Claudiu Iordache: Câteva dintre chipurile martirilor Timișoarei, ființe cărora dictatorul Nicolae Ceaușescu le-a luat viața înainte de Crăciunul lui Decembrie 1989, prin ordinele de tragere date nemijlocit!
Regimul criminal i-a numit “huligani, agenți străini, iredentiști, inamici ai socialismului glorios și ai partidului comunist român”. Au fost împușcați pe străzi, omorâți în spitale, arși în crematoriu, iar cenușa le-a fost aruncată într-un canal. Criminalii trăiesc și sunt bine. Nici până astăzi n-au plătit pentru crimele lor.”
Portalul Revoluției – Lista eroilor martiri ai Timișoarei
Claudiu Iordache – 20 decembrie 2020
Portalul Revolutiei – totul pentru adevar
Claudiu Iordache: „20 DECEMBRIE 1989, TIMIȘOARA. EXISTĂ DUMNEZEU!
„20 decembrie 1989: ziua în care Timișoara a devenit oraș liber! Dimineață muncitorii și-au părăsit locurile de muncă și, împreună cu alte zeci de mii de timișoreni, au pornit în coloane prin oraș, până au ajuns în centru. La ora prânzului, peste o sută de mii de oameni se aflau în Piața Operei din Timișoara, față în față cu linia de soldați care înconjura Opera. În jurul orei 13,30 echilibrul a fost rupt de către un bărbat care a făcut un pas înainte, și-a deschis jacheta și i-a cerut ofițerului de armată să tragă sau să se dea înapoi. “Armele voastre sunt plătite de poporul meu”, i-a strigat el ofițerului. “Gloanțele din armele voastre sunt plătite de poporul meu, ca și postavul uniformei pe care o purtați. Trageți în mine, sau dați-vă la o parte!” a spus Claudiu Iordache în timp ce continua să facă pași înainte, urmat de cei din jurul lui. Și în acel moment de tensiune soldații au ezitat, apoi au început să se retragă, iar timișorenii au avansat spre Operă. La început aproximativ douăzeci dintre ei au reușit să pătrundă în clădire, găsind rapid drumul spre balconul în care, cu o zi în urmă, fusese instalată o stație de amplificare, prin care Constantin Dăscălescu, prim-ministrul lui Ceaușescu, intenționa să se adreseze timișorenilor pentru a le vorbi despre huliganii care devastează orașul. De acolo, din acel balcon, cei care au pătruns în Operă le-au vorbit zecilor de mii de oameni din Piața Operei, dezvăluindu-și numele și profesiile și cerând Libertatea pe care cu toții o doreau! Lorin Fortuna, Ioan Chiş, Claudiu Iordache, Nicolae Bădilescu au vorbit timișorenilor, apoi au continuat alții. În Balconul Operei s-a format un Comitet: primul partid liber, anti-totalitar, purtând numele Frontul Democratic Român.
Frontul Democratic Român a scris primul document al Revoluției Române, manifestul intitulat: “A căzut tirania!”, apoi prima platformă-program, un document politic ce prezenta revendicările timișorenilor: demiterea lui Ceaușescu, restituirea către familii a celor morți, eliberarea celor arestați, declararea Timișoarei drept primul oraș liber de comunism, alegeri libere în România. FDR a făcut apel la întreprinderile și instituțiile din Timișoara să-și trimită reprezentanții în Balcon, astfel încât să poată adera la Comitetul format. Apoi Frontul Democratic Român a făcut apel ca Timișoara să intre în grevă generală.
(Fragment din cartea lui Bob Wylie și George Galloway „Downfall”)
Din zeci de mii de piepturi, într-un suflet, într-o inimă, în 20 Decembrie 1989, îngenunchind cu fața spre Catedrală, timișorenii au strigat: EXISTĂ DUMNEZEU!
BALCONUL OPEREI, Timișoara, 20 decembrie 1989. Primele discursuri libere din Balconul Operei:
Revoluția din Timișoara în înregistrări audio-video – un serial realizat de Marius Mioc
În același timp, la sediul județean al partidului comunist avea loc un eveniment similar: zecile de mii de oameni care mărșăluiseră spre sediul partidului comunist din Timișoara luaseră clădirea cu asalt și-și găsiseră la rândul lor drumul spre Balcon, la fel cum se întâmplase în Piața Operei. Spre seară, târziu, cele două balcoane aveau să se unească, demonstranții din Balconul județenei de partid venind spre cei din Balconul Operei. În Piața Operei au fost aprinse focuri pe timpul nopții, pentru a-i ajuta pe oameni să reziste unei nopți în stradă. A fost o zi în care nimeni nu și-a putut imagina ce se va întâmpla, cu atât mai mult cu cât în această zi de 20 decembrie dictatorul Ceaușescu transmisese un mesaj televizat în care lăuda armata pentru că-și făcuse datoria, și promitea o represiune și mai dură în următoarele zile.”
BALCONUL JUDEȚENEI DE PARTID, Timișoara, 20 decembrie 1989
O delegaţie de reprezentanţi ai grupului de manifestanţi (reuniţi într-un Comitet Cetăţenesc), ce pătrunseseră în sediul Comitetului Judeţean de partid l-au determinat pe prim-ministrul Guvernului, abia sosit în oraş, să solicite negocieri şi să le asculte revendicările, care erau extrem de radicale. Acest fapt a grăbit alcătuirea primului set structurat de revendicări, despre care înaltul demnitar al regimului (trimis de Elena Ceauşescu la Timişoara) şi oamenii din jurul său au luat cunoştinţă îngroziţi. Pe această Listă cu revendicări şi pe Proclamaţia F.D.R. (scrisă de revoluționarii din clădirea Operei în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 și citită zecilor de mii de manifestanți din Piața Operei în 21 decembrie) s-a articulat, moment cu moment, Programul Revoluţiei, care se radicalizase şi devenea mai complex de la o zi la alta.
Iată Lista revendicărilor Comitetului Cetăţenesc, impusă în discuţiile cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu:
1.Demisia Preşedintelui Ceauşescu.
2.Demisia Guvernului.
3.Alegeri libere.
4.Înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru lămurirea evenimentelor de la Timişoara.
5.Tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi.
6.Punerea imediat în libertate a deţinuţilor politici.
7.Cine a dat ordin să se tragă la Timişoara?
8.Restituirea morţilor familiilor pentru a fi îngropaţi creştineşte.
9.Apariţia în aceeaşi seară la TVR a lui Ceauşescu pentru a informa opinia publică despre situaţia reală de la Timişoara.
10.Libertatea presei.
11.Libertatea radioului şi a televiziunii.
12.Reforma învăţământului.
Delegaţi din Comitetul Cetăţenesc în balconul Consiliului Judeţean:
Petre Petrişor, Savu Ioan – analist-programator la Fabrica de Detergenţi; Nicolae Vârtan, actor la Teatrul Naţional; Barta Alexandru, Întreprinderea „Banatul“; Bădele Mihai, tehnician la ICSMA; Petre Boroşoiu, actor; Lupaşcu Valentin, Marcu Ioan, muncitor, UMT; Pop Corneliu Dumitru, economist, Electrobanat; Tomuţa Simona, contabil ITA Timiş; Florea Mirela, laborantă SUCP; Mureşan Mircea, Carp Dan, tehnician PTTR; Săbăilă Daniela, Galeria de Artă, Ion Monoran, Aurel Ghilea.
(facsimil „Lista Comitetului Cetăţenesc al Democraţiei Timişorene“)
PROCLAMAȚIA FRONTULUI DEMOCRATIC ROMÂN – 21 Decembrie 1989
Din însărcinarea Comitetului de acţiune al Frontului Democratic Român, dăm citire următoarei proclamaţii:
I. Frontul Democratic Român este o organizaţie politică, constituită la Timişoara, pentru a realiza un dialog cu Guvernul Român în scopul democratizării ţării.
Frontul Democratic Român condiţionează începerea acestui dialog de demisionarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu.
II. Propunem Guvernului Român ca bază de discuţie următoarele revendicări:
Organizarea de alegeri libere.
Libertatea cuvântului, a presei, a radioului şi a televiziunii.
Deschiderea imediată a graniţelor de stat.
Integrarea României, în rândul statelor care garantează şi respect drepturile fundamentale ale omului.
Eliberarea neîntârziată a tuturor deţinuţilor şi dizidenţilor politici din România.
Revitalizarea economiei naţionale.
Reforma învăţământului în spirit democrat.
Dreptul de a manifesta liber.
Libertatea reală a cultelor religioase.
Îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a alimentaţiei publice.
III.Referitor la evenimentele din Timişoara:
1.Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în Popor.
2.Cerem restituirea decedaţilor pentru a fi îngropaţi după datină, cu doliu naţional.
3.Cerem eliberarea imediată a tuturor celor arestaţi în urma manifestaţiei.
4.Cerem încetarea, pe viitor, a oricăror represalii asupra participanţilor la demonstraţiile de la Timişoara.
5.Cerem autorităţilor recunoaşterea oficială a Comitetului de acţiune al Frontului Democratic Român, înfiinţat la Timişoara, şi iniţierea unui dialog.
6.Mulţumim colectivului Teatrului Naţional din Timişoara pentru sprijinul acordat.
IV.Frontul Democratic Român adresează ţării întregi următoarea chemare:
1.Cerem întregului Popor Român să ni se alăture în lupta noastră dreaptă
pentru democratizarea ţării.
2.Formaţi în toate oraşele ţării, în întreprinderi şi în instituţii, Comitete ale Frontului Democratic Român, care să asigure coordonarea mişcării de democratizare naţională.
3.Revendicati drepturile constituţionale în mod paşnic şi fără violenţă!
4.Intraţi în grevă general începând de azi, 21 decembrie 1989, până la victoria finală, cu excepţia sectoarelor de bază ce nu pot fi întrerupte.
V.Frontul Democratic Român mulţumeşte tuturor celor ce au fost, sunt şi vor fi alături de noi.
BALCONUL OPEREI, Timișoara, 20 decembrie 1989. Primele discursuri libere din Balconul Operei:
Transcriere înregistrare:
00:00 Lorin Fortuna (se aude slab): Cetăţeni ai Timişorii!
00:02 Urale
00:11 Lorin Fortuna: (neînţelegibil) toată ţara! (urale, Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”)
00:44 Lorin Fortuna: „Linişte, vă rog! Cetăţeni ai Timişorii, cei pe care ne vedeţi aici ne-am constituit într-un comitet de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Drepturile şi libertatea se cîştigă în mod organizat. Fără violenţă! (Scandări: „Fără violenţă!”) Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeţi vitrine, nu provocaţi încăierări, nu atacaţi armata! Armata colaborează, aţi văzut. (urale, Scandări: „Armata e cu noi!”) Aşteptăm să vină reprezentanţii autorităţilor să discutăm în mod organizat cu ei. (urale, strigăt: Noi sîntem poporul! Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Cetăţeni ai Timişorii! Prima condiţie pe care o punem guvernului român este jos familia Ceauşescu! (urale, Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Dar pentru aceasta vom lupta paşnic, paşnic, nu uitaţi, paşnic. A doua condiţie cerem: eliberarea imediată a arestaţilor! (urale, cineva strigă „unde ne sînt morţii?”). A treia condiţie, a treia condiţie: identificarea morţilor. (urale) Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timişoara! În genunchi, toată lumea! În genunchi! … Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc! (glasuri răzleţe în mulţime: Armata să stea pe loc! Se face relativă linişte).
04:24 Glas în depărtare: şobolanii au întins-o! Şobolanii au întins-o!
04:28 Glas în depărtare: Pe Bălan l-o închis (?) Radu Bălan e aicea
04:38 Glas puternic: Să vină aici!
04:39 Alt glas: Să vină vinovaţii aicea! Să vină vinovaţii, vinovaţii să vină aicea!
04:45 Scandări: „Bălan!”
04:56 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
05:12 Bărbat: Moarte criminalilor!
05:13 Lorin Fortuna: Vă rog să vă organizaţi acuma pe întreprinderi. Fiecare întreprindere, mare sau mică, să-şi constituie comitetul de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Vă rog. Comitetele care se înfiinţează rămîn permanente din acest moment şi ţin legătura cu noi. Pînă vor veni autorităţile. Voi da cuvîntul şi altor membri din comitet. Un reprezentant al citadelei Electrotimişului (urale)
05:55 Ioan Chiş: Dragi compatrioţi. Nu am crezut niciodată să ajungem aici. N-am crezut că există între noi atîta forţă. Nu sîntem pregătiţi ca să facem şi să nu se întîmple nenorocirile care s-au întîmplat. Pentru asta, pentru prima problemă, solicit din partea Comitetului Judeţean, solicit a lua cuvîntul pe tovarăşul Radu Bălan (urale, se aude scandare slabă: „Bălan!”). Poate, poate că unii se gîndesc la tovarăşul Matei (huiduieli; Bărbat: vorbeşte aiurea). Vă rugăm să vă păstraţi calmul şi să aşteptăm (Scandări: „La judeţ!). Îl aşteptăm pe Bălan (glas: să vină Bălan). Atît. Nu putem să ne repezim, trebuie să fim foarte calmi şi liniştiţi. Aşa cum am fost astăzi. Vă mulţumesc!
07:34 Lorin Fortuna: Din partea intelectualilor din Timişoara. Se va prezenta singur. (urale, aplauze)
07:45 Claudiu Iordache: Mă numesc Claudiu Iordache şi sînt scriitor român (urale). Sînt mîndru de forţa şi curajul cu care demonstraţi în legătură cu nişte drepturi care vă lipsesc de zeci de ani (urale). Sînt mîndru că am uitat de frica care ne-a marcat pe noi atîta timp şi pentru că am venit aicea pentru ca în mod paşnic să ne exprimăm revendicările de fiinţe libere! (urale, scandări: „Libertate!”). Aşa trăieşte forţa unui popor! În acest moment vorbiţi în numele întregului popor român! (urale) Întregul popor român aşteaptă de aici mişcarea care să ne elibereze pe toţi de spaime, de nesincerităţi (?) îngrozitoare prin care trebuie să trecem teferi (Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”) Uniţi (?) nu ni se poate întîmpla nimic. Armata este a poporului român. Armata trebuie să ne apere! (urale, strigăte: criminalii!) Armata ne va apăra! Nu putem sfîrşi că avem adevărul de partea noastră! Şi adevărul este de partea noastră! Încercaţi să aveţi curajul acestui moment [sfîrşit înregistrare]
https://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/24/timisoara-20-decembrie-1989-primele-cuvintari-din-balconul-operei
Claudiu Iordache – 20 Decembrie 2020
Claudiu Iordache: 20 DECEMBRIE 1989, TIMIȘOARA. EXISTĂ DUMNEZEU!
Timişoara 20 decembrie 1989: Primele cuvîntări din balconul Operei
Claudiu Iordache: „32 de ani de la întemeierea primului partid antitotalitar din România: FRONTUL DEMOCRATIC ROMÂN.
O memorie nimicită.
Tăcere.
Continuă să vă fie ascuns că la Timișoara, în 20 decembrie 1989, a fost întemeiat (cu Nicolae Ceaușescu la putere!) primul partid antitotalitar din România, FRONTUL DEMOCRATIC ROMÂN, care a declarat Timișoara drept primul oraș liber de comunism al României, a declarat greva generală și a scris ProclamațIa Revoluției și primul ei manifest: A CĂZUT TIRANIA!, in limba română și limbile minorităților ce locuiau în Banat!
„Suntem în amiaza, incendiată de un soare văratec, a unui 20 decembrie 1989. În orele următoare se va încheia o experienţă unică în cazuistica insurecţională a României: Întemeierea balcoanelor! Spaţii dintotdeauna privilegiate, puse exclusiv la dispoziţia nomenclaturii, balcoanele au constituit tribuna şi vitrina puterii! Într-un balcon s-a expus Ceauşescu şi în ’56 şi în ’89. Din balcon a vorbit el, în gregara limbă a oricărei dictaturi, propriului său popor, resemnat să îl tot vadă îmbrăcat pe regele gol, vreme de atâtea decenii. În balcoane s-a jucat, până la urmă, tot fastul găunos al unei autorităţi vide de sens şi de conţinut. În 20 decembrie, balcoanele au trebuit a fi cucerite ca nişte Bastilii insolite ale românilor. Însemnate de destin au fost cele ce tronau trufaşe deasupra consiliului judeţean şi a Operei. Au fost luate cu asalt, aproape simultan, în miezul de ambră al acelei zile – ce a transformat, până la urmă, o revoltă într-o revoluţie!
Balconul Operei! La ora 13, încă era păzit de către trupe regulate ale armatei. Mulţimea se adunase în piaţa cea mai încăpătoare a oraşului, lăsându-se solidarizată în cea mai amplă revărsare de indignare a unei populaţii în sfârşit răzvrătită. Veniseră acolo mii de timişoreni, formând spontan o falangă ce înainta pas cu pas, strivind aproape de ziduri un pluton de soldaţi ezitanţi, conduşi de un ofiţer acoperit de paloare. Deodată echilibrul s-a rupt! Noi am înaintat şi militarii s-au risipit care încotro. Primii pătrunşi în clădirea Operei au ajuns curând şi în balconul ei. Nu voi uita niciodată uluirea celor sosiţi acolo, având sub largul privirii covorul uriaş al unor chipuri transfigurate!
Clipe întregi am tăcut, cu ochii în lacrimi, înaintea respiraţiei acelei mulţimi invincibile ce scanda încontinuu: “Jos Ceauşescu!”
Şi pot spune că primul discurs al României a fost într-adevăr al ei! După care, noi, ceilalţi câţiva, am rostit, pe rând, cuvântul exploziv: libertate! Dacă libertatea este o zeiţă, ea trebuie să ştie că nu a fost dorită ori adorată mai sincer şi cu mai multă fervoare decât atunci, în acel douăzeci decembrie timişorean, însă cu o intensitate nu isterică, nu mimetică, nu lucidă, ci cu o devoţiune sfâşietoare! Dacă libertatea ar fi fost o femeie, atunci să ne-o imaginăm fericită când dorinţa devorantă a mulţimii a cuprins-o brusc într-o îmbrăţişare fără sfârşit! Curând după acest moment, cei de sus au cerut celor de jos să participe, prin delegaţi, la coagularea primelor Consilii ale Revoluţiei. Şi oamenii au început să sosească, formând din abundenţă acel prim Comitet a cărui conducere provizorie a avut-o întâiul sosit, Lorin Fortuna! A fost ales pe loc un preşedinte, etc… până la urmă o listă de persoane ce s-au angajat tacit să moară împreună. În douăzeci seara, din punct de vedere civic ei erau deja morţi, iar familiile lor identificate şi condamnate. După care, acolo, sus, au urmat căutări febrile ale unei formule de rezistenţă, ca şi schiţarea unui proiect politic alternativ, ca şi încercarea, plină de stângăcii, de a-l pune în practică… de fapt, convulsii în dezvoltarea uimitoare a vegetaţiei eroice a Revoluţiei. Numai că în acele clipe nu eram singuri.
Într-un alt balcon, îşi emancipa temeritatea o altă echipă de şoc, în tratative directe cu slugile dictaturii! Cele două balcoane vor comunica între ele câteva ceasuri mai tîrziu, din păcate într-o reciprocă neîncredere, ce va supravieţui până la capăt, mărind criza relaţiilor. La Operă, în schimb, după ce cacofonia spontană s-a lăsat încet-încet forjată într-o stare de minimă coerenţă, grupul coordonator al miracolului de la Timişoara a simţit că este în stare să conducă o Revoluţie!
În douăzeci, spre seară, în balcon a fost urcat un sac plin de bani! Cei de jos ni-l trimiseseră, parcă pentru a ne sugera să cumpărăm bunăvoinţa unui destin enigmatic. Pericolele continuau să fie copleşitoare. Instinctul de conservare odată abolit, a urmat o brutală detentă, generată poate de senzaţia fulgerătoare a trăirii unui altruism absolut. Două zile şi două nopţi oamenii Timişoarei au pus la dispoziţia României viaţa şi avutul lor, nu pentru a le reuşi revolta, ci pentru a nu pierde şansa unei revoluţii! Undeva în Europa de Est, într-un oraş tricentenar al ei, miile de români au ales de bună voie calea pătimirii, dar tânjind necontenit la libertatea lor. La Timişoara s-a prăbuşit nu doar o tiranie naţională, ci ultima faraonie europeană. Timişoara rămâne chiar locul unde a fost decapitată nu morga lui Ceauşescu, ci a dictaturii europene. Astăzi Europa îşi permite să uite asta, în timp ce România abia îşi mai aminteşte. Singură Timişoara simte încă în venele ei arsura lavei, acum reci, în care şi-a îngropat amintirile…
Nopţile, mai ales, spaima devenea, pentru cei din balcon dizolvantă, istovitoare. Spaima aceasta ne ameţea, ne îmbăta, ne isteriza. Pe culoarele luxoase ale Operei, candelabrele aruncau în toate părţile o lumină cadaverică. În douăzeci şi unu spre douăzeci şi doi, m-am văzut mort, o prezenţă lividă aruncată într-o nişă! Eram acolo, sub propriii mei ochi, o fiinţă calpă care a explodat. M-am contemplat îngrozit, clipe întregi, îmbrăcat cum eram, până la capăt, într-o soartă pe care o alesesem! Câteva zeci de ore astrale mai încolo, mi-a fost dat să aflu vestea că dictatorul fugise. Am reînviat, dintr-o dată, eu, ceilalţi de lângă mine, simţind cum corpul meu vlăguit, martirizat, se lăsa inundat de sângele albastru al biruinţei! Învinsesem, într-adevăr. Câştigasem dreptul la conştiinţă…
Se pare că între şaisprezece şi douăzeci, Revoluţia şi-a căutat oamenii şi nu i-a găsit! (Vocea Domnului către Isaia: “Caut omul care să se aşeze în spărtură!”) Şi totuşi… Fortuna, Chiş, Bădilescu, Trăistaru, Eustaţiu şi Marcu, Marinescu, Oprea şi Ciura, Savu, Munteanu, Florescu, Motica, Petrişor, Ivan, Grigoraş şi Oancea… Oare ce vă spun aceste nume ale anonimilor Revoluţiei? E adevărat, nu i-aţi întâlnit niciodată, decoraţi cu ecusonul invizibil al celor care au făcut ca balcoanele să existe. Gloria, puterea, gratitudinea pubică ignoră mai ales pe cei ce le merită, în acelaşi fel deconcertant în care o adevărată virtute nu pretinde nimănui recunoaşterea a ceea ce este. Cu toate astea, deloc exhaustivă, această listă – într-o ordine a întâmplării – împreună cu aceea a morţilor, a răniţilor şi a arestaţilor Revoluţiei, poate forma oricând un portret robot al Timişoarei din Decembrie ’89!
Refuzând să se recunoască în faptele Timişoarei, România îşi revarsă şi pe mai departe sângele onoarei sale pe asfalt!”
(textul integral, imagini istorice si transcrierea discursurilor din Balconul Operei Timisoara din 20 Decembrie 1989, pe blog)
Claudiu Iordache – 20 Decembrie 2017
Timișoara, 20 Decembrie 1989. Ingratitudine și uitare.