19 mai: Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, dimpreună cu preoții Acachie, Menandru, Polien și a Sfântului Ioan, Episcopul Goților

1.Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, dimpreună cu cei trei preoți: Acachie, Menandru și Polien
Ei au pătimit pentru credința creștinească în Cetatea Prusiei din Asia în vremea împărăției lui Iulian Apostatul. Iunius, trimisul împăratului, i-a dus pe sfinți la un izvor de apă caldă și l-a întrebat pe Patrichie: „Cine a făcut aceste ape tămăduitoare, dacă nu zeul nostru Aesculap și ceilalți cărora noi ne închinăm?” Sfântul Patrichie a răspuns: „Zeii voștri sunt draci, iar apele acestea, precum și toate celelalte, au fost făcute de Hristos Domnul și Dumnezeul nostru.” Atunci trimisul a întrebat iar: „Și vă va izbăvi pe voi Hristosul vostru dacă vă voi arunca în această apă clocotită?” Sfântul a răspuns: „Dacă voiește, puternic este să mă păzească întreg și nevătămat, măcar deși eu voiesc ca în apele acestea să mă despart de viața cea vremelnică, spre a trăi cu Hristos în veci. Ci facă-se Voia Sa cea sfântă, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul vreunui om!” Auzind aceasta, trimisul a poruncit ca Patrichie să fie aruncat în apele cele fierbinți. Stropii de apă săreau în toate părțile, arzându-i cumplit pe mulți din cei ce erau de față, dar sfântul, ale cărui buze se rugau necontenit, a rămas nevătămat, ca și cum ar fi stat în apă rece. Trimisul, văzând aceasta și rușinându-se foarte tare, s-a umplut de mânie și a poruncit ca lui Patrichie și celor trei preoți ce erau împreună cu dânsul să li se taie capetele cu o secure. Atunci neprihăniții următori ai lui Hristos mai întâi s-au rugat, apoi și-au plecat capetele sub securea călăului. Tăindu-li-se capetele, sufletele lor s-au înălțat cu bucurie întru Împărăția luminii lui Hristos, spre a împărăți veșnic.

2.Pomenirea Sfântului Ioan, Episcopul Goților
Ioan era episcop în Georgia, dar, atunci când Hanul tătar al Georgiei a început să-i muncească pe creștini, el a plecat vreme de patru ani să locuiască printre goții din Basarabia de astăzi. Dioceza goților fusese întemeiată în vremea Împăratului Constantin cel Mare. Auzind de moartea Hanului, Ioan s-a întors în Georgia la slujirea sa, păstorindu-și turma cu râvnă și cu dragoste de Dumnezeu. Înaintea morții, el a spus: „Peste aproape patruzeci de zile voi sta la judecată cu Hanul”, adică, murind, Ioan va ajunge înaintea tronului lui Dumnezeu. Așa a și fost: în cea de a patruzecea zi, el a murit și a mers la Domnul. Episcopul Ioan s-a săvârșit cu pace în veacul al optulea.

3.Pomenirea Sfântului Ivan (Ioan), Cneazul Vologdei
Ioan era încă din tinerețe făcător de minuni, temător de Dumnezeu și plin de fapte bune. El a fost aruncat în temniță de unchiul său, cneazul Ivan Vasilievici, împreună cu fratele său, Dimitri, și au rămas acolo vreme de treizeci și doi de ani. Înainte de moarte, Ioan a fost tuns monah și a primit numele de Ignatie.

Cântare de laudă la Sfinții Ioan și Dimitri, Cnejii Vologdei

Cneazul Ivan zace în temnița întunecoasă
Împreună cu fratele său, Dimitri, căruia îi dă povață:
„O, frate, nu te întrista, nu te istovi cu tristețea,
Celui credincios temnița îi este curte împărătească.
Nu-l ocărî pe unchiul nostru,
Pe cel ce-n temniță ne-a aruncat nevinovați.
Fără voia lui Dumnezeu ar fi fost cu putință aceasta,
A robi întunericul făpturile Sale?
Dacă unchiul nostru poartă grijă numai de sine,
De noi poartă grijă Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cel necugetat caută numai a lui desfătare,
Dar Dumnezeu îi mângâie cu daruri pe cei nebăgați în seamă.
Milostivul Dumnezeu nu Se înfricoșează de temniță,
Voiește a fi mai bine cu cei legați, decât a sta împreună cu cel mândru.
Nu te mânia, frate, nu-l ocărî pe unchiul nostru,
Singur Dumnezeu știe a judeca între noi adevărul.
Unchiul nostru merge pe o cale, iar noi, pe altă cale ne mântuim,
Lui Dumnezeu ne închinăm, pe Dumnezeu Îl slăvim!”

CUGETARE
Marii ierarhi, Stâlpii Bisericii Ortodoxe, știau cum să împreuneze în firea lor blândețea și asprimea: erau blânzi cu cei drepți și cu cei ce se pocăiau, iar cu păcătoșii ce nu se pocăiau se purtau cu asprime.
Într-o duminică, după Dumnezeiasca Liturghie, Țarul Ivan cel Groaznic s-a apropiat de de Mitropolitul Filip ca să ia binecuvântare. Mitropolitul s-a prefăcut că nu-l vede pe pe Țar și a privit spre Icoana Mântuitorului. Aghiotantul Țarului s-a apropiat de Mitropolit și i-a zis: „Preafericirea ta, Țarul îți stă înainte, binecuvântează-l!” Mitropolitul a privit la Țar și a zis: „O, Țare, teme-te de Judecata lui Dumnezeu! Noi aducem aici lui Dumnezeu Jertfa cea Nesângeroasă, iar în afara bisericii se varsă sângele creștinilor. Câți nevinovați nu pătimesc? Tu stai sus pe tron, dar om ești și tu.”
Țarul înfuriat i-a poruncit Mitropolitului să tacă, dar Mitropolitul a mai spus: ” Dacă tac, unde este credința mea?”. Când Țarul a început să-l înfricoșeze pe Mitropolit, el a răspuns liniștit: „Sunt străin și oaspete pe acest pământ și gata sunt a pătimi pentru adevăr!”. După o vreme, cumplitul țar l-a sugrumat pe mitropolit, dar pe sfânt nu a putut să-l sugrume.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I, Ianuarie – Iunie, ed. Egumenița, 2010, pag. 600 – 603.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *