Prezentare de carte și expoziție de pictură de Ana Carmen Mândrean Einhellinger din Hamba la Centrul Cultural Șura Mare. Ce alte evenimente mai aduce duminică Festivalul Fiilor Satului

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Sibiu, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” și Primăria Comunei Șura Mare au bucuria de a vă invita la două evenimente ce vor avea loc duminică, 25 august 2024, între orele 13:00 – 14:30, la Centrul Cultural din localitate, în cadrul Festivalului „Fiii satului Șura Mare – Hamba”.

Este vorba de prezentarea cărții „Amintiri de pe meleagurile natale” și lansarea expoziției de pictură „Punte între Sibiu și Vilshofen an der Donau”. (articolul continuă sub fotografie)

Invitația ne-a parvenit din partea scriitoarei și pictoriței d-na Ana Carmen Mândrean Einhellinger, fiică a satului Hamba și din partea președintelui filialei sibiene a A.N.C.E. „Regina Maria”, d-l col. rtr. Petru Bejenaru. (articolul continuă sub fotografie)

„Azi, în zi de mare sărbătoare continuăm liturghia comemorând și cinstind eroii neamului românesc alături de reprezentanții Asociației Cultul Eroilor !

Pe lângă lansarea de carte a fiicei satului Hamba dna. Ana Carmen Mândrean Einhellinger, avem și o frumoasă expoziție de pictură.

Vă suntem recunoscători pentru implicarea, devotamentul și cinstirea pe care o aduceți comunei Șura Mare!”, a transmis Primăria Comunei Șura Mare pe pagina ei de social media. (articolul continuă sub fotografie)

Totodată, Festivalul „Fiii satului Șura Mare – Hamba” continuă duminică de la ora 17:00 cu spectacole muzicale ce vor avea loc pe scena de la terenul de sport.

„Tot astăzi, de la ora 17:00, pe scena amplasată pe terenul de fotbal din Șura Mare, artiștii invitați și ansamblurile vor aduce în atenția dumneavoastră cântece și dansuri tradiționale, menite să creeze atmosfera de sărbătoare, la care vă invităm să participați într-un număr cât mai mare!

Printre artiștii invitați se numără Paula Hriscu, Lele Crăciunescu, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Claudia Ionaș, Florin Ionaș Generalul, Ansamblul de dansuri Șura Mare, Diana Dicoi, Ioana Câmpean, Ansamblul Folcloric Doruri Sibiene, Grupul Daniel Rosalim, Școala de dans Ioan Macrea și Ansamblul Cetatea Slimnicului.

Vă așteptăm cu drag!!!

Festivalul Fiii satului Șura Mare- Hamba. In memoriam Daniel Rosalim este organizat de Primăria comunei Șura Mare și cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Culturală 2024″, a mai precizat Primăria pe social media.

One thought on “Prezentare de carte și expoziție de pictură de Ana Carmen Mândrean Einhellinger din Hamba la Centrul Cultural Șura Mare. Ce alte evenimente mai aduce duminică Festivalul Fiilor Satului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *