! Dumnezeul românilor nu va putea uita asta!

Se împlinesc 25 de ani de atunci! De la Revoluția martirilor și eroilor, de la o Revoluție care nu oferea nimic și pretindea totul, de la Revoluția libertății noastre!

Astăzi privim în urmă și nu vedem decât ruinele Revoluției! Noua clasă de politicieni parveniți, de oligarhi primitivi, elita oportunistă, mulțimile obediente, vânzându-și cinstea pe nimic, o putere ce a adunat laolaltă caracterele detracate, România însăși devenită, după Revoluția ei, un viitor întors în trecut!

An după an, în așteptarea zilei de 16 decembrie, sufletul meu este în doliu. Cât îmi va mai fi dat să trăiesc, capătul lunii Crăciunului îmi va fi cernit! Căci, în pofida sacrificiilor din Decembrie, nu mai văd decât talciocul celor ce au uitat, vinovat, că atunci, într-un 16 decembrie 1989, Timișoara a dat totul ca România să-și redobândească libertatea! Acelei Revoluții ce începea la Timișoara, într-o zi de 16 decembrie 1989, mă închin smerit! Și acelor timișoreni care au luptat atunci în numele ei, inima mea astăzi le șoptește: camarazii și frații mei!

Fraților, Revoluția noastră nu va muri cât trăim! Revoluția noastră trăiește cât o vom simți parte a vieților noastre cununate cu sacrificiul, cu suferința, cu onoarea și cu bărbăția, virtuți pierdute mai apoi în negura anilor! Căci, din păcate, România anului 2014 nu mai seamănă cu Țara românilor anului 1989!

La Timișoara, România anului 1989 este unică, este eternă!

Vă îmbrățișez, camarazi din Decembrie!

Unul dintre ai voștri,
Claudiu Iordache

https://www.facebook.com/photo?fbid=1510666339211292&set=a.1509983689279557

*******

Claudiu Iordache: „Revoluția, ca răspuns la ruga românilor din ziua de 20 decembrie 1989, din Piața Operei din Timișoara: „Există Dumnezeu!”, ne-a oferit un nou Început al Istoriei! Dar mulțimea românească l-a risipit, l-a ratat, l-a respins.

Iisus.

„M-am ridicat în mijlocul lumii, dar i-am găsit pe toți beți! Sufletul meu a suferit pentru fiii omului, pentru că ei sunt orbi în inimile lor!”

(Manuscris copt descoperit la Oxyrhynchus. Secolul II)

Revoluția Română – virtute a istoriei naționale de care azi românii se leapădă! Elanul ei uriaș, scoțându-i în stradă, le-a învins lașitatea și frica pentru a da naștere chinuită unui om mai liber decât putea să suportemetamorfoza lui! A fost o revoluție ce a istovit națiunea, dar mai ales pe învingătorii săi anonimi. Valurile de oameni revoltați, inundând marile orașe, s-au retras așa cum au venit. Dictatorul odată eliminat, ei n-au observat că dictatura lui a rămas. Și totuși, nicicând românii n-au fost mai liberi decât după Revoluția lor! Liberi să se elibereze de tiranie ori liberi înfricoșați de libertatea abia obținută, sau striviți sub povara libertății lor! Dar s-a dovedit atunci că nu e destul să fii liber dacă libertatea celorlalți rămâne amenințată. A fi solidar este o condiție a libertății alături de umanul de lângă tine! Și tocmai solidaritatea aceasta instinctivă a fost cea care a cedat prima!

Căutați omul în care să se regăsească slăbiciunile tuturor? Acesta este tiranul! Cultul conducătorului a pornit de aici. Frica de viață i-a adunat pe români sub umbrela protectoare a unui individ mai presus decât toți, dar care să le semene. În fond, dictatorul este oglinda reflectorizantă a unei mulțimi degradate. Degeaba îi sunt deschise porțile închisorii, libertatea nu răsare din grotele ei. Să nu ne mai mirăm, atunci, că Revoluția Română s-a înecat curând în voma celor ce n-au participat la ea! De aceea, revoluțiile nu lasă în urmă decât martiri de uitat și cetăți năruite!

Cât încă nu reușește revoluția este a celor ce o fac, după victorie ea devine a tuturor!

Comunismul românesc, lung și pentru unii deloc trist, a durat cât inima supușilor a mai suportat absența libertății necompensată de siguranța confortului supraviețuirii. Sub Ceaușescu, mai ales, biografia gri a fost uniforma caracterului general. Dacă dictaturile oferă pâine și nu idei, ele pot dăinui în neștire. Spiritul sătul nu se revoltă niciodată pentru o idee. Lenin a experimentat deziluzia de a constata că muncitorii săi nu exprimau o cauză revoluționară. Muncitorii doar trăiesc istoria. Ei o suportă chiar și atunci când istoria nu-i mai suportă. Revoluțiile sunt ale majorităților false, în coaja cărora nu există decât spiritul conjurațiilor. Așa s-a născut în Rusia bolșevică nevoia apariției omului numit de el ”revoluționarul de profesie”, al revoluționarului care doar execută ordinul. Așa a apărut Fenomenul Kronstadt, al regimului comunist care își împușca soldații comuniști. Așa s-a ajuns la alienarea puterii comuniste de masa celor ce oricum se supuneau fără crâcnire! A fost nevoie de trei sferturi de secol pentru ca Supusul să-și piardă încrederea în Stăpânul lui. Revoluțiile sunt paricide! Când Tatăl pierde încrederea familiei fiii lui se revoltă! Revoluția Română a păstrat același format. A fost o revoltă a celor puțini, îngrămădiți în marile orașe, împotriva celor mulți din restul României rurale. Iar când Revoluția, după fuga lui Ceaușescu, și-a pierdut motivul care o însuflețea, ea s-a dezumflat ca un balon de săpun. A urmat rapida prăbușire a ideii de Revoluție! Cei mulți i-au sufocat pe cei puțini. Și a fost de ajuns apariția unui demagog, înzestrat cu oportunismul necesar, pentru ca o țară întreagă se revină la faza de pre-dictatură. Cum un Ceaușescu este adulat și astăzi, Quod erat demonstrandum !

Moștenirea risipită și ruinată a Revoluției! Anul 30.

La 30 de ani de când am urcat în Balconul Operei din Timișoara mi-am văzut Țara căzută pe mâna tâlharilor!

O generație care poartă, în istorie, după sine rușinea nerecunoștinței!

Oare popoarele au în gena lor nevoia de libertate?

Cum poate fi furată o Revoluție la lumina zilei și în văzul lumii și 20 de milioane de români tac?

Cred că generația noastră și-a pierdut deja dreptul la onoare!

Se împlinesc trei decenii triste de când Revoluția a fost îngropată în inima românilor și de atunci nimeni nu-și mai amintește de ea! Poate doar memoria uitării! Poate doar morții…

“Așa ne-a încercat Dumnezeu pe noi, să ne ducem călăii în spate, să-i hrănim și să-i punem în fruntea țării!“ – Mihai Gheorghiu: ”Apel către călăii noștri la treizeci de ani de la Revoluție”

„Pentru asta trebuia compromisă Revoluţia, eliminaţi actorii ei, operate modificări în istoria imediată pentru ştergerea urmelor, reabilitarea ori amnistierea ultimilor asasini, zăvorârea arhivelor, spălarea memoriei generaţiei tinere, dezvoltarea spiritului cupid şi de-moralizarea societăţii.” („Puterea cu cap de mort”, 2002)

„Revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că suntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Şi ce frumoase perspective deschisese României revoluţia! Revoluţia noastră însângerată şi pură. Am dat martiri în câteva zile pentru o istorie întreagă, dar n-am avut, se pare, norocul ca sacrificiul lor să fie înţeles şi respectat…” (Octavian Paler)

Pentru că Revoluția românilor a fost „Punctul Zero” al speranțelor României întregi; pentru că Revoluția din Decembrie este „Punctul Zero” al acestei Românii destrămate! Cine a surpat zidul destinului românesc? Cui îi datorăm dezastrul și cine a deschis poarta năpastei ce apasă asupra unei națiuni înnoptate?”

Claudiu Iordache – O Revoluție eșuată. 2019.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid026SZTY3wPJikLxMQyruhZdGy5xMXoGJsiqdVzt7JSFgykWjaMB4LHXeR1mGEGXNnPl&id=100008038217258

„Lorin Fortuna, liderul Revoluției Române de la Timișoara, președintele Frontului Democratic Român (primul partid antitotalitar din România, întemeiat în ziua de 20 decembrie 1989 în Balconul Operei de la Timișoara), a murit în ziua de 25 decembrie 2016. La trei ani de la plecarea lui dintre noi, îi dedic noua mea carte: „O Revoluție eșuată”, în care am descris atâta drama unui fruntaș al Revoluției Române, hăituit, contestat, marginalizat de către Regimurile post-decembriste, cât și aceea a unei Românii pe care Revoluția n-a reușit s-o îndrepte spre lumina viitorului ei. Eseul „O Revoluție eșuată” îl evocă pe prietenul și fratele meu de destin Lorin în multe din acele momente în care s-a simțit singur! Singur între foștii săi camarazi, care după revolta lor au luat-o pe calea oportunismului, singur în țara pe care a iubit-o nespus și căreia i s-a dăruit întrutotul! A fost un frumos și mare Naiv al neamului românesc, prins în turpitudinile ultimelor decenii. Singur și în ultima parte a vieții lui la Institutul Revoluției Române, de unde a fost izgonit de Ion Iliescu și camarila sa! Dumnezeu le știe pe toate!

Cartea mea îl cheamă, îl amintește, îl evocă! În societatea în care prea mulți revoluționari și-au vândut onoarea pe tinichele, în societatea în care (și mai dezgustător!) falșii eroi se înghesuie la coada unor recompense fățarnice, numele lui rămâne umbrit de ingratitudinea acestei generații parvenite – nu singura, din păcate, în istoria modernă a României! Cine este Lorin Fortuna? E dreptul oamenilor mari de a fi uitați de nevrednicia oamenilor mici! Că ei nu știu, nu-i nimic! Noi știm!

Lorin Fortuna este, cu adevărat, românul care a binemeritat de la patrie! Dar pentru lumea românească meschină, descrisă atât de trist de Mihai Eminescu, timpul lui nu a sosit încă!

Lorin Fortuna, fratele meu care îmi lipsești atât! Fără tine singurătatea care astăzi îmi este impusă o resimt ca pe recompensă! Viața mea o continuă pe a ta! Cartea aceasta, care îți este dedicată, îți menține numele și faptele în istoria exemplară a unei Revoluții însângerate!

Lorin Fortuna. Drept între români!

Să fie această carte statuia pe care încă nu i-a ridicat-o Statul român!”

Claudiu Iordache
25 noiembrie 2019

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1171639256369899&id=301331703400663

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0kDyJN1MDQR9rjkiNvhzkqFN8RFj4SaSNzfkQrNAzVtULjkca6akE3QAfb8ZxR1Dtl&id=301331703400663

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid026SZTY3wPJikLxMQyruhZdGy5xMXoGJsiqdVzt7JSFgykWjaMB4LHXeR1mGEGXNnPl&id=100008038217258

De interes, pe teme similare:

One thought on “Claudiu Iordache: „Acelei Revoluții ce începea la Timișoara, într-o zi de 16 decembrie 1989, mă închin smerit!”. „Revoluția, ca răspuns la ruga românilor din Piața Operei din Timișoara, EXISTĂ DUMNEZEU, ne-a oferit un nou Început al Istoriei! Dar mulțimea românească l-a risipit, l-a ratat, l-a respins”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *