
La cununie, în biserică intră doi tineri frumoși și iese un singur copil: căsnicia! Pr Nicolae Tănase în conferință OTS la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu
„M-am îndrăgostit, ce urmează?” este titlul conferinței susținute de Părintele Nicolae Tănase luni, 8 aprilie 2024, în aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, la invitația Organizației Tinerilor Ortodocși din Sibiu (O.T.S.), în cadrul unei serii de conferințe organizate pe durata Postului Mare.
Cunoscutul preot a înființat în 1994 Asociația „Pro Vita” de la Valea Plopului, un așezământ în cadrul căruia a devenit tată duhovnicesc pentru peste 300 de suflete, printre care copii salvați de la avort, orfani și copii ai străzii. Împreună cu preoteasa, el a adus pe lume și crescut și pe cei 6 copii biologici ai familiei sale, fiind un model de părinte și de practicant al iubirii creștine. În această calitate de cunoscător al Dragostei în toate definițiile și aspectele ei, părintele Tănase le-a vorbit studenților și studentelor care se aventurează pe frumosul, dar și tumultuosul drum al unei relații de prietenie ce poate rezulta, pe termen scurt, într-o căsătorie, iar pe termen lung, în planul de mântuire a celor doi și a urmașilor lor.
Am adunat pentru cititorii acestui site o seamă de idei rezultate din notițe făcute în timpul conferinței. Le redau mai jos fără ghilimele, pentru că sunt trecute și prin filtrul gândirii mele și ar putea să nu mai fie 100% fidele cuvintelor rostite de Părintele Tănase (cu toate că au un grad ridicat de fidelitate). Pe cei doritori de mai multă precizie și aprofundare îi invit să urmărească filmarea postată de O.T.S. pe Facebook. (se poate urmări și fără cont de Facebook)
********
Toate imperiile au dispărut atunci când au dispărut mamele capabile să nască, să crească și să educe copii buni.
Vinovați sunt bărbații fiindcă au neglijat femeia și ea s-a încărcat de responsabilități în loc să vegheze la creșterea copiilor.
În biserică intră doi tineri frumoși și iese un singur copil: căsnicia.
Personalitatea soțului și personalitatea soției rezultă în personalitatea căsniciei.
E bine să începem să trăim încă de aici Împărăția lui Dumnezeu. De aceea și spunem: Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh! Amin.
Scopul căsătoriei este:
1.împlinirea unuia în altul și a amândurora în Hristos spre mântuire.
2.Nearderea.
3.Întrajutorarea.
4.Să nu mergem pe opreliști, să mergem pe ceea ce este dat și pozitiv.
Vârsta căsătoriei e atunci când femeia ajunge în vârf. Știi că te iubește atunci când o doare de tine (îi pasă de tine, n.m.), îți primește sentimentele, nu-ți omoară copiii (în pântec, n.m.) etc.
Bărbatul trebuie să fie: nebețiv, nefumător, nezgârcit, negelos, neafemeiat, …, cu mintea întreagă și temător de Dumnezeu.
Iubirea de aproapele începe cu cel mai de aproape. Întâi familia și apoi săracii!
Nici o clipă nora cu soacra sub același acoperiș! – pr. Nicodim Măndiță.
Nu există „mi-am găsit jumătatea”, nu sunt două „jumătăți”: ea este un întreg, el este un întreg și amândoi sunt un întreg. Ca două picături de apă pe un geam pe care, dacă le unești, devin un întreg.
În România e foarte avantajos să faci copii (concediu de maternitate 2 ani de zile, n.m.) și, cu toate astea, rata natalității e cea mai mică din Europa.
Monahismul e o cale și căsătoria e o cale de urcat pe un munte către același vârf.
Cea mai puternică formă de cunoaștere a lui Dumnezeu e exemplul personal: să fii tu bun/ă! Și astfel îl/o faci să-L cunoască pe Dumnezeu și pe prietenul/prietena care încă nu este credincios/credincioasă.
********
Cei care doresc să sprijine activitatea misionară a Părintelui Nicolae Tănase (respectiv îngrijirea celor 300 de copii cu probleme speciale găzduiți la Valea Plopului, n.m.), pot contribui financiar făcând donații în următorul cont:
Raluca Ioana Moraru
RO36BTRLRONCRT0466155401
Mențiune: Valea Plopului
De interes, pe teme similare: