
21 mai: Sfinții Împărați Constantin și Elena. Cuviosul Mucenic Pahomie
1.Pomenirea Sfinților Împărați Constantin și Elena
Părinții Sfântului Constantin cel Mare au fost împăratul Constantius Chlorus și împărăteasa Elena. Chlorus a mai avut și alți copii de la altă soție, dar de la Elena l-a avut numai pe Constantin. După încoronarea sa, Constantin a dat trei mari bătălii: cea dintâi împotriva lui Maxențiu, tiranul roman; a doua împotriva sciților de la Dunăre; iar a treia, împotriva bizantinilor (erau numite astfel popoarele ce se așezaseră pe locul vechii cetăți Byzantion, căzute în ruină).
Înaintea bătăliei cu Maxentius, pe când Constantin se frământa și se îndoia de biruința sa, pe cer i s-a arătat în plină zi o Cruce strălucitoare împodobită cu stele. Pe Cruce stătea scris: „Cu semnul acesta vei birui.” Cuprins de uimire, împăratul a poruncit să se facă o cruce mare, asemenea celei ivite pe cer și să fie purtată în luptă înaintea oștilor. Prin puterea Crucii, el a dobândit strălucită biruință asupra vrăjmașului, care avea mult mai multă oaste. Maxentius s-a înecat în râul Tibru.
Îndată după aceea, în anul 313, Constantin a dat vestitul Edict de la Milan prin care se punea capăt prigonirii creștinilor. După ce a avut biruință și asupra bizantinilor, Constantin a ridicat o minunată metropolă pe țărmul Bosforului, care de atunci s-a numit Constantinopol.
Dar, mai înainte de aceasta, Constantin s-a îmbolnăvit de cumplita boală a leprei. Drept tămăduire, preoții și vracii păgâni îl povățuiau să se îmbăieze în sânge de prunci înjunghiați. Dar împăratul nu a primit aceasta.
Atunci i s-au arătat lui Apostolii Petru și Pavel, poruncindu-i să-l caute pe Episcopul Silvestru, care îl va tămădui de boala cea cumplită. Episcopul l-a învățat cele despre credința creștinească și l-a botezat, iar boala leprei a pierit de pe trupul împăratului.
Când s-a făcut dezbinare în Biserică din pricina ereticului Arie celui răzvrătit, împăratul a poruncit să se adune la Niceea întâiul Sobor a toată lumea, în anul 325, unde a fost osândită rătăcirea lui Arie și s-a întărit Dreapta Credință.
Sfânta Elena, evlavioasa maică a împăratului, era foarte râvnitoare pentru credința lui Hristos. Ea a mers la Ierusalim, a aflat cinstita Cruce a Domnului și a zidit Biserica Învierii pe Golgota și încă multe altele în toate Ținuturile Sfinte.
Această sfântă femeie s-a înfățișat înaintea Domnului în anul 327, cel de-al optzecilea al vieții sale. Împăratul Constantin a mai trait zece ani după moartea maicii sale. El s-a săvârșit la Nicomidia, în anul 337, având pe atunci saizeci și cinci de ani. Trupul său a fost îngropat în Biserica Sfinților Doisprezece Apostoli din Constantinopol.
2.Pomenirea Cuviosului Mucenic Pahomie
Pahomie s-a născut în Rusia Mică. Tătarii l-au luat rob în tinerețea sa și l-au vândut unui tăbăcar turc. El a petrecut în robie douăzeci de ani în cetatea Usaki din Asia Mică și a fost silit să se facă musulman. Mai pe urmă, s-a dus în Muntele Athos, s-a tuns monah și a viețuit doisprezece ani în Mănăstirea Sfântului Pavel. Apoi a ales să pătimească pentru Hristos. Părintele său duhovnicesc, Bătrânul Iosif, a mers împreună cu dânsul la Usaki, unde Pahomie s-a înfățișat fostului său stăpân în chip de creștin și îmbrăcat în rasa monahală. Turcii l-au pus la chinuri, l-au aruncat în temniță și i-au tăiat capul la 8 mai 1730, de Paznicul Înălțării Domnului. Multe minuni s-au lucrat prin sângele și prin moaștele sale. Pahomie a fost îngropat pe Insula Patmos, în Biserica Sfântului Ioan Teologul. Și așa, țăranul acesta din Rusia Mică s-a făcut mucenic și purtător de cunună în Împărăția lui Hristos.
Cântare de laudă la Sfântul Constantin
Strălucita Cruce lui Constantin s-a arătat,
Constantin a văzut-o și pe Dumnezeu L-a lăudat.
Era un semn de la Fiul lui Dumnezeu,
Nimic nu e mai minunat decât semnul acesta:
Semnul pătimirii și al întristării vremelnice,
Dar încă și semnul desăvârșitei biruințe.
Cu semnul acesta lucrător de minuni,
Constantin a pornit și-a biruit pretutindeni.
În inima Romei celei păgâne, ce prigonea Crucea,
A ridicat Crucea la înălțime, spre slava Mântuitorului.
Semnul cel zdrobit și hulit vreme de trei veacuri
Ajuns-a mare și sfânt acum înaintea Romei!
Vreme de trei veacuri fusese scuipată Crucea,
Iar pământul fusese scăldat în sângele sfinților.
Împărății și împărați sângeroși și mândri
Au pierit pe rând ca niște trestii uscate,
A rămas în picioare numai semnul Crucii.
În chip minunat și slăvit a strălucit peste lume,
Constantin l-a cunoscut și l-a înălțat și mai sus,
Pentru aceea și numele său în calendar este pus.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I, Ianuarie – Iunie, ed. Egumenița, 2010, pag. 609 -611.