24 decembrie: Ajunul Crăciunului. Pomenirea Cuvioasei Mucenițe Evghenia și a celor împreună cu dânsa. Cuviosul Nicolae Ostașul. Cuviosul Antioh. Sfântul Ahmed Noul Mucenic
„Pomenirea Cuvioasei Mucenițe Evghenia și a celor împreună cu dânsa
.
Evghenia era fiica lui Filip, eparhul Egiptului, și s-a născut la Roma. La vremea aceea, creștinii fuseseră izgoniți din Alexandria și viețuiau în afara cetății. Evghenia fecioara i-a cercetat și a primit credința în Hristos cu toată inima ei. Ea a fugit de la părinții săi împreună cu doi fameni ai ei credincioși și a primit botezul din mâinile Episcopului Ilie. Îmbrăcând haine bărbătești, ea a intrat într-o mănăstire de călugări, unde a primit rânduiala monahală. Atât de mult și-a curățit inima cu nevoința cea de bună voie, încât a primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor. Astfel, a tămăduit-o pe o femeie bogată, pe nume Melantia. Dar, mai pe urmă, această Melantia a voit s-o ademenească pe Evghenia spre păcatul trupesc, neștiind că monahul ce a tămăduit-o este femeie. Și, pentru că Evghenia a lepădat cu tărie toate ispitirile ei, femeia cea ticăloasă, voind să se răzbune, a mers la eparh și a defăimat-o pe Evghenia în același chip în care femeia lui Putifar îl defăimase odinioară pe nevinovatul Iosif.
Eparhul a poruncit, atunci, ca împreună cu Evghenia să fie legați și aruncați în temniță toți monahii din mănăstire. Dar, când Sfânta Evghenia a fost adusă înaintea judecătorilor, ea s-a vădit pe sine înaintea tatălui ei. Covârșit de bucurie, Filip s-a botezat atunci împreună cu toată casa lui și a fost ales Episcop al Alexandriei. Auzind aceasta, împăratul roman a trimis un ighemon plin de răutate, pe nume Terentie, care, venind în Alexandria, l-a ucis în taină pe Filip.
Mai pe urmă, Sfânta Evghenia s-a mutat la Roma împreună cu maica și cu frații ei. Acolo, ea îi aducea cu râvnă și fără de teamă la adevărata credință pe păgâni și mai ales pe fecioare și astfel a adus-o la Hristos și pe Vasilisa, o preafrumoasă fecioară.
Nu mult după aceea, Vasilisa a luat moarte pentru Hristos, tăindu-i-se capul, precum Evghenia îi vestise de mai înainte. Mai pe urmă li s-au tăiat capetele și famenilor Protus și Iachint. La urmă a luat moarte mucenicească și Sfânta Evghenia, prin a cărei venire s-a surpat și a fost nimicită capiștea Dianei.
Chinuitorii au aruncat-o pe Evghenia mai întâi în apă, iar mai pe urmă în foc, dar Dumnezeu a izbăvit-o și de una, și de alta. În temniță i s-a arătat Însuși Iisus Domnul, vestind-o că avea să pătimească în ziua Nașterii Sale, precum a și fost. Sfânta Evghenia s-a săvârșit de sabie în ziua de 25 decembrie a anului 262 în cetatea Romei. După moartea sa, mucenița s-a arătat întru slavă mare înaintea maicii sale, dăruindu-i mângâiere.
.
Pomenirea Cuviosului Nicolae Ostașul
.
Unii socotesc că acest mare sfânt a fost un slav din Balcani. Pe vremea împăratului Nichifor, Nicolae era voievod de oști și avea stăpânire peste o parte din oastea ce pornise război împotriva bulgarilor. Mergând pe cale, Nicolae a tras peste noapte la un han, unde a înfruntat o mare ispită și a avut un vis înfricoșat. Visul lui s-a împlinit întru totul pe câmpul de luptă, unde grecii au fost biruiți de bulgari în anul 811. Dar Nicolae a scăpat de la moarte și, voind să mulțumească purtării de grijă celei dumnezeiești, a lăsat slujba ostășească si s-a făcut monah. El s-a nevoit până la adânci bătrâneți și a ajuns la o astfel de măsură a desăvârșirii, încât, bineplăcând lui Dumnezeu, a dobândit darul înainte-vederii. El s-a săvârșit cu pace în veacul al nouălea și s-a sălășluit întru fericita Împărăție a lui Hristos Domnul.
.
Cuviosul Antioh
.
În ziua aceasta, sinaxarul grecesc face pomenire și de Cuviosul Antioh, un monah din Palestina. El a fost de față la mucenicia sfinților părinți de la Mănăstirea Sfântului Sava (pomeniți la 16 mai) și, ca unul ce a văzut cu ochii săi mucenicia lor, a înfățișat cu de-amănuntul în ce chip au pătimit ei din mâinile saracinilor. El a scris și cartea numită Pandectele, precum și multe rugăciuni, dintre care cea mai cunoscută este aceea care se citește în toate zilele la Rugăciunile de Seară: „Și ne dă nouă, Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului și sufletului.”
.
Sfântul Ahmed Noul Mucenic
.
Tot întru această zi se face pomenire și de Sfântul Ahmed Noul Mucenic, un turc ce avea meșteșugul de pietrar. El a îmbrățișat credința creștină și și-a pus viața pentru ea. Sfântul Mucenic Ahmed a luat pătimiri din mâinile turcilor la Constantinopol în anul 1682.
.
Cântare de laudă la Cuvioasa Muceniță Evghenia
.
Evghenia, slăvita fecioară, L-a cunoscut pe Dumnezeu
Și s-a dăruit cu totul slujirii Lui.
Ea viața cea vremelnică a jertfit-o pentru cea veșnică și fără de sfârșit,
Cu Hristos cel Veșnic inima și-a unit.
Cu răbdarea a biruit pofta celui rău
Și dar minunat a dobândit de la Dumnezeu.
Cu îngerii din cer se veselește acum,
Cu sfinții dănțuiește la veșnicul praznic.
Evghenia, preaminunată fecioară, de Dumnezeu sfințită,
Înaintea Lui ne pomenește și pe noi, păcătoșii.
.
Cugetare
.
Biruința asupra ispitei este o biruință asupra morții. Aceasta se vădește dintr-o pildă minunată din viața Sfântului Nicolae Ostașul. Când acest voievod de oști a pornit cu oastea Împăratului Nichifor la război împotriva bulgarilor, s-a întâmplat să tragă peste noapte la un han. Hangiul avea o fiică tânără care, ispitită de frumusețea trupească a căpeteniei oștii împărătești, a început să-l tragă spre păcat. Nicolae a izgonit-o o dată, spunând că prin aceasta îl atrage spre o faptă drăcească. Dar fata cea fără de rușine a venit și a doua și a treia oară în cămara lui, ispitindu-l iarăși spre fapta cea întinată. Nicolae a izgonit-o și a doua și a treia oară cu și mai multă tărie, povățuind-o să-și păzească fecioria și să nu-și dea trupul și sufletul în mâna celui rău. La urmă i-a spus că el este ostaș, că merge la război și este nevrednic și primejdios pentru un ostaș să se întineze cu o astfel de nelegiuire prin care L-ar mânia pe Dumnezeu și s-ar îndrepta negreșit spre moarte. Așa a biruit ispita acest iubitor de Dumnezeu.
A doua zi, a pornit cu oastea mai departe și în noaptea aceea a avut o vedenie: se făcea că stă într-un câmp deschis și, lângă el, a văzut șezând un om puternic, având piciorul drept pus peste cel stâng. Pe câmp, înaintea lor, stăteau față în față cele două oști, cea a grecilor și cea a bulgarilor. Bărbatul cel puternic i-a spus să privească cu luare aminte ceea ce avea să se întâmple.
Nicolae a privit și a văzut acestea: când bărbatul cel puternic ținea piciorul său drept peste cel stâng, grecii îi biruiau pe bulgari, iar când se schimba, punând piciorul stâng peste cel drept, bulgarii năvăleau cu putere și îi tăiau fără cruțare pe greci. Atunci, bărbatul cel puternic l-a adus pe Nicolae, mai-marele oștilor, mai aproape de oastea grecilor ce fusese tăiată. Tot câmpul era acoperit de trupurile morților, ce zăceau unul lângă altul. Dar în mijlocul lor era un loc deșert, în care ar mai fi încăput un trup omenesc. Atunci, bărbatul a zis către Nicolae: „Locul acesta a fost rânduit pentru trupul tău, dar, pentru că în noaptea trecută ai biruit de trei ori ispitirile diavolului, ți-ai izbăvit și trupul, și sufletul de la moarte”.
Cele pe care Nicolae le-a văzut în visul său le-a văzut și aievea, împlinite întocmai pe câmpul de luptă. În acel război a pierit toată oastea grecească, iar Nicolae s-a întors acasă viu, însă nu s-a mai îndreptat către tabăra ostășească, ci către mănăstire.
.
Predică despre Dreptul Iosif
.
„Iosif, bărbatul ei, drept fiind […], a făcut precum i-a poruncit lui îngerul Domnului” (Matei 1:19, 23).
Să ne temem de Dumnezeu mai mult decât de oameni și mai lesne să ne supunem Lui decât oamenilor. O astfel de învățătură primim din pilda vieții Dreptului Iosif, rudenia și păzitorul Sfintei Fecioare Maria. El a trăit în vremurile de răscruce dintre Lege și Har și, până la venirea Harului, a rămas credincios Legii. Mai pe urmă, arătându-se harul cel nou al lui Dumnezeu, el s-a făcut credincios Harului.
Dând ascultare rânduielilor Legii, Iosif voia să o lase în ascuns pe Preasfânta Fecioară atunci când ea L-a zămislit pe Mântuitorul lumii în preacuratul său trup. Dar, după ce îngerul lui Dumnezeu i-a vestit că Maria a zămislit „de la Duhul Sfânt” (Matei 1:20), el a lepădat gândul său și nu a mai izgonit-o, ci „a făcut precum i-a poruncit lui îngerul Domnului”. Iosif nu a mai stat la îndoială, ci s-a supus voii lui Dumnezeu, drept pentru care Dumnezeu l-a învrednicit unei slave negrăite și pe pământ, și în ceruri.
El a slujit lui Dumnezeu tăcut și în taină, iar Dumnezeu l-a slăvit pe față. Și nu doar el a fost învrednicit Împărăției lui Dumnezeu, ci și fiii și fiicele sale. Ce și-ar putea dori mai mult un părinte decât ca fiul lui să fie apostol al lui Hristos? Iar Iosif a avut doi fii care au ajuns apostoli. Astfel îi proslăvește Dumnezeu pe cei ce se tem de El și fac voia Lui.
O, Preamărite Doamne, Dumnezeul Dreptului Iosif, ajută-ne și pe noi, păcătoșii, să iubim dreptatea Ta și numai de Tine să ne temem!
Ție se cuvine slava și mulțumirea în veci. Amin.”
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, ed. Egumenița, 2010, pag. 830 – 834)