Adrian Ivanițchi, Prințul Ioan în armură de-amor și de zgură. VIDEO
Invitat joi, 29 noiembrie 2024, să țină un micro-recital la aniversarea a 50 de ani de carieră în domeniul Muzicii Folk a domnului Vali Șerban de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia, folksingerul Adrian Ivanițchi din Sighișoara a depănat amintiri comune din Cenaclul Flacăra.
Vali Șerban: Rapidul „meu”
„Era un Rapid cu care mergeam spre București de la Alba Iulia și, întotdeauna, din momentul în care urcam în Rapid, îl consideram un fel de anexă a Cenaclului „Flacăra”; eu urcând mai repede, firește, Rapidul era proprietatea mea și luam pe cine doream pe parcurs!
Și, din Sighișoara, pofteam întotdeauna să-l iau cu mine mai departe pe Adrian Ivanițchi. A fost primul meu prieten mai apropiat, prieten de nădejde de la Cenaclu mulți-mulți ani, până când, din motivele pe care viața nu ni le explică niciodată, ne-am auzit doar la telefon din când în când și ne-am întâlnit de câteva ori în festivalurile de la Cluj și de aici (Alba Iulia, n.r.), „Ziua de mâine”.
Dar, atunci, la început, eram foarte apropiați, știu că urca în tren întotdeauna la clasa I, că așa se deconta. De obicei, atunci se mergea cu compartimentul gol până cel puțin la Brașov. Puiu intra frumos (la Sighișoara, n.n.), ne îmbrățișam, puneam bagajele, își scotea chitara și spunea: „Hai c-avem treabă! Compunem un cântec sau terminăm altul!”.
Știu că mergeam spre Polivalenta bucureșteană și Puiu pregătea atunci un cântec pe versurile lui Horia Bădescu, dacă nu mă-nșel: „Prințul Ioan în armură / De-amor și de zgură”… L-am repetat și l-am și interpretat în acea seară la Polivalentă.
Cam așa decurgeau drumurile noastre spre București, cam așa au mers drumurile noastre prin Muzica Folk, mereu călătorind, mereu bucurându-ne de ceea ce era de bucurat, fiind tari în fața mizeriilor… Dar, până la urmă, iată-ne alături după 50 de ani de muzică Folk! Adrian Ivanițchi, baciul muzicii Folk, pentru că este cel mai în vârstă dintre folkiști!”… – Vali Șerban.
Adrian Ivanițchi: Prințul Ioan în armură de-amor și de zgură
„Gică Popescu e baciul, nu eu! Așa este, cu trenul cam așa era… Și-mi aduc și acum aminte, deși e un cântec pe care eu nu îl cânt, era cam așa:
Pe urme de vânt, pe urme de seară,
Pe colb de tristețe, pe lacrimi de fiară,
Pe urme de vânt cum bate și-abate,
Câmpia de frig prin osu-i străbate
Prințul Ioan în armură
De-amor și de zgură!
Cam așa ceva, nu-mi mai aduc aminte… Dar, exact ce spunea Vali, mi-am adus aminte-acuma de situația asta (cu trenul Rapid, n.r.), dar numai cu o mică diferență, de bilet: el venea de la Alba Iulia și avea peste 300 de kilometri, eu veneam de la Sighișoara și aveam numai 296 de kilometri pân-la București și atunci, practic, eu biletul de clasa I nu puteam să mi-l decontez, dar controlorii au zis că nu contează, e foarte bine (să stăm în același compartiment, n.r.)” – Adrian Ivanițchi.
Chitara „dezacordată” a celui ce acorda chitarele tuturor
„O întâmplare: Eram la Reșița, pe vremea aia nu erau acordoare de-astea și acordam chitările la ureche, așa, și, pentru că s-a părut că eu acordez bine toată lumea venea cu chitări și îmi cerea: hai, acordează-mi și mie chitara! Pe vremea aia chitările se acordau așa: În ce cânți? În Do! Bun, ți-o acordez în Do! În ce cânți? În Re! Hai, bun, acordăm în Re! Și primește Păunescu bilețele ca de obicei și pe un bilețel scria: Domnule Păunescu, toată lumea e foarte bună aici, se cântă foarte bine, dar chitara lui Ivanițchi e foarte dezacordată! Dom’le, mă duc la microfon: Cum îi dezacordată? Uitați: nu e dezacordată deloc! Alt bilețel: Să nu-ncerce să ne fraierească, eu sunt profesor de muzică și știu foarte bine că această chitară e dezacordată! Cum să spun, începusem să-nebunesc acolo: cum adică eu, care-am acordat 40 de chitare, să am chitara mea dezacordată? Deci toată povestea a continuat și eu am rămas cu chitara aia „dezacordată”… Până la urmă, normal că era o poantă făcută de colegii mei, nu era nici un profesor de muzică acolo. Dar a fost una din poantele nevinovate!” – Adrian Ivanițchi.
Chitară cu ascuțitoare
„Eu vreau să subliniez ceva ca să-i trimitem în amintire și să-și imagineze cum sunau acele cântece pe care acum le iubesc, să-și imagineze cât ne chinuiam noi până s-ajungă la ei așa cum le cunosc, dă-mi un Do plin! Ei, vă spun cu mâna pe suflet, ar trebui să mă credeți, că par om serios: nu exista la acea oră în Cenaclul Flacăra o chitară care să sune așa. În România, vreo două – trei. Aveam cunoscutele vâsle de Reghin.” – Vali Șerban.
Adrian Ivanițchi:
„Și Vintilă zicea: A, ai o chitară? Cu ascuțitoare? Chitară cu ascuțitoare, ha-ha!”.
De interes, pe aceeași temă:
Dacă v-a plăcut acest articol, puteți alege să sprijiniți presa independentă cu o cafea. Vă mulțumim!
One thought on “Adrian Ivanițchi, Prințul Ioan în armură de-amor și de zgură. VIDEO”