8 mai: Pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, a Cuviosului Arsenie cel Mare, a Sfintei Emilia și a Cuviosului Arsenie de la Lavra Peșterilor
1.Pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan
Pomenirea acestui mare Apostol și Evanghelist este prăznuită la 26 septembrie. În ziua aceasta (8 mai) se prăznuiește minunea ce s-a făcut la mormântul său. Când Ioan trecuse de suta de ani, a luat cu sine șapte dintre ucenicii săi, a ieșit afară din cetatea Efesului și le-a poruncit să sape o groapă în formă de cruce. Apoi bătrânul s-a întins, viu fiind, în groapa aceea și a pus să fie îngropat. Mai pe urmă, când credincioșii au deschis mormântul, ei nu au mai găsit acolo trupul său. În ziua de 8 mai a fiecărui an, din mormântul său se ridică un praf ce-i tămăduiește pe oameni de felurite neputințe.
2.Pomenirea Cuviosului Arsenie cel Mare
Acest slăvit sfânt s-a născut într-o familie de patricieni din Roma. El a deprins toată cunoștința și înțelepciunea lumii, precum și înțelepciunea cea duhovnicească. Lepădând toată deșertăciunea lumii, el s-a dăruit slujirii Bisericii și a ajuns diacon într-una din bisericile mari din Roma. Petrecând neînsoțit cu femeie, însingurat, tăcut și cucernic, el cugeta că astfel va petrece toată viața. Dar pronia lui Dumnezeu i-a îndreptat în alt fel calea vieții. Împăratul Teodosie l-a rânduit povățuitor și dascăl al fiilor săi, Arcadie și Honorie, i-a dăruit dregătoria de senator, înconjurându-l cu bogății, slavă și strălucire. Toate acestea, însă, mai mult îngreunau inima lui Arsenie decât să i-o bucure.
S-a întâmplat odată ca tânărul Arcadie să facă o faptă rea, pentru care Arsenie l-a pedepsit. Arcadie, rușinat, a pus la cale în ce chip să se răzbune pe dascălul său. Când a aflat aceasta, Arsenie s-a îmbrăcat ca un cerșetor și a ieșit la țărmul mării. Acolo s-a suit într-o corabie și a mers până în Egipt. Ajungând la vestitul Sketis, el s-a făcut ucenic al slăvitului Ioan Colov și s-a dăruit vieții de nevoințe. El se socotea pe sine ca un mort, iar când cineva i-a dat de veste că murise o rudenie a sa foarte bogată, lăsându-i moștenire toată averea sa, Arsenie a răspuns: „Ci eu mai înainte de acela am murit. Cum pot fi, dar, moștenitorul lui?”.
Închizându-se într-o chilie de pustnic ca într-un mormânt, împletea toată ziua coșuri din frunze de finic, iar noaptea se ruga lui Dumnezeu. Fugea de oameni și de toată petrecerea cu ei. Doar în zilele de praznic ieșea din chilie și mergea la biserică spre a primi Sfânta Împărtășanie.
Pentru a fugi de trândăvie, el se întreba adesea întru sine: „Arsenie, de ce ai venit în pustie?”. A rămas în pustie vreme de 55 de ani, viețuind ca un adevărat pustnic și în toată vremea aceasta a fost pilda monahilor și slava monahiceștii viețuiri. Cu totul, Arsenie a trăit 100 de ani și s-a săvârșit cu pace în anul 448 după îndelungi osteneli și scârbe purtate de bunăvoie. El s-a strămutat întru Împărăția Domnului Iisus Hristos, pe Care L-a iubit din toată inima sa, din tot cugetul său și din tot sufletul său.
3.Pomenirea Sfintei Emilia
Emilia a fost maica Sfântului Vasile cel Mare. În tinerețe, ea a vrut să-și păzească fecioria, dar a fost silită să se însoțească cu bărbat. Emilia a adus pe lume 7 prunci și într-atâta a aprins într-înșii Duhul lui Hristos, încât 5 dintre ei au ajuns sfinți: Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru episcopul Sevastelor, Macrina și Teosevia. La adânci bătrâneți, Emilia a întemeia o mănăstire de femei, întru care a viețuit împreună cu fiica ei, Macrina. Acolo s-a săvârșit întru Domnul în ziua de 8 mai a anului 375.
4.Pomenirea Cuviosului Arsenie, Iubitorul de Nevoințe
Arsenie a fost monah în Lavra Peșterilor din Kiev. El niciodată nu și-a îngăduit odihna, ci pururi s-a nevoit. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui. El a dus viață de nevoință, săvârșindu-se cu pace în veacul al XIV-lea.
Cântare de laudă la Sfântul Arsenie
Slăvitul Arsenie, pe care lumea îl slăvea,
Fugind de slavă, și-a zis întru sine:
„Socotește-te mort înaintea oamenilor și a lumii.
Nu grăi nici vorbe înțelepte, nici vorbe proaste.
Adesea m-am căit de un cuvânt,
Dar de tăcere nu m-am căit niciodată.
De nu voi lega inima mea de Dumnezeu,
Nu voi putea scutura jugul pătimașei vieți.
Dacă în cugetul meu voi slăvi neîncetat pe Dumnezeu,
Patimile cele din afară îmi vor da pace.
Vremea ți-o umple cu rugăciune și osteneală,
Dormi cât mai puțin și te ostenește cât mai mult!
Păcătoase Arsenie, de ce te oprești?
De ce ai venit în pustie, te întreb?
Nu spre trândăvie, ci spre a sufletului mântuire,
Nu pentru somn, ci pentru pocăință.
Tămăduiește-te degrabă și sufletul ți-l deșteaptă:
Doamne, miluiește! Mă iartă și mă miluiește!”
CUGETARE
Un monah i-a mărturisit Sfântului Arsenie că, citind din Sfânta Scriptură, nu simțea nici puterea cuvintelor pe care le citea, nici dulceață în inima sa. Marele sfânt i-a zis: „Fiul meu, citește numai! Am auzit că îmblânzitorii de șerpi, atunci când descântă șerpii, rostesc vorbe pe care nici ei nu le înțeleg, dar șerpii, auzind aceste vorbe, simt puterea lor și se îmblânzesc. Așa și noi, câtă vreme graiurile Scripturii sunt pururi pe buzele noastre, măcar deși nu simțim puterea lor, duhurile rele tremură și fug, căci nu pot suferi graiurile Duhului Sfânt.”
Fiul meu, citește numai! Duhul Sfânt, Care a scris aceste cuvinte dumnezeiești prin oamenii cei de El insuflați, le va auzi, le va pricepe și va veni degrabă în ajutorul tău. Asemenea și dracii le vor auzi și le vor pricepe și vor fugi de la tine. Adică: Cel pe Care Îl chemi în ajutor va înțelege, iar cei pe care voiești să-i depărtezi de la tine vor înțelege și ei. Și amândouă doririle ți se vor împlini.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. 1 (ianuarie – iunie, ed. Egumenița, 2010, pag. 554 – 557.
De interes, pe teme similare: