O societate fără prințipuri va să zică că nu le are! Când fărădelegea ajunge lege
De mic copil, ascultam la pick-up un set de discuri cu transpunerea românească a basmelor fraților Grimm. M-a intrigat pe-atunci cântecul Lupului care, cu toate că era un criminal notoriu, ucigând și mâncând de toate, de la animale domestice până la fetițe și bunicuțe, se auto-victimiza spunând: „Azi nu crede nici un miel / Cum că eu aș fi altfel! (…) Amărâtă soarta mea! / N-o-nțelege nimenea!”. Adică nu trebuia să se plângă toți cei care fuseseră abuzați de acest dezaxat, el era cel care se plângea că nu-i… tolerat!
Câteva zeci de ani mai târziu, atitudinea Lupului, care era sancționată în vechea normalitate, a devenit literă de lege în noua normalitate. Bunăoară, o lege anti-discriminare votată en fanfarre în 2022 de monstruoasa coaliție PSDNL prevede 3 ani de închisoare sau amendă penală dacă „inciți la ură” discriminând pe criterii religioase, politice, rasiale și… țineți-vă bine… de „orientare sexuală”! Adică Legiuitorul nu condamnă pe cei care confundă ultima parte a sistemului digestiv cu prima parte a sistemului reproductiv și vor să dreseze majoritatea că acest păcat împotriva firii se numește „diversitate”, ci îi pedepsește, cu închisoarea chiar, pe cei care demască minciuna unei deviații rebranduite în „orientare”. N-ar fi vorba de o cădere, ci de o alegere! Pe care oricare dintre noi e încurajat s-o facă, așa cum își alege pantofii, garderoba sau culoarea telefonului. Și asta în România, o țară majoritar creștină, unde chiar și minoritatea ateistă consimte la aceeași definiție a bunelor moravuri publice!
Citeam ieri că o americancă din New York a fost băgată la pușcărie pentru că a schimbat încuietorile unui spațiu locativ pe care ea îl deținea ca proprietate privată, după ce niște imigranții ilegal care îi ocupaseră spațiul abuziv au reclamat-o la poliție că le încalcă „drepturile chiriașilor”. Așa se numesc hoții mai nou, clienți! Asta după ce o lege neomarxistă a statuat că noii veniți nu mai pot fi dați afară dintr-un spațiu pe care îl ocupă timp de peste 30 de zile. La noi, o lege oarecum similară prevedea că un spațiu locuit timp de peste 30 de ani devine proprietate personală dacă nimeni (proprietarul, statul, primăria) nu îl dă afară între timp pe ocupantul care se autoinvită în acel spațiu. Dar, în America, timpul nu mai are răbdare!
Mă întreb când se va da o lege care să-l dea afară pe Dumnezeu din Grădina Raiului pentru că le-a încălcat „dreptul” lui Adam și Eva de a tâlhări un pom ale cărui roade erau oprite de la consum de către proprietar!
Faceți de toate, dar mai ales păcate, oricum la sfârșit îl veți lua în brațe pe „Amărâtă-i soarta mea” și judecata omenească vă va da dreptate! Dar cugetul?