Iisus este cea mai frumoasă poveste de dragoste a omenirii! EDITORIAL Claudiu Iordache
Un eseu publicat de revoluționarul timișoarean Claudiu Iordache inițial pe blogul său.
„Iisus este cea mai frumoasă poveste de dragoste a omenirii! Hristos a înviat! Tatăl nostru care ești în ceruri…”
Claudiu Iordache, 26 Aprilie 2019.
*
„Toate Revoltele încep cu aprinderea lumânărilor Speranței într-o noapte de Înviere!
Momentul în care Libertatea răstignită a Înviat!
Când oamenii, ieșind fără teamă pe străzile lumii lor, își spun, fericiți: „Adevărat a înviat!”.
Lumea noastră va fi creștină ori nu va mai fi deloc!
Cine Și-a sacrificat Ființa în numele Libertății creștine? Cine a aprins în sufletul oamenilor întunecați lumina Sa nesfârșită?
Iisus!
Și sub îndrumarea Lui viitorul lumii trebuie tot timpul slăvit!”
Claudiu Iordache, 14 Aprilie 2021.
*
„Pilda Învierii Domnului să ne fie Calea, Bucuria, Lumina, Speranța! Suntem sclipiri trecătoare desprinse din privirea Mântuitorului! Hristos a înviat!”
Claudiu Iordache, 8 Aprilie 2018.
*
„Mitul României continuă să rămână acela al lui Iisus coborât de pe Cruce în batjocura alor săi! Repudiată, insultată, umilită, România, cu crucea pe umeri, urcă răbdătoare dealul Golgotei. Ea știe că va fi răstignită, a câta oară, între tâlhari. Știe și continuă să calce, resemnată, pe pământul bătătorit doar de tălpile ei.”
Claudiu Iordache. Vinerea Paștilor, 17 aprilie 2020.
*
“Din mormintele lor, în Vinerea Patimilor, sute de martiri privesc spre voi…”
Vinerea Paștelui, 26 aprilie 2019. Claudiu Iordache.
*
„Dreptul Judecător! Cel Care ne privește cu ochii dragostei, ne veghează cu privirile Tatălui și ne însoțește cu aripile Îngerului păzitor!
Îl privesc și mă rog Lui de fiecare dată când în noaptea Învierii Sale pătrund în Biserica Visarion, lăcașul sfânt care m-a primit în clipele fericite ale vieții mele! Îl privesc temător, smerit și plin de remușcări. Căci El știe că am păcătuit și mă iartă! Iisus al meu și al sufletului nostru!
Christos a înviat!”
Claudiu Iordache, 17 Aprilie 2017.
*
„Credința nezdruncinată în Dumnezeu și în puritatea Fiului Său!
Hristos a înviat!
„Trebuie să existe undeva, în adâncul mesajului lui Iisus, o taină mistuitoare, care ne depășește, ne stârnește și ne cheamă. E poate taina măreției Lui necuprinse, iar Lumina Lui, veșnic renăscândă, împrăștie din nou speranța, împăcarea și iubirea.” Franco Zeffirelli.
Căutăm disperați să ni-L imaginăm pe Iisus! Dar El nu poate fi întrevăzut prin simțurile noastre orbite! Trebuie, pentru binele nostru pământean, să credem!
Dar priviți-L pe Iisus, de pe o zidire a Bisericii Sfântul Visarion, în noaptea tainică a misterului Învierii!”
Claudiu Iordache, 3 Mai 2021.
De interes, de același autor: