
LuJu: KLAUS RAUS! – Cei 100.000 de români care au protestat în București împotriva loviturii de stat cer ca șefii Camerei Deputaților și Senatului să solicite Curții Constituționale constatarea vacanței funcției de președinte, ca urmare a expirării mandatului lui Klaus Iohannis: „Autodeclarându-se președinte, Iohannis exercită suveranitatea în nume propriu, cu încălcarea art.2 alin.2 din Constituție, instituind astfel o dictatură de facto”
Cei 100.000 de români care au protestat în București duminică, 12 ianuarie 2025, împotriva loviturii de stat prin care Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale solicită președinților celor două camere parlamentare – PNL-istul Ilie Bolojan de la Senat, respectiv PSD-istul Ciprian Șerban de la Camera Deputaților – să ceară CCR constatarea vacanței funcției de președinte al României. O adresă în acest sens, redactată de către avocata Elena Radu, sefa Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept (CASD), a fost trimisă șefilor Senatului și Camerei Deputaților, scrie jurnalistul Valentin Busuioc de la „Lumea Justiției”.
Motivul este evident: Klaus Iohannis (foto) a devenit președinte uzurpator începând cu data de 21 decembrie 2024, când i-a expirat al doilea mandat la care are dreptul prin Constituție.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Legea CCR 47/1992, este suficient ca un singur președinte de cameră parlamentară să trimită solicitare către Curtea Constituțională.
Iată adresa (vezi Lumea Justiției)
Președinților camerelor Parlamentului li se cere să sesizeze CCR pentru a constata vacantarea funcției de președinte al republicii după data de 21 decembrie 2024
„În cadrul protestului de ieri, 12.01.2025, am transmis pe e-mail mai multe revendicari.
Una dintre ele a fost adresata Presedintelui Senatului, dl. Ilie Bolojan și Președintelui Camerei Depuaților, dl Șerban Ciprian-Constantin, solicitând ca aceștia să sesizeze Curtea Constituțională a României cu o cerere de constatare a vacanței funcției de Președinte al României, ca urmare a expirării mandatului lui Klaus-Werner Iohannis la data de 21 decembrie 2024.
Președintele Senatului, dl Ilie Bolojan este membru PNL.
Așa că pentru a da curs solicitării, contactați Filialele PNL, precum și senatorii și deputații PNL și cereți-le ca dl Bolojan să sesizeze CCR cu constatarea vacanței funcției de Președinte al României.
Președintele Camerei Deputaților, dl. Șerban Ciprian-Constantin este membru PSD.
Așa că pentru a da curs solicitării, contactați Filialele PSD, precum și senatorii și deputații PSD și cereți-le ca dl Șerban Ciprian Constantin să sesizeze CCR cu constatarea vacanței funcției de Președinte al României.
Văd că deja începu agitația la PNL”, a scris avocata Elena Radu într-o postare de luni, a doua zi după protestul organizat de AUR în București.