Nicu Covaci: Ultima frază pe care pot s-o adresez acestui popor: Să nu mai behăie ca oile, să pună mâna pe bâtă! Găsiți-vă șira spinării și învățați să spuneți și NU! Interviu luat de Andrei Partoș în 2019
Redescoperim după moartea liderului trupei „Phoenix”, Nicu Covaci, un interviu luat acestuia de Andrei Partoș pe 12 august 2019, în cadrul emisiunii online „Foc de P.A.E.”. Era în perioada în care protestele Rezist și „Vă vedem” încă se disputau între „Dreapta” din stradă și Stânga de la guvernare, când tocmai explodase scandalul copilelor exploatate sexual / omorâte / traficate la Caracal și cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidențiale și cu jumătate de an înainte de impunerea politicii covidiene. Dl. Covaci ne lăsa ca „ultim mesaj” să punem mâna pe bâtă, să ținem șira spinării dreaptă și să învățăm să spunem NU. Alte dezvăluiri pe care le-a făcut vizau relații mai mult sau mai puțin fericite cu autoritățile din Craiova, Timișoara și chiar cu Institutul Cultural Român (I.C.R.), care se pare că nu au știut să-l prețuiască la justa-i valoare pe marele muzician și pictor român. Nu avem nici o îndoială că acum toate acestea se înghesuie să arate că l-au sprijinit dintotdeauna. Dar iată ce mărturisea marele Covaci în 2019:
Cu ICR nu s-a legat nimic după o discuție de luni de zile
„Mă bucur că Diaspora, indiferent pe unde sunt goniți românii de acasă, (ei) ne doresc! Și aș vrea cumva să ne organizăm să îi mulțumim și pe cei din Spania și pe cei din Germania și pe cei din alte părți. Dar, uite, există un Institut Cultural Român, ICR-ul, care ar trebui să ne trimită! (…) Cu noi n-a făcut(-o) niciodată. Există o discuție pentru 1 Decembrie, mi se pare, la Berlin să facem, dar tot durează de luni de zile discuția în 3 cuvinte și nu s-a legat nimic. Doamne, dă! Tare m-aș bucura. Pentru nemți este o mândrie să ne aibă pentru că noi, de bine, de rău, ne-am riscat viața să ajungem în așa-zisa libertate. Am stat 10 ani în Germania, pe urmă am plecat în Spania. Și în Germania am cântat, acolo am făcut concerte care au fost apreciate și vreau să le reiau” – după min. 7:40.
Dușmani vechi vs. dușmani noi. Învins de corectitudinea politică?
„Eu am scene cu bătălii. În orașul Osnabrück, când am făcut lucrarea asta de 45 de metri, eram încă angajat la Comitetul de Cultură al orașului. Vai, și au fost așa de impresionați, că să fac o lucrare mai mare, de 250 de metri pe 8 pe zidurile orașului, cu istoria orașului. Și am început, am făcut scene, am intrat în arhivele orașului și m-am documentat și am făcut scene, vreo 30 de metri de desene, dar, când le-am arătat orășenilor, cei de la Primărie… (grimasă)… În Osnabrück a fost arsă de Inchiziție ultima așa-zisă vrăjitoare și am făcut niște desene. Pe normanzi, când au venit normanzii, i-au creștinat tăindu-le capul: vrei? Nu vrei, pac! Chestii din astea. Eu am intrat în arhivă! Și eu, sigur, cu scene dure, cu lupte, cu cai, cu săbii înfipte, cu… și nu le-a plăcut și am renunțat!”
Olguța Vasilescu de la Craiova „nu a avut unde” să amplaseze o pictură pe pânză semnată de Covaci, demnă de Cartea Recordurilor
A.P.: -Lucrarea aceea imensă mai există?
N.C.: „-Mă tem că nu. Era pictată în așa fel încât să dureze mii de ani – nici o ploaie, nimic nu poate să o șteargă! Au pus… am avut niște dușmani și acolo, Verzii cred, concurență, și au plantat pomi în fața lucrării.
Deci lucrare pe pânză, cea mai mare lucrare pe pânză din lume, 45 de metri pe 6! Ei, au plantat pomi în față și am auzit că, la o furtună, niște crengi au zgâriat sau nu știu ce… Nu știu, nu sunt documentat.
Vai de mine, sigur că era (de) Guiness Book (Cartea Recordurilor, n.r.)!
Am oferit-o Craiovei. Olguța: Aaa, facem, rupem! Zic: vă fac una de o sută de metri! Da, rupem, mă! După câteva luni zic: bine, când începem? Păi… nu știm unde s-o punem! Și voiau să devină Capitală Culturală! Cum?! Și, iartă-mă, dar toată țara ar câștiga dacă ar fi un Guiness Book! O chestie spirituală: avem și spirit, avem și suflet!”
Nicu Covaci, la un pas de a candida pentru Primăria Timișoara. În locul „falimentarului” s-a ales Robu
Întrebat fiind în ce relație se află cu autoritățile din Timișoara, Nicu Covaci a dezvăluit că i s-a propus să fie primar în orașul de pe Bega și a refuzat, spunând: „Eu-s falimentar! Vreți să fiți toți falimentari? Acasă cu voi!”
„Imaginează-ți că în Timișoara urma să fiu eu primar. M-au curtat de nu te duce capul! Acuma 2-3 ani (interviul e din august 2019, n.r.). Eu îl știam pe Robu care îmi cânta mie la chitară, înțelegi? Lua chitara și-mi cânta. Deci Robu a ajuns… mă rog, eu știam că el vrea să fie primar. Zic: măi, lasă asta, ne facem noi treaba fără să ieșim în față! – Nu, Nicu, trebuie să punem mâna să schimbăm, să ajutăm! Zic: măi, îți faci dușmani cum nu crezi și nu-ți dorești în viața ta! – Nicu, dar trebuie cineva să facă… Zic: Bun, treci… Și a ajuns el primar. Deci eu m-am dat înapoi.
Dragul meu, au venit la mine în Spania niște domni din ăștia, așa, (la costum): Domnul Covaci, în România mai votează 20% din oameni; dacă dumneata candidezi, votează 80%! Zic: păi eu-s falimentar, vreți să fiți toți falimentari? Acasă cu voi! I-am trimis acasă. Tu-ți dai seama, eu să candidez? Doamne! Uite, mi se face pielea de gâscă… în Mafia asta care funcționează eu sunt caraghios! Pe Robu în Timișoara acum îl blestemă lumea și nu vrea decât bine! El nu vrea decât bine, nu bagă nimic în buzunar, numai pentru țară vrea numai bine!”
Protestele sunt, multe dintre ele, manipulate
A.P.: -Ce părere ai despre proteste? Cele din ultima vreme sau protestele în general. (Era în august 2019, la un an după marele miting anti-PSD de la București, n.r.)
N.C.: „-Protestele sunt un gest curajos și demn, dar multe dintre ele sunt manipulate, oamenii sunt împinși să iasă afară și păcăliți.”
A.P.: -Așa simți sau așa știi?
N.C.: „-Știu, dragul meu! Eu am trăit jumătate de viață în socialism și jumătate de viață în capitalism și știu niște lucruri, am o viziune de ansamblu cum puțini oameni au! Deci știu… niște proceduri.
Sub comuniști, „țara era împărțită numai în două: noi și ei!”
În țară, de exemplu, s-a băgat sămânța zâzaniei. Fiecare pentru el, egoismul și individualismul sunt calitățile formidabile! Pe vremea mea, țara era împărțită numai în două: noi și ei! Nu? Ei, astăzi fiecare calcă în picioare pe fiecare.”
Ultima frază pe care o adresez acestui popor: Găsiți-vă șira spinării și învățați să spuneți și NU!
Nicu Covaci: „Dragii mei, asta este ultima frază pe care pot s-o adresez acestui popor: să nu mai behăie ca oile, să pună mâna pe bâtă! Deci, găsiți-vă șira spinării și învățați să spuneți și NU! Pentru că ei spun DA la orice li se întâmplă” – după min. 29.
Nicu Covaci dorea să pună în scenă o Miorița cu un final mai demn, dar nimeni din România n-a fost interesat
„Dar tu știi despre ce e vorba în AnteMiorița? Este vorba de o variantă pe care am găsit-o pe Valea Timocului care, când Miorița îi spune ciobanului „Vezi că ăștia doi au să ți-o tragă!”, ăsta îi și dă cap în cap! Nu că „Vai, spune mamei mele că la nunta mea a căzut o stea” și tra-la-la. Nu, i-a dat cap în cap!
Și eu am scris un scenariu și am toată muzica și de zeci de ani nimeni nu vrea și nu are curaj să pună în scenă acest lucru!” – după min. 37
Artistul trebuie să convingă nu doar ca apariție, ci și ca mesaj!
„Lumea este convinsă. În momentul în care apărem pe scenă, convingem lumea. Că am mai avut și muzicanți, cântau bucuroși, zâmbeau tot timpul, se uitau la public și se gândeau cu câți bani se duc acasă. Dar tu trebuie să convingi! Și asta facem la ora asta. La ora asta convingem! Important este mesajul!” – după min. 18
Muzica pentru albumul „Cantafabule” a fost compusă în surghiun pe Munții Semenicului
„Noi ne-am retras pe Semenic pentru că eram interziși și nu mai știam ce să facem, ne-am retras cu toții. Deci am stat pe Semenic toată iarna, din toamnă și până-n primăvară am stat sus, pe Semenic și acolo a luat naștere „Cantafabule”, părțile instrumentale. Norocul nostru că l-am descoperit pe Șerban Foarță. Noi având muzica gata făcută, i-am dat silabă cu silabă numărul de silabe și accenții și, imaginează-ți, pe accenții și pe silabele date de mine a făcut textele alea superbe! Este un geniu. Om fi neamuri! Nu, eram la facultate când l-am descoperit pe Foarță”. -după min 19
În socialism, Covaci câștiga mai mulți bani decât putea cheltui
„Dragul meu, imaginează-ți că în socialism noi câștigam așa de mulți bani că nu știam ce să facem cu ei! N-aveai ce să faci cu banii. Fiecare din băieți avea acasă în dulapul cu haine un pătrat din ăla – erau numai bani! Pentru că, imaginează-ți: ne-am făcut atestate și făceam turnee de săptămâni întregi a două concerte în fiecare zi și trei concerte duminica! În plus, se spunea: Covaci e atât de modest, ia numai 10% din încasări! De la un stadion se făcea o jumătate de milion, luam 50.000, 10.000 la fiecare, aveau carnete de CEC ca să-și cumpere mașini, 60 – 70 de mii aveau deja când a apărut Legea 18 – cu ilicitul. Că noi primeam banii într-o pungă! De aia n-am iscălit niciodată pentru ceva, luam banii așa. Mă rog, de la organizatori, de la ARIA acolo se făcea pe contract. Celelalte erau: vino și cântă! Poftim! Deci, aveam bani, știi? Iar, când a apărut „ilicitul”, băieții și-au băut banii repede (sau, mă rog, i-or fi pus pe undeva!), or, eu am băgat mai departe în instalații, în scule.”
A.P.: -Deci voi acolo, în Semenic, v-ați aprovizionat pentru că aveați cu ce!
Phoenicșii s-au închis la Casa de Nebuni ca să nu fie luați în Armată
N.C.: -Aia a fost un fel de închisoare. Și am mai avut una, la începutul anilor 70, când am terminat facultățile cu toții cam în același an. Voia Armata să ne ia să facă Orchestra Armatei. Și i-am luat și i-am dus la Gătaia, la Casa de Nebuni, cu camionul de scule cu tot și am stat și acolo… multă vreme… la Gătaia, la Casa de Nebuni! Însă directorul Casei de Nebuni, Ivănescu, era fratele lui Bebe Ivănescu, mare saxofonist din Timișoara! Și Bebe a vorbit cu frate-său și ne-a luat acolo. Veneau ăștia (de la Armată, n.r.) cu Kalașnikov-ul la poartă și n-aveau voie să intre!
Am avut o tinerețe frumoasă: N-am făcut decât ceea ce am vrut și ce-am crezut că e bine!
„Totuși, am avut o tinerețe frumoasă. Ne-am făcut de cap, am făcut ce-am vrut noi, am fost fugăriți, am fost pedepsiți și, totuși, n-am făcut decât ceea ce am vrut și ce-am crezut că e bine! N-am vrut să facem rău niciodată – dar, de fapt, făceam un rău socialismului, recunosc! Noi eram un fel de aport de influență din afară, până la un moment dat! Anii 60 noi cântam Beatles, Rolling Stones, nu știu ce…”
„Cei ce ne-au dat nume”, un album născut din sintetizarea unor înregistrări de ritualuri precreștine descoperite în subsolurile casei de discuri Electrecord
A.P.: -Pe urmă, când a venit modificare aceea, când ați decis să vă îmbrăcați în ținute folclorice și să dați senzația că voi sunteți… de-acolo?
N.C.: -Când a venit Ceaușescu din Coreea, în anii 70, și a spus: toată arta românească trebuie să se bazeze pe folclorul românesc. Și avea dreptate! Avea dreptate, dar noi am fost șocați și noi nu știam cum. Și am găsit, imaginează-ți, în pivnițele Electrecordului, înregistrări de datini și ritualuri precreștine încă de pe vremea când nu exista magnetofon, pe cilindrul de ceară al lui Edison, primele înregistrări! Cu o încărcare emoțională atât de puternică! Stăteam cu Joji, am stat vreo două luni de zile, ne-am închis în casă, plângeam, ni s-a ridicat păru-n cap, aveam pielea de gâscă ascultând chestiile alea. Și, încet-încet, am îndrăznit să încercăm să facem o sinteză și a ieșit „Cei ce ne-au dat nume”. Aia a fost prima încercare, care mi se pare naivă astăzi… Textele mai coapte au fost pe „Mugur de Fluier” deja erau piese, dar tot cu adâncimea aceea, și îndrăzneala de când am spart gheața a fost „Cantafabule”.
Când am descoperit frumusețea folclorului, numai asta am vrut!
A.P.: -A fost o formă de a ieși din apăsarea Sistemului, care nu mai putea să zică nimic?
N.C.: -Nu m-a interesat deloc! Când am descoperit frumusețea folclorului, numai asta am vrut! I-am obligat și pe băieți să studieze, să intre în atmosfera aceea, și cine cântă cu mine trebuie să cânte ce-i spun eu!
A.P.: -Și ținutele?
N.C.: -Ținutele, am profitat din când în când, și când era o atmosferă mai arhaică, ne mai îmbrăcam și cu cojoace și cu…
A.P.: -Păi asta a contat, imaginea voastră a rămas și cu asta!
Vreau să stau în sală și să aplaud Formația care va merge mai departe!
N.C.: „Aș vrea să stau în sală și să aplaud o tânără formație Phoenix, să știu că Phoenixul merge mai departe. Și fără mine vreau să stau în sală și să aplaud formația care va merge mai departe! Dar, pentru asta, trebuie și gustul educat și materialele de inspirație, selectate ș.a.m.d. La Phoenix se cântă Phoenix!” (către min. 40)
Un scenariu de film cu un Vlad Țepeș justițiar. Bine-bine, dar când mușcă?
A.P.: -În afară de Ante-Miorița, mai e vreun proiect pe care l-ai visat și nu s-a împlinit?
N.C.: -Am mai multe… Eu am mai scris un scenariu cu care am câștigat locul întâi pe țară și am fostr timis, am fost în Hollywood: Imperiul Vampirilor. Cu vreo 10 – 15 ani în urmă (socotind din 2019 înapoi, n.r.). Imaginează-ți acolo, la masa aia, marii producători de filme, uau, aruncau cu milioanele! Și, la un moment dat, unul mă întreabă: Bine, dar când mușcă? Deci, povestea filmului este următoarea: Vlad Țepeș revine și devine șeful unei bande de motocicliști și unde vede kebab, bang-bang-bang-bang! Deci, face curățenie în Europa! Detaliile sunt mai frumoase decât ce povestesc eu acuma. Dar, le-a plăcut ideea. Și am piese! Totul este scris în limba engleză și am piese în limba engleză. Și, după ore în șir de aruncat de bani și nu știu ce, cică: Bine, dar când mușcă? Zic: Poftim??? – Păi, când mușcă? Zic eu: Dar ce treabă are să muște? Porcăria aia ce-ați făcut-o cu Bela Lugoși este umilitoare! Eu vă aduc primul creștin care s-a sacrificat pentru noi și voi vreți să-l faceți vampir? Rușine! -Nu, Nicu, că lumea trebuie să înțeleagă… Cum să recunoască chestia aia??? Eu vă aduc o total altă personalitate! Au insistat, m-am sculat și-am plecat. Am lăsat acolo tot!
Milionarii de la Hollywood n-au decât să moară proști!
A.P.: -Ei asta așteptau…
N.C.: -Da, mă rog, să moară proști!
„Am plătit scump tot ce am realizat, crede-mă!”
Descoperiți întregul interviu pe pagina AndreiPartos.ro!
De interes, pe aceeași temă: