21 octombrie: Sfinții Cuvioși Mărturisitori Ardeleni: Visarion și Sofronie, Mucenicul Oprea, Preoții Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel. FOTO/VIDEO
Pe 21 octombrie se face pomenirea unor sfinți locali în Biserica Ortodoxă Română. Este vorba de Sfinții care s-au opus în Mărginimea Sibiului și în mai multe locuri din Ardeal împotriva forțării românilor de a adopta religia dominantă a Imperiului Habsburgic cotropitor, condus la acea vreme de împărăteasa Maria Tereza, pe care unii o consideră o mare civilizatoare și îi ridică statui mincinoase, la fel ca și apropiatului ei, baronul Samuel von Brukenthal, sasul devenit ulterior guvernator al Transilvaniei. Dar, să revenim la țăranii români pătimitori din cauza ordinelor acestor despoți „luminați”! Fiind vorba de apărători ai Dreptei-Credințe (Ortodoxia), acești sfinți destul de recenți (secolul XVIII) sunt socotiți MĂRTURISITORI. Cu toții au îndurat fie prigoană, fie închisoare politică, fie mucenicie, fie toate la un loc. De reținut este faptul că ei și-au dat viața pentru credința strămoșească, atât prin activitatea lor luminătoare a poporului, cât și prin jertfa finală. Pentru că se vorbește în restul Europei de persecuții și chiar războaie religioase ale catolicilor contra protestanților, trebuie subliniat că la această margine carpatină a Imperiului catolicii au dus cu câteva veacuri în urmă o persecuție religioasă contra ortodocșilor. Idealul lor era prezentat cu vorbe mărețe, precum Unirea cu Roma, câștigarea unui loc egal cu celelalte națiuni recunoscute ale Imperiului, „integrarea europeană”, până la urmă. Mulți au fost cei care și-au lăsat credința și negat identitatea de dragul unor asemenea promisiuni, astfel încât, și în epoca lor, acești sfinți mărturisitori ar fi putut fi priviți chiar de conaționalii lor drept „minoritari”, „înapoiați”, „învechiți”, „retrograzi”, „ne-în-rând-cu-lumea”. Dar ei nu și-au vândut sufletul și zestrea strămoșească pentru avantaje lumești de moment și, iată, atât în Veșnicie, cât și în Istorie, doar numele lor au rămas la loc de cinste – nu și numele persecutorilor sau ale trădătorilor care au știut „să se descurce în viață”. Cinstea și pomenirea și exemplul de urmat sunt ale acestor sfinți Mărturisitori: Visarion și Sofronie, mucenicul Oprea, preoții Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel. Nu doar Mărginimea Sibiului a dat sfinți mărturisitori ai Dreprei-Credințe, pe care îi sărbătorim la 21 octombrie. O istorie similară o au sfinții martiri năsăudeni (Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu), a căror dată de pomenire este 12 noiembrie.
„Întru aceastã zi, pomenirea Sfinţilor Mãrturisitori, Cuvioşii Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara şi a Mucenicului Oprea Miclãuş din Sălişte, apãrãtorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma (1698-1701).
Aceşti trei Sfinţi luptători au trăit pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Cuviosul Visarion din Sarai s-a născut în Bosnia. A călătorit pe la multe locuri sfinte şi îndeosebi, la Ierusalim şi la Muntele Athos şi a intrat de tânăr în monahism. Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţa lor ortodoxă, a călătorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credinţa ortodoxă. Era primit în tot locul ca un înger din cer. Drumul lui până la Braşov a fost un adevărat alai de biruinţă creştină, aprinzând în sufletele credincioşilor dragostea de legea strămoşească. Pentru râvna sa în apărarea credinţei ortodoxe, a fost întemniţat la Sibiu şi, în cele din urmă, în fioroasa închisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinţei ortodoxe.
Cuviosul Sofronie de la Cioara, s-a născut în satul Cioara, din părţile Orăştiei, ca fiu al unei familii preoţeşti. Ucenicia în călugărie şi-a făcut-o în Ţara Românească. Reîntors la Cioara, a întemeiat un schit în mijlocul codrilor, învăţând pe români calea mântuirii. Pentru râvna lui faţă de Legea ortodoxă, a fost închis în temniţa de la Bobâlna. Eliberat de mulţime, Cuviosul mărturisitor a plecat în Munţii Apuseni, îndemnând pe credincioşi să ţină obiceiurile strămoşeşti. A fost prins din nou şi închis la Abrud. Eliberat încă o dată, mergea din loc în loc, ţinând soboare, adică adunări şi învăţând poporul: „Stricaţi silnica unire cu Roma, învăţa el, cereţi episcop românesc în Transilvania !” Iar când a înţeles că şi-a împlinit chemarea, s-a retras la Mănăstirea Argeşului, unde s-a săvârşit cu pace.
Cel de al treilea luptător pentru dreapta credinţă a fost ţăranul Nicolae Oprea născut în Săliştea Sibiului. Tată de familie, plugar, mirean şi bun creştin, gata de jertfă pentru credinţa străbună, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina să ducă „la împăratul”, plângerile românilor: „Noi cerem, ziceau ei, în numele poporului, vlădică de legea noastră.” La început, curajul şi îndrăzneala românilor au fost întâmpinate cu ameninţări şi izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat şi au stârnit prigoana şi multe întemniţări. În cele din urmă, în loc să i se împlinească cererile, fericiul Oprea a fost închis pe viaţă, în vestita temniţă de la Kuffstein şi nu s-a mai întors niciodată, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor. La 21 octombrie 1948, însă, printr-o uluitoare întorsătură a Providenţei, fraţii noştri buni, uniţi de atunci, s-au desfăcut de Roma şi s-au întors acasă, la Biserica noastră strămoşească, maica noastră de obşte şi a praznicului zilei de astăzi. Dumnezeului nostru, slavă!” Sursa: Proloagele din 21 octombrie (constantindibos.blogspot.com)
Viața Sfântului Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel și a Sfântului Preot Mărturisitor Ioan din Galeș
Pentru mărturia lor ortodoxă și moartea lor martirică, Sfinții Preoți Martiri Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, sunt cinstiți ca sfinți de către obștea credincioșilor de pretutindeni și mai cu seamă de cei din Transilvania, din mijlocul cărora s-au ridicat.
Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoților și al credincioșilor ortodocși români din Transilvania s-au ridicat numeroși apărători ai dreptei credințe în fața încercărilor autorităților habsburgice de a-i înstrăina de „Legea strămosească”.
Între ei s-au numărat și preoții Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș, sate care țineau pe atunci de „scaunul” Săliște.
Primul dintre ei a fost hirotonit la București de Mitropolitul Neofit al Țării Românești, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva Uniației, a fost prins și întemnițat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiția de a nu mai săvârși cele ale preoției și a trăi și a munci ca un simplu țăran.
În 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Oprea Nicolae din Săliște, să plece la Viena, pentru a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioșilor din părțile de sud ale Transilvaniei (Făgăraș, Sibiu, Sebeș și Orăștie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiți de împărăteasă, dar în loc să li se dea un răspuns la plângerile lor, au fost aruncați în fioroasa închisoare Kufstein, din Munții Tirolului.
În anii care au urmat, reprezentanții clerului și ai credincioșilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autorităților habsburgice să elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, soția lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai știe nimic despre el. Înseamnă că amândoi și-au sfârșit zilele în temnița de la Kufstein, jertfindu-și viața pentru credința ortodoxă, câștigând însă cununile muceniciei.
Preotul Ioan din Galeș a fost hirotonit la București sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneți apărători ai credinței ortodoxe, în fața oricăror încercări ale autorităților habsburgice de a impune o altă credință.
În anul 1756 a fost arestat și dus în lanțuri la Sibiu. Împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetății Deva, urmând să fie reținut acolo până la moarte. Dar spre sfârșitul anului următor, a fost dus sub aspră pază militară la închisoarea de la Graz, în Austria.
Un cronicar brașovean – Radu Duma – scria că în anul 1776 câțiva negustori din Brașov l-au cercetat în închisoare, mărturisindu-le că mai bine va muri acolo, decât să-și lase credința strămoșească.
Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde își sfârșiseră viața și alți mărturisitori și mucenici ai Ortodoxiei transilvane.
În 1780 un alt întemnițat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reușit să trimită o scrisoare țarinei Ecaterina a II-a și Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga să se intervină pentru eliberarea lui. Între altele, scria: „Aici în fortăreață este și un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimește în robie de 24 de ani pentru credința ortodoxă”. Acesta era preotul Ioan din Galeș, cel întemnițat în 1756, deci cu 24 de ani în urmă.
Pentru mărturia lor ortodoxă și moartea lor martirică, Sfinții Preoți Martiri Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, sunt cinstiți ca sfinți de către obștea credincioșilor de pretutindeni și mai cu seamă de cei din Transilvania, din mijlocul cărora s-au ridicat.
Când s-a înfățișat Sfântul Oprea înaintea căpeteniei de la cârma țării și a cerut oprirea prigoanelor și sloboda mărturisire a dreptei credințe, căpetenia l-a mustrat ca pe un răzvrătit și l-a amenințat cu temnița și moartea, dacă nu se pleacă unirii cu Roma.
Acest mărturisitor al dreptei credințe s-a născut în Săliștea Sibiului, pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar și împreună cu soția și copiii lui ducea o viață de bună cucernicie și plăcută lui Dumnezeu. Pe vremea aceea, semeața împărăteasă multă silnicie făcea credincioșilor de sub stăpânirea ei, ca să-i rupă de Biserica Ortodoxă și să-i plece unirii cu Roma. Le răpea bisericile, pe preoți îi izgonea, pe cei care nu se clătinau de la dreapta credință și nu se plecau Romei îi lovea cu biruri și poveri și umplea temnițele cu ei.
În amărăciunea lor, creștinii se rugau fierbinte lui Dumnezeu să nu-i lase să piară cu totul; iar Dumnezeu și-a plecat urechea cu milă și a ridicat pe Oprea din Săliște, bărbat drept și luminos, să le fie apărător în cumplita lor primejdie.
Astfel, evlaviosul Oprea porni cu încredere la luptă pentru apărarea dreptei credințe. Mai întâi își întări sufletul cu post și rugăciune, cu binecuvântările preoților izgoniți de la sfintele lor prestoale și cu bunele povețe de la bătrânii înțelepți. Apoi căută, prin munții și văile din împrejurimi, mulțimea dreptcredincioșilor, pretutindeni îmbărbătând pe cei ce pătimeau, mângâind pe cei ce suspinau și sprijinind pe cei ce se clătinau.
Când se înfățișă înaintea căpeteniei de la cârma țării și îi ceru oprirea prigoanelor și sloboda mărturisire a dreptei credințe, căpetenia îl mustră că pe un răzvrătit și îl amenință cu temnița și moartea, dacă nu se pleacă unirii cu Roma. Văzând această neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena să se plângă împărătesei și să-i ceară libertate pentru Biserica Ortodoxă, arătând că unirea cu Roma s-a făcut atât de ascuns, încât nici preoții n-au știut ce este.
Împărăteasa i-a spus cu viclenie că i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat poruncă pentru mai mari prigoane, iar Oprea să fie întemnițat de îndată ce va sosi în Ardeal.
Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de această ticăloșie, evlaviosul Oprea a rămas în Banat ca cioban la oi. Dar după puțin timp, înainte de Sfintele Paști, evlaviosul Oprea nemaiputând răbda suferințele dreptcredincioșilor, merse iarăși la Viena și ceru împărătesei oprirea prigoanelor, și zicea: „Sau vlădică de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din țară”. Împărăteasa porunci că fericitul Oprea să fie prins și osândit la temniță pe viață în cetatea Kufstein din Tirol.
Pe fericitul Oprea l-a așteptat vreme îndelungată soția sa Stana, stând la ușa bisericii, împodobită în negru, plângând și cerând milă ca să-și poată crește copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temniță cu cununa nepieritoare a sfinților mucenici.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Viața Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofronie
Văzând asuprirea și nedreptatea la care erau supuși românii ardeleni ortodocși și arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioși să păzească cu sfințenie dreapta credință ortodoxă.
Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeș, județul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Țării Românești, ajungând vestit sihastru și împlinitor al Evangheliei lui Hristos.
În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”, adunând acolo și câțiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea și nedreptatea la care erau supuși românii ardeleni ortodocși și arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioși să păzească cu sfințenie dreaptacredință ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniță și bătut cumplit pentru râvna și îndrăzneala lui.
Fiind scos din închisoare, a început iarăși a mărturisi dreapta credință în satele din Munții Apuseni. Apoi a fost din nou întemnițat și chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioșilor fiind eliberat, la 14 februiarie 1761 a adunat un „mare sobor” în orașul Alba Iulia, cerând egalitate în drepturi poporului român și episcop ortodox pentru credincioșii din Ardeal.
În același an, văzându-și dorința împlinită, s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeș, unde, mai trăind puțin, s-a săvârșit cu pace, dându-și sufletul în mâinile lui Hristos. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, numărându-l în ceata sfinților mărturisitori și se face pomenirea lui la 21 octombrie.
Sfinte Prea Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Viața Sfântului Cuvios Mărturisitor Visarion
Cuviosul Visarion a fost mare luptător și apostol al unității ortodoxe, împotriva dezbinării uniate din țara noastră, întorcând zeci de sate ortodoxe la Biserica mamă.
Acest mare apărător al credinței ortodoxe în Banat și Transilvania, care a luptat împotriva unirii cu forța a credincioșilor ortodocși cu Roma, era de origine sârb, născut în Bosnia, în anul 1714. Fiind foarte evlavios și râvnitor pentru viața pustnicească, în anul 1738 este tuns în monahism la mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă. După ce revine în Serbia, se nevoiește câțiva ani într-o peșteră ca sihastru, unde, pentru sfințenia vieții sale, dobândește darul facerii de minuni.
Auzind patriarhul ortodox Arsenie de la Karloșitz de viața și nevoința lui și fiind atunci mare tulburare în Banat și Transilvania prin trecerea forțată la uniație a românilor ortodocși, a chemat la sine pe Cuviosul Visarion, l-a hirotonit preot și l-a trimis să apere dreapta credință în nord-vestul Carpaților. În ianuarie 1744, râvnitorul Visarion pleacă spre Banat și este primit de popor ca un adevărat sfânt. Sute și mii de credincioși îi ies înainte, îl ascultă și revin în sânul Bisericii Ortodoxe. Peste tot îndeamnă poporul ortodox să nu părăsească „legea străbună” și să rămână statornic în staulul Bisericii apostolice.
Din Timișoara merge la Lipova – Arad, unde este ascultat de o mare mulțime de credincioși. Aici așază o cruce de lemn în mijlocul satului, unde se fac adevărate pelerinaje de către ortodocși, reușind să-i unească aproape pe toți sub brațele Crucii lui Hristos. Apoi și-a continuat misiunea ortodoxă de catehizare a credincioșilor, care veneau cu miile să-l asculte, și în alte localități, ca: Deva, Orăștie și Săliștea Sibiului.
La 26 aprilie 1744, în drum spre Sibiu, este arestat de armata austriacă și dus sub pază la Viena, unde este judecat și aruncat în cumplita temniță de la Kufstein, din porunca împărătesei Maria Tereza. Aici a suferit grele torturi pentru mărturisirea dreptei credințe. După aproape un an de chinuri și de legături în lanțuri, își dă sfântul său suflet în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind numărat în ceata Cuvioșilor Părinți și apărători ai Ortodoxiei, alături de ceilalți sfinți martiri și mărturisitori din Transilvania. Cuviosul Visarion a fost mare luptător și apostol al unității ortodoxe, împotriva dezbinării uniate din țara noastră, întorcând zeci de sate ortodoxe la Biserica mamă. Pentru aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în februarie 1950, declarându-l „sfânt mărturisitor”, și se face pomenirea lui în ziua de 21 octombrie.
Sfinte Prea cuvioase Părinte Visarioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa info: Doxologia.ro; Foto: Vlad Pârău.
