Războiul din Ucraina: de la prudență la panică… Ce ascunde virajul lui Macron? Analiză Marianne.net

Un articol publicat de Laurent Valdiguié pe site-ul Marianne.net pe care l-am tradus pentru cititorii publicației noastre online.

„Ce l-a apucat pe președintele francez când a decis să trimită trupe în Ucraina? Mai multe rapoarte confidențiale din domeniul apărării explică „panica” de la Palatul Élysée, unde liderii partidelor au fost invitați să discute joi, 7 martie, despre acest subiect. Pe front, rușii se află într-o poziție de forță. Oare chiar era necesar ca pentru asta să se fluture o amenințare nesustenabilă la adresa lui Putin?

Prin faptul că nu a exclus trimiterea de trupe în Ucraina, Emmanuel Macron a provocat un scandal în Europa și o respingere din partea Statelor Unite. Mai mulți militari francezi intervievați de publicația „Marianne” s-au declarat consternați. „Să nu ne facem iluzii: suntem o armată de majorete împotriva rușilor”, a glumit un ofițer superior, care era convins că trimiterea de trupe franceze pe frontul ucrainean ar fi pur și simplu „nerezonabilă”. La Palatul Élysée, poziția este considerată de la sine înțeleasă: „Președintele a vrut să trimită un semnal puternic”, spune un consilier, folosind expresia „cuvinte atent calibrate”.

La Ministerul Forțelor Armate, în anturajul lui Sébastien Lecornu, se ia apărarea afirmațiilor președintelui Macron: „Starea forțelor din Ucraina este foarte îngrijorătoare. Cuvintele președintelui sunt un semnal de alarmă și arată că ne aflăm într-un punct de cotitură”. Cum am ajuns aici? Mai multe rapoarte confidențiale ale apărării, pe care Marianne a putut să le consulte, fac referire la o „situație critică”. Explicația cuprinde trei puncte, la mare depărtare de discursurile oficiale.

Prima observație: o victorie militară ucraineană pare acum imposibilă. Timp de luni de zile, cancelariile europene au vrut să creadă că o contraofensivă a Kievului în primăvara anului 2023, susținută de echipamente occidentale, va trimite armata rusă înapoi la Moscova. Redactat în această toamnă, „retexul” (feedback-ul) operațiunii este zdrobitor. Aceasta „s-a împotmolit progresiv în noroi și sânge și nu a avut ca rezultat nici un câștig strategic”, se arată într-un raport confidențial al apărării privind „eșecul ofensivei ucrainene”, la care publicația Marianne a avut acces.

Anterior, planificarea, concepută la Kiev și în cartierele generale occidentale, s-a dovedit „dezastruoasă”. „Planificatorii au crezut că, de îndată ce primele linii de apărare rusești ar fi fost străpunse, întregul front s-ar fi prăbușit […] Aceste faze preliminare fundamentale au fost realizate fără a ține cont de forțele morale ale inamicului în defensivă: cu alte cuvinte, de dorința soldatului rus de a se menține pe teren”, precizează raportul, referindu-se la „eșecul de planificare” al taberei occidentale.

DEZECHILIBRUL FORȚELOR

O altă lecție este insuficiența pregătirii soldaților și ofițerilor ucraineni: „Brigăzile nou formate erau în esență de natură administrativă”, iar pregătirea nu a durat mai mult de trei săptămâni. În absența cadrelor și a unui număr semnificativ de veterani, acești „soldați ucraineni de anul II” au fost lansați împotriva „unei linii de fortificații rusești care s-a dovedit inexpugnabilă”.

Fără nici un sprijin aerian și cu echipamente occidentale disparate și mai puțin performante decât vechile echipamente sovietice („învechite, ușor de întreținut și apte de folosință în pofida degradării lor”, se arată în raport), trupele ucrainene nu aveau nici o speranță de a străpunge liniile rusești.

La aceasta se adaugă „arhidominația rusă în domeniul bruiajului electronic, care afectează utilizarea dronelor și a sistemelor de comandă de partea ucraineană”. „Armata rusă este acum referința „tactică și tehnică” pentru gândirea și punerea în aplicare a tacticilor defensive”, se notează în raportul citat.

Nu numai că Moscova dispune de echipamente grele de geniu care i-au permis să construiască lucrări defensive („absența aproape totală a acestor echipamente de partea ucraineană și imposibilitatea Occidentului de a le furniza rapid”), dar cei 1.200 km de front, cunoscuți sub numele de linia Sourokovine (după numele unui general rus), au fost minați în proporții uriașe (7.000 km de mine).

O altă observație este că „rușii și-au gestionat și trupele de rezervă pentru a garanta rezistența operațională”. Potrivit documentului, Moscova își reface unitățile înainte ca acestea să fie complet epuizate, amestecă recruții cu trupele experimentate, asigură perioade regulate de odihnă în spatele frontului… și „a dispus întotdeauna de un rezervor coerent de forțe pentru a face față neprevăzutului”.

Acest lucru este departe de ideea larg răspândită în Occident, conform căreia armata rusă își trimite trupele la tăiere fără a-i păsa de costuri… „Până în prezent, Statul Major ucrainean nu dispune de o masă critică de forțe terestre capabile de manevre comune la nivel de corp de armată, capabile să își provoace omologii ruși pentru a străpunge linia defensivă”, conchide acest raport confidențial al ministerului apărării (din Franța), potrivit căruia „cea mai gravă eroare de analiză și de judecată ar fi să se continue să se caute soluții exclusiv militare pentru a opri ostilitățile”.

Un ofițer francez sintetizează: „Este clar, având în vedere forțele în joc, că Ucraina nu poate câștiga acest război pe cale militară”.

KIEVUL ÎN DEFENSIVĂ

A doua observație este că conflictul a intrat într-o fază critică în decembrie. Potrivit surselor noastre militare de la Paris, armata ucraineană a fost forțată să intre în defensivă. „Spiritul de luptă al soldaților ucraineni a fost profund afectat”, se arată într-un raport anticipativ pentru 2024.

„Zelenski ar avea nevoie de 35.000 de oameni pe lună, dar nu recrutează nici jumătate dintre ei, în timp ce Putin se bazează pe un bazin de 30.000 de voluntari lunari”, spune un soldat care tocmai s-a întors de la Kiev. Când vine vorba de echipament, balanța este la fel de dezechilibrată: ofensiva eșuată din 2023 ar fi „distrus tactic” jumătate din cele 12 brigăzi de luptă ale Kievului.

De atunci, ajutorul occidental nu a mai fost niciodată atât de scăzut. Prin urmare, este clar că nici o ofensivă ucraineană nu poate fi pusă pe picioare în acest an. „Occidentul poate furniza imprimante 3D pentru a fabrica drone sau muniție penetrante, dar nu va fi niciodată capabil să tipărească oameni”, se arată în raport. „În situația dată, s-ar fi putut avea în vedere întărirea armatei ucrainene, nu cu luptători, ci cu forțe de sprijin, dispuse în spatele frontului, pentru a-i degreva pe soldații ucraineni buni de luptă”, admite un ofițer de rang înalt, confirmând o „acumulare” de militari occidentali în haine civile.

Chiar dacă două vagoane americane, probabil folosite de CIA, sunt atașate la trenul care circulă zilnic între Polonia și Kiev, tabăra occidentală nu recunoaște decât pe jumătate prezența forțelor speciale în Ucraina. „În afară de americani, care au autorizat New York Times să viziteze o tabără CIA, sunt destui britanici”, spune un soldat, care nu neagă nici prezența forțelor speciale franceze, inclusiv a înotătorilor de combat aflați în misiuni de antrenament…

NOI ARME RUSEȘTI

A treia observație: riscul rupturii rusești este real. Aceasta este ultima lecție de pe frontul ucrainean, care le dă sudori reci observatorilor armatei franceze. Pe 17 februarie, Kievul a fost nevoit să abandoneze orașul Avdiïvka, în suburbia nordică a Donețkului, care până atunci era un bastion fortificat. „A fost atât inima, cât și simbolul rezistenței ucrainene în Donbassul rusofon”, subliniază un raport despre „Bătălia de la Avdiivka”, trăgând o serie de învățăminte cutremurătoare.

„Rușii și-au schimbat modul de operare prin compartimentarea orașului și, mai ales, prin utilizarea pentru prima dată a bombelor planante pe scară largă”, se arată în document. În timp ce un proiectil de artilerie de 155 mm transportă 7 kg de explozibil, o bombă planantă proiectează între 200 și 700 kg și poate astfel străpunge structuri de beton de peste 2 m înălțime. O situație infernală pentru apărarea ucraineană, care ar fi pierdut mai mult de 1.000 de oameni pe zi.

În plus, rușii folosesc reductoare de sunet pe armele de infanterie ușoară pentru a zădărnici sistemele de detecție acustică din teren. „Decizia forțelor armate ucrainene de a se retrage a fost o surpriză”, se arată în cel mai recent raport, subliniindu-se „caracterul său brusc și nepregătit”, ceea ce trezește temeri că decizia ar fi fost „mai degrabă îndurată decât decisă de comandamentul ucrainean” și evocă un posibil început de „debandadă”.

„Din punct de vedere tactic, forțele armate ucrainene tocmai au arătat că nu au capacitatea umană și materială […] de a menține un sector al frontului care este supus eforturilor atacatorului”, continuă documentul. „Eșecul ucrainean de la Avdiivka arată că, în pofida trimiterii de urgență a unei brigăzi de „elită” – Brigada a 3-a de asalt aerian Azov – Kievul nu este capabil să restabilească local un sector al frontului care se prăbușește”, avertizează ultimul raport.

ARTA MASKOVKIREI (MASKIROVKĂI, n.n.)

Rămâne de văzut ce vor face rușii cu acest succes tactic. Vor continua în modul actual de „ciugulire și zguduire lentă” a întregii linii a frontului sau vor căuta să „pătrundă în adâncime”? „Terenul din spatele orașului Avdiivka face posibil acest lucru”, se arată în acest document recent, care avertizează, de asemenea, că sursele occidentale tind să-i „subestimeze” pe ruși, care sunt ei înșiși adepți ai practicii „Maskovkira”, „ce constă în a părea slab atunci când ești puternic”.

Potrivit acestei analize, după doi ani de război, forțele rusești și-au demonstrat capacitatea de a „dezvolta rezistența operațională”, ceea ce le permite să ducă „un război lent, de intensitate lungă, bazat pe uzura continuă a armatei ucrainene”. O evaluare pesimistă pentru viitor.

Să fie această nouă situație strategică, în care armata rusă pare a fi într-o poziție de forță în fața unei armate ucrainene aflate la capătul puterilor, cea care l-a determinat pe Emmanuel Macron, „în mod dinamic”, după cum s-a exprimat, să prevadă întăriri de trupe?

O perspectivă realistă față de situația operațională actuală, calificată drept „critică” de către observatorii de pe teren. „Dar ceea ce poate părea realist din punct de vedere strict tactic se poate dovedi nerealist din punct de vedere strategic și diplomatic”, deplânge un ofițer francez.”