21 DECEMBRIE 1989. ROMÂNIA SE RIDICĂ!

21 decembrie 1989. Este rândul orașelor Lugoj, Arad, Cluj, Brașov, București să se ridice și să ceară libertate! Și, din nefericire, este rândul altor români curajoși să plătească tribut de sânge și disperare pentru cauza Libertății! În Cluj, în jurul orei 15:30, un grup de prieteni îi înfruntă pe soldații armatei, toți cei din acest grup sunt tineri și curajoși: Lucian Matiș, Călin Nemeș, Gavrilă Ladiu, Mircea Miclea, și unul dintre ei, Călin Nemeș, face un pas înainte, își deschide jacheta și le strigă soldaților: “Trageți! Am o singură inimă!” Și ei trag. La ordinul ofițerului, soldații trag în oameni care nu făcuseră altceva decât să ceară Libertate! Călin Nemeș, prietenul lui, Lucian Matiș, și alți câțiva dintre ei cad sub gloanțele ucigașe ale soldaților care ar fi trebuit să-și apere poporul, nu să tragă în el! Fotografii făcute de o persoană necunoscută arată scena masacrului: trupurile zăcând pe pământ și soldații victorioși în picioare, alături de ele.

În orele ce vor veni, bucureștenii vor învăța să lupte la rândul lor, așa cum o făcuseră frații lor români în Timișoara, Cluj și celelalte orașe, și vor plăti și ei un preț teribil pentru curajul lor! Povestea marii adunări populare pe care Ceaușescu a convocat-o pentru a vorbi bucureștenilor despre huliganii din Timișoara, mitingul în care s-a aprins scânteia revoltei, povestea Baricadei de la Inter, ridicată de oameni curajoși în fața forțelor de represiune, între ei Romeo Raicu, Radu Silaghi, Dumitru Dincă, Dan Iosif, povestea tinerilor uciși în fața Sălii Dalles și a Hotelului Intercontinental pentru vina de a fi îndrăznit să îngenuncheze și să se roage pentru Timișoara și să scandeze numele Libertății, ca Mihai Gâtlan, Ruxandra Mihaela Marcu, Vinerian Rădoi, Adrian Don, Mioara Luiza Mirea… vieți pierdute pentru că refuzau să mai trăiască în dictatură… aceste povești de curaj și glorie, de lacrimi și durere…

„Circulați. Totuși, gândiți-vă că într-o bună zi se va încheia și viața voastră supusă stomacului. Iertați-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veți muri. Și dumneavoastră, și eu. Mai devreme sau mai târziu. Și ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”
Călin Nemeș – „România liberă”, 25 aprilie 1991

Portalul Revoluției – Lista eroilor martiri ai Clujului

Portalul Revoluției – Lista eroilor martiri ai Bucureștiului (incompletă)

Claudiu Iordache – 21 Decembrie 2017

Imagini: Masacrul de la Cluj, 21 decembrie 1989: soldați cu armele îndreptate înspre românii care cereau Libertate – fotografii de Răzvan Rota

De interes, pe aceeași temă:

One thought on “21 DECEMBRIE 1989. ROMÂNIA SE RIDICĂ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *