Cum m-am inițiat în „ghibologie”
Despre Onisifor Ghibu am aflat prima oară în 2008, când m-am dus de unul singur la Chișinău pentru a participa la sărbătorirea pe 27 Martie cei 90 de ani de la Prima Unire de la 1918. Basarabenii aveau un adevărat cult pentru Ghibu, căci pusese bazele primului partid românesc, fondase un ziar unionist, pusese bazele învățământului în limba română și s-a aflat în fruntea luptei care a determinat unirea Basarabiei în 1918. Și, cu asta, l-am ștampilat „basarabean” pe domnul Onisifor în căpșorul meu de licean brașovean aflat în an terminal. În toamna anului 2008, luând eu drumul Sibiului pentru a merge la facultate, nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că cel mai cunoscut fast-food și cel mai bun xerox se aflau în zona străzii Onisifor Ghibu. Ceva mai târziu aveam să descopăr și Liceul „Ghibu” din Sibiu, iar cu asta „basarabeanul” meu s-a transformat în ardelean. Dar Ghibu a fost românul absolut, căci deși născut la Săliștea Sibiului și școlit la Sibiu și Brașov, avea să activeze în egală măsură la București, Chișinău și Cluj-Napoca.
Despre soția sa, Veturia, supranumită doamna liedului românesc, nu am știut absolut nimic până astăzi, 30 septembrie 2024, cu două zile înainte de împlinirea a 65 de ani de la moartea ei. În martie anul acesta s-au împlinit și 135 de ani de la nașterea ei, iar cum eu am împlinit 35 de ani toamna trecută, mi-am dat imediat seama că m-am născut la circa un secol distanță de doamna Veturia Ghibu. Coincidențele nu se opresc aici: deși s-a născut la București, doamna Veturia avea origini brașovene. Ba, mai mult, era pasionată de muzică, istorie, pictură și sport, exact ca mine! Bine, nu chiar ca mine, căci eu nu m-am specializat în pian, ci în chitară. Nici n-am făcut studii în străinătate și 4 copii ca dumneaei! Dar măcar am vizitat adeseori Parisul, cu toate că n-am fost invitat să cânt la radioul național francez și nici discuri cu vocea mea nu s-au imprimat încă.
Universul fascinant al acestei devotate artiste române l-am descoperit la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu într-o seară ploioasă de final de septembrie, grație unei conferințe-spectacol organizate de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și finanțate de AFCN. În sala festivă de la al doilea etaj al corpului vechi al bibliotecii, între scena cu cortină purpurie și pereții tapetați cu zeități ale muzicii și artei spectacolului, ne-au întâmpinat 3 conferențiari și doi muzicieni.
Prima a vorbit doamna Dr. Bianca Manoleanu, soprană și cadru didactic asociat al Universității Naționale de Muzică din București, care ne-a spus povestea vieții Veturiei Ghibu, în timp ce pe ecran rulau imagini de epocă din toate etapele vieții acestei inimoase românce și mame, care a cântat la pian de la cea mai fragedă vârstă și până în ultimele zile ale senectuții.
Al doilea a vorbit domnul Dr. Corneliu Beldiman, istoric și muzeograf, cercetător științific la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (Academia Română București), care a aprofundat aspectele biografice ale Veturiei Ghibu. Astfel, am aflat despre debutul ei la Ateneul Român din București, despre prietenia cu George Enescu și Maria Cantacuzino, despre invitațiile pe care le primea din partea Reginei Maria pentru a cânta la Palat, cum a lăsat deoparte o strălucită carieră la Opera din Paris pentru a veni în România și a pune umărul la reorganizarea Operei din Cluj și la revigorarea vieții muzicale inclusiv din localitățile mai mici. O viață de om trăită cu demnitate sub trei regimuri și înfruntând vitregiile a două războaie mondiale, plus ale persecuției din prima etapă, cea mai grea, a comunismului din România. Doamna Veturia Ghibu a fost condusă pe ultimul drum acum 65 de ani la „Biserica din Groapă” și înmormântată la Cimitirul Municipal din Dumbrava Sibiului, unde dl. Beldiman și colegii săi s-au dus să îi depună flori în această zi ploioasă.
Al treilea vorbitor a fost doamna Ivona Cristescu, muzicoloagă și realizatoare TVR, care a proiectat câteva dintre înregistrările cântecelor imprimate de Veturia Ghibu pe discuri de patefon, parte a unui mai vast documentar din arhiva Televiziunii Române. Doamna Cristescu a povestit câteva episoade care au marcat viața soției lui Ghibu și a dat citate exacte din memoriile Veturiei, care ar putea oricând să constituie nucleul unui roman sau al unui film artistic.
În sală se aflau nepotul familiei Ghibu, care a preferat să rămână o prezență discretă, dar onorantă, și nepotul pe linie maternă al Mariei Ghibu, domnul prof. univ. Tiberiu Costăchescu din Sibiu, săliștean de orgine, care a ținut un discurs despre marii intelectuali pe care i-a dat României Săliștea Sibiului, dintre care unul este și Onisifor Ghibu.
Înregistrările cu vocea Veturiei Ghibu au fost alternate, într-un dialog peste timp, cu vocea sopranei Stanca-Maria Manoleanu și pianul tânărului compozitor Mihai Murariu. Aceștia au interpretat lieduri compuse de contemporani. Din repertoriu nu au lipsit:
Dan Dediu – Iadul pe pământ (versuri de Ionuț Bogdan Ștefănescu)
Fr. Schubert – Erlkoenig, D. 328 (versuri de J.W. Goethe), Die Junge Nonne, D. 828 (versuri Jacob Nicolaus Craigher de Jachelutta)
C. Tăutu Pastorale (vocalic)
M. Murariu – două lieduri pe versuri de Lucian Blaga (Madrigal, Sonata Lunii)
H. Wolf – Mignon: Kennst du das Land? (versuri de J. W. Goethe)
H. Duparc – Lamento (versuri de Th. Gautier)
G. Fauré – Les berceaux op. 23 (versuri Sully Prudhomme)
J. Massenet – Nuit d’Espagne (versuri Louis Gallet)
La final, toți cei prezenți – și n-au fost mulți! – au putut servi un pahar de vin alb sau roze din partea organizatorilor. Mă dusesem să dau mâna cu domnul profesor Costăchescu, de care mă leagă o îndelungată prietenie, când a venit din spate cu un toast domnul cercetător Corneliu Beldiman. În scurta conversație ce a urmat, acesta și-a împărtășit emoțiile pe care le-a avut în calitate de organizator și că s-ar fi așteptat ca la Sibiu, în patria lui Ghibu, să se arate interesați de eveniment mult mai mulți practic concitadini de-ai marelui român. Nu în ultimul rând, spunându-mi că Onisifor Ghibu a lăsat în urmă mii de scrieri, unele dintre ele prea puțin cunoscute, mi-a lansat invitația să mă inițiez în „ghibologie” urmărind arhiva a două site-uri complementare, dintre care unul este administrat chiar de dânsul: onisiforghibu.ro și onisiforghibu140.ro.
Fotografiile și filmările sunt surprinse de Vlad Pârău și, la fel ca întregul conținut al acestui articol, nu pot fi copiate sau redistribuite decât cu menționarea autorului și a site-ului, cu link activ către acest site și articol în primul paragraf al articolului preluat. Dacă doriți să sprijiniți jurnalistul independent, puteți să-i faceți cinste cu o cafea. Vă mulțumim!
One thought on “Cum m-am inițiat în „ghibologie””