Care e singurul cântec pe care Mircea Vintilă nu l-a compus în tandem cu Adrian Păunescu? Poveste la Casa Capșa cu Ana-Maria, fiica poetului. VIDEO
Mircea Vintilă, interpret de muzică Folk, fost membru al Cenaclului „Flacăra” (chiar de la a doua ediție a acestuia) și al formației „Pasărea Colibri”, este primul invitat al poetei Ana-Maria Păunescu la emisiunea „Ai vreme să vorbim?”, realizată pe canalul de YouTube al ziarului Gândul.ro.
„Strada Popa Nan”, „Pământul, deocamdată” (care va împlini pe 27 ianuarie 2025 frumoasa vârstă de 50 de ani), „Lordul John”, „Constantin și Veronica”, „Făt-Frumos”, „Mielul”, „Hanul lui Manuc” sunt câteva dintre cântecele evocate și fredonate de foksingerul bucureștean. Singurul cântec care nu a fost compus în urma unui brainstorming poet – cântăreț este „Un om pe niște scări”, Mircea Vintilă mărturisind că a găsit textul într-un volum de poezii de Adrian Păunescu, făcându-i acestuia din urmă surpriza de a i-l cânta direct pe scena „Liceului Șincai” în 1974.
„Făt-Frumos” și „Hanul lui Manuc” sunt cele două cântece pe care Mircea Vintilă le-ar salva din foc, în cazul ipotetic în care o catastrofă i-ar distruge munca de-o viață. (articolul continuă sub VIDEO):
Începând din 17 mai 2024, Ana-Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, realizează un podcast bilunar, găzduit de publicația online Gândul pe platformele sale (gandul.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube Gândul) începând de vineri, 17 mai, ora 17.00. Am transpus pentru cititorii noștri câteva din replicile memorabile ale primului ei podcast, la care invitat a fost Mircea Vintilă:
„Față în față cu lumea”
Ideea seriei de emisiuni demarate de Ana-Maria Păunescu pe Gândul.ro e de a crea o întâlnire în care artiștii să-și spună poveștile, să-și evoce prieteniile și parteneriatele care le-au marcat cariera. În asentimentul ei, Mircea Vintilă își amintește cum, „împreună cu Florian Pittiș, noi am avut atunci FAȚĂ-N FAȚĂ CU LUMEA, un spectacol pe care l-am jucat la Teatrul „Bulandra” – primul spectacol de muzică și poezie. Dar nu era numai o cântare din aia obișnuită, era cu regie, cu scenografie, ca o piesă de teatru era făcută.”
A.M.P.: „Mai au oamenii putere să se bucure la festivalurile astea unde vin mulți tineri?”
M. V.: „Da, mulți tineri și foarte buni, foarte talentați, dar am remarcat un lucru: de multe ori, am fost și în juriu. Voci extraordinare, unele chiar bine lucrate împreună cu profesori îndrumători. Glas extraordinar, fetele sunt formidabile, un impresar bun și-ar da seama imediat. Dar e problema creației: de exemplu, la un eveniment dinainte de pandemie, din 72 de numere, doar 4 au avut creații personale. Cum eram noi – și Doru Stănculescu, și Valeriu Sterian, și Marcela Saftiuc, și Mircea Florian, și eu, și Adriana Ausch – fiecare avea recitalul lui, fiecare avea compoziția lui. La Cenaclu aveam fiecare repertoriul lui și nu cântai două sau trei piese – și așa avea 4-5 ore spectacolul -, ci fiecare avea repertoriul lui.
Acuma sunt premii foarte bune, dar [tinerii] n-au unde să cânte după aceea: ei așteptă, eventual, un alt festival ca să poată să cânte din nou. De multe ori sunt în orașe cei care au fost [pe la concursuri] și [mă întreabă] domnule, pot să cânt și eu două cântece? Și eu strig acolo: bis! Cântă 4-5 cântece ca să vadă publicul ce se-ntâmplă cu tine! La două piese abia îți dai seama ce vrea, trebuie să-l lași, eu sunt bucuros.
Dar asta este problema: creație! Ei, când participă la festival și sunt foarte buni și sunt premiați, ei nu cântă un cântec al lor, nu este compoziția lor, aici este problema! Deci, problema e și de text, dar problema e și de linie melodică: ai găsit o poezie, ți-a plăcut teribil, dar, dacă nu iese un cântec, o linie melodică de să-ți facă plăcere s-o asculți, nu se poate!”
Povestea cântecului „Popa Nan”
„E un cântec compus de Dorin Liviu Zaharia, solistul vocal al trupei Olimpic ’64. Atunci, în perioada în care n-aveai voie să cânți în limbi străine, era și o perioadă de creație extraordinară peste tot în lume.
Era un „Penny Lane” al formației Beatles: „Penny Lane is in my ears and in my eyes” și el – „Popa Nan e-o stradă-nspre Hala Traian”. Mie mi-a plăcut ce se-ntâmpla acolo și l-am rugat pe „Ciabi” Zaharia să lucrăm ceva împreună și voiam să facem împreună un disc, „Calea Moșilor”. Era prin ’74 – ’75, o perioadă de creație formidabilă. L-am rugat atunci și așa am dat drumul la „Popa Nan”.
El a mai fost compus pe rock de Sorin Chifiruc, dar el nu-și mai amintește și nici înregistrarea nu mai există. N-am mai apucat să facem [discul „Calea Moșilor”], dar textul [cântecului „Popa Nan”] a fost compus pe melodia „Penny Lane” a celor de la The Beatles„, își amintește Mircea Vintilă.
„Asta este: să fii și tu și publicul. Ăsta este spectacolul total!”
A.M.P.: „Câte compoziții aveți?”
M. V.: „Cam 120”.
JE NE REGRETTE RIEN
A.M.P.: „Vă e frică de moarte?”
M. V.: „Nu, n-am nici un fel de frică. Se-ntâmplă oricui. Oricând se poate întâmpla”.
A.M.P.: „Vă pare rău de ceva ce ați făcut în cei 50 și ceva de ani de carieră?”
M.V.: „55! Cum am spus de mai multe ori: sunt bătrân… Sunt cel mai bătrân din orașul acesta! Ha-ha!”
A.M.P.: „Și cel mai iubit, cum v-am zis încă de la începutul întâlnirii noastre! Regretați ceva?”
M.V.: „Nu, totul a fost perfect, bine de tot! O viață frumoasă și, dacă e să povestești cuiva din cei de-acuma, nu te-ar crede! Dacă povesteai cuiva din cei de mai demult, ar fi zis: Aoleu, ce-aș fi vrut să mă nasc și eu mai devreme, să fiu cu voi acolo! Atmosferă extraordinară!
Exact cum s-a spus, suntem din ce în ce mai puțini și nu mai e spectacolul, nu mai e atmosfera aia nici la mare, nici la munte! Cum era când plecam cu dl. Păunescu la Costinești, mi se pare, și eu îi spuneam: ce fac, îmi iau și schiurile? Și zicea: Ce, ai înnebunit? Ce să faci cu schiurile vara, la mare? – Păi, nu ne întoarcem în decembrie, când ne ducem sus la Sibiu, la Păltiniș?„
A.M.P.: „Care este artistul d-voastră preferat sau cântecul preferat din repertoriul altui artist?”
M.V.: „Doru Stănculescu – Maria și Marea. Și „Ai, hai”, dar la „Maria și Marea” mai veneam și eu și mai interpretam pentru că erau niște voci și avea un final deosebit acolo și de multe ori eram pe scenă. Doru Stănculescu, Vali Sterian sunt importanți și tot ce au compus ei sunt niște cântece superbe pentru genul ăsta de muzică! […] Foarte mulți s-au dus și e o istorie întreagă, adică o poveste foarte bună. Ei nu mai sunt și a murit povestea respectivă. Asta e!”
Generațiile se duc, poveștile rămân
A.M.P.: „Cum vedeți lumea peste 50 de ani, când noi nu vom mai fi să spunem povești?”
M. V.: „Fiecare cântec are o poveste. Poate că poveștile vor dispărea. Eu știu ce se va întâmpla, ce nebunie va mai fi?”
A.M.P.: „În afară de întâlnirea din 27 ianuarie anul viitor [2025], când vom sărbători 50 de ani de la „Pământul, deocamdată”, trebuie să ne mai vedem și trebuie să ne mai spuneți din poveștile astea care au nevoie de glas…”
M.V.: „Am să-ți trimit exact unde scrie acolo: 27 ianuarie 1975!”
„Făt-Frumosul din iluzii / Și frumos numai prin voi!”
A.M.P.: „Să salvăm poveștile astea și, atât cât se poate, să ne întâlnim cu oamenii chiar dacă au reținerea de care vorbeați de după pandemie și de după toate greutățile vieții”…
M.V.: „Greu până s-a mișcat totul, dar acuma este în mare forță! « Fiindcă, unde nu-i Poveste, / Lume nu-i și Om nu este / Și, de fapt, nimica nu-i »!„