Măi… (2024) – Un omagiu lui Valeriu Sterian. VIDEO

Pentru că trăim vremuri tulburi, care cumva rimează cu evenimentele anilor 1990, cântecele de revoltă ale lui Valeriu Sterian încep să sune din ce în ce mai actual la 35 de ani de zile de când ne-am luat „rația de libertate” – care, ca orice rație, s-a dovedit a fi destul de limitată. Așa se face că, în lumina (sau bezna?) evoluțiilor (involuțiilor?) din decembrie 2024 privitoare la democrația din România (Iohannistan?), a apărut și ideea unei reactualizări a cântecului „Măi…” de Valeriu Sterian.

Poetul și jurnalistul Valentin Busuioc de la „Lumea Justiției” a venit cu versurile aduse la zi, iar folksingerul și bloggerul Vlad Pârău a încercat să realizeze coverul (reproducerea) după cântecul lui Vali Sterian. Ce a ieșit e o versiune încă nedefinitivă, dar care „se impune” a fi dată publicității câtă vreme ne mai aflăm încă în decembrie 2024, ca să marcăm o reacție la toate nefăcutele pe care ni le-au făcut (ne)reprezentanții noștri politici de când cu anularea alegerilor prezidențiale încoace.

Muzica Folk, unul dintre cele mai simple și portabile genuri (presupunând „un om și o chitară” sau un mic grup de prieteni), este, în general, poezie cântată, dar nu trebuie să uităm ce fel de poezie, căci originile ei se trag din marile mișcări de protest ale secolului al XX-lea.

VIDEO: (articolul continuă dedesubt)

Măi.. (2024)

Omagiu lui Valeriu Sterian
v. Valentin Busuioc / m. Vlad Pârău

Măi, candidaților,
Măi, eliminaților,
Măi, contestatorilor,
Măi, salvatorilor,
Măi, pragurilor,
Măi, steagurilor,
Măi, sociologilor,
Măi, deontologilor,
Măi, sondajelor,
Măi, derapajelor,
Măi, BEC-urilor,
Măi, eșecurilor,
Măi, audiovizualilor,
Măi, actor-statalilor,
Măi, constituționalilor,


Măi, ciolacilor,
Măi, postacilor,
Măi-măi, ciucilor,
Măi, șoșocilor,
Măi, tiktocilor,
Măi, terheșilor,
Măi, iohannișilor,
Măi, nordișilor,
Măi, simionilor,
Măi, lasconilor,
Măi, bolojenilor,
Măi, kelemenilor,
Măi-măi, șenghenilor,
Măi, băseștilor,
Măi, georgeștilor,
Măi, pontelor,
Măi, potrelor,
Măi, legionarilor,
Măi, mercenarilor,


Măi, palatelor,
Măi, halatelor,
Măi, arafaților,
Măi, vaccinaților,
Măi, carantinaților,
Măi-măi, cîților,
Măi, vlăduților,
Măi, ludovicilor,
Măi, beatricilor,
Măi, tătarilor,
Măi, găinarilor,
Măi, ursulelor,
Măi-măi, drulelor,
Măi, mihăilelor,
Măi, rafilelor,
Măi, pastilelor,
Măi, spitalelor,
Măi, protocoalelor,
Măi, cerceilor,
Măi, macoveilor,


Măi, ospiciilor,
Măi, serviciilor,
Măi, declicilor,
Măi-măi, civicilor,
Măi, securicilor,
Măi, apoliticilor,
Măi, piețașilor,
Măi, ultrașilor,
Măi, coalițiilor,
Măi, milițiilor,
Măi, mascaților,
Măi, acuzaților,
Măi, avocaților,
Măi, procurorilor,
Măi, judecătorilor,


Măi, excepțiilor,
Măi, decepțiilor,
Măi, stabilităților,
Măi, vulnerabilităților,
Măi, strategicilor,
Măi, amnezicilor,
Măi, apărărilor,
Măi, înarmărilor,
Măi, artistelor,
Măi, videochatistelor,
Măi, doctoratelor,
Măi, kompromatelor,


Măi, sindicatelor,
Măi, patronatelor,
Măi, tensiunilor,
Măi, presiunilor,
Măi, moțiunilor,
Măi, ordonanțelor,
Măi, chitanțelor,
Măi, absențelor,
Măi, scandențelor,
Măi, conspirațiilor,
Măi, indicațiilor,
Măi, îndatoraților,
Măi, infatuațilooorrr…

Noi vă suportăm…
Dar uneori nu strică
S-aveți voi la-ndemână
Ș-un elicopter…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *