23 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei. Arderea lui pe rug de către romanii păgâni dovedește că nu medievalii creștini au inventat această practică
În data de 23 februarie facem pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei și a Cuviosului Damian.
1.Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei
Policarp, acest mare bărbat apostolic, s-a născut păgân. Sfântul Ioan Teologul l-a adus la credința creștină și l-a botezat. Policarp a rămas orfan încă din pruncie, iar o văduvă de neam ales, Calista, în urma unei vedenii, l-a luat la sine și l-a crescut. Încă din copilărie Policarp era cucernic și milostiv. El se silea să urmeze viața Sfântului Vucol, care era pe atunci Episcopul Smirnei, precum și viețile Sfinților Apostoli Ioan și Pavel, pe care îi cunoscuse și îi ascultase. Sfântul Vucol l-a hirotonit presbiter, iar înainte de a muri l-a pus în locul său ca episcop al Smirnei. Episcopii cei apostolici, care se adunaseră la moartea Sfântului Vucol, l-au sfințit pe Policarp întru această vrednicie.
Încă de la început, Sfântul Policarp a primit darul facerii de minuni. El a scos un duh rău din robul unui prinț și cu rugăciunea sa a oprit un foc grozav ce se pornise în cetatea Smirnei. Văzând acestea, mulți păgâni îl socoteau pe Episcopul Policarp ca pe unul dintre zei. El făcea să cadă ploaie în vremea secetei, tămăduia bolile, avea darul înainte-vederii și al prorocirii și multe alte daruri.
El a pătimit pe vremea împărăției lui Marcus Aurelius. Cu trei zile înaintea morții, Sfântul Policarp a proorocit: „Peste trei zile voi fi aruncat în foc pentru Domnul Iisus Hristos”. Iar a treia zi, când ostașii l-au prins și l-au dus la judecată, el a strigat: „Facă-se voia Domnului și Dumnezeului meu!”. Când judecătorul l-a sfătuit să se lepede de Hristos și să recunoască zeii Romei, Policarp a zis: „Nu pot da ceea ce este mai bun pe ceea ce este mai rău!”. Dintre toți, cel mai mult îl pizmuiau evreii și voiau cu orice chip să-l vadă ars de viu.
Când l-au legat de rug, el s-a rugat multă vreme lui Dumnezeu. Policarp era foarte bătrân și cărunt, strălucind ca un înger al lui Dumnezeu. Norodul ce era de față a văzut cum limbile de foc îl înconjurau, însă fără a-l atinge. Înfricoșați de aceasta, judecătorii cei păgâni au poruncit călăului să-l împungă cu sulița prin foc. Când a fost împuns, atâta sânge a curs dintr-însul, încât a stins cu desăvârșire văpaia focului, iar trupul său a rămas întreg și nears. La rugămințile evreilor, judecătorul a poruncit ca trupul cel fără de viață al lui Policarp să fie ars după obiceiul grecilor. Astfel că cei plini de toată răutatea au ars trupul mort al aceluia pe care nu au putut să-l ardă pe când era viu. Sfântul Policarp a luat mucenicia în Sfânta și Marea Zi a Sâmbetei din anul 167. (articolul continuă sub video)
2.Pomenirea Cuviosului Damian
Damian, monah în Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, a trăit în vremea marelui Cosma de la Mănăstirea Zografu, viețuind împreună cu dânsul. El s-a nevoit în muntele Samaria, între Esfigmenu și Hilandar. Cuviosul Damian a adormit cu pace în anul 1280. Vreme de 40 de zile după moartea sa din mormântul său a izvorât bună mireasmă.
Cântare de laudă la Sfântul Policarp
Dumnezeu păzește pe cei sfinți ai Săi,
Ca să nu piară înainte de vreme,
Până ce slujirea lor și-o împlinesc.
Bătrânul și sfântul lui Dumnezeu Policarp
Mergea împreună cu diaconul său
Și la un han din drumul lor au înnoptat.
Bătrânul se ruga, pe când diaconul adormise.
Atunci un înger al Domnului înaintea bătrânului se ivi,
Poruncindu-i să se scoale degrabă
Și hanul să-l părăsească,
Pentru că hanul avea să fie îndată nimicit.
Bătrânul îl trezi pe tânărul diacon,
Dar diaconul, ostenit, încă dormea.
Astfel că îngerul din nou se arătă
Și iarăși făcu aceeași proorocire.
Bătrânul trezi din nou pe diacon,
Dar un somn greu pusese stăpânire pe dânsul:
O clipă se scula,
În clipa următoare iarăși adormea.
Îngerul se arătă a treia oară,
A treia oară primejdia vestind.
Bătrânul luă înștiințare că nu e amăgire,
Ci nemincinoasă vestire de la Dumnezeu.
Sfântul sări, ridicând pe diacon
Și afară din han cu acesta ieși.
De îndată ce-au ieșit,
Întreaga casă s-a surpat din temelii
Și toți cei dinăuntru au pierit
Pentru fărădelegile lor săvârșite în taină.
Tânărul diacon se umplu de spaimă,
În vreme ce sfântul se ruga în tăcere.
Dumnezeului Celui Preaînalt au adus mulțumire
Și calea și-au urmat sub a stelelor lumină.
CUGETARE
Iată ce scrie Sfântul Policarp filipenilor despre preotul Valentin, ce căzuse în păcatul iubirii de arginți și lua în taină din banii Bisericii: „Întristat sunt foarte din pricina lui Valentin, care a fost odinioară presbiter împreună cu noi, însă și-a uitat cinstea ce i-a fost dăruită.
Drept aceea, rogu-vă, păziți-vă de lăcomie și rămâneți neprihăniți și drepți. Înfrânați-vă de la toată patima. Cel ce nu se poate înfrâna pe sine cum îi va putea învăța pe alții să se înfrâneze? Cel ce se lasă stăpânit de lăcomie se întinează pe sine cu închinarea la idoli și se numără cu păgânii. Cine nu știe de judecata lui Dumnezeu? Încă și Pavel ne învață: Au nu știți că sfinții vor judeca lumea? (I Cor. 6:2). Așa ceva nu am mai întâlnit la voi, nici nu am mai auzit, căci împreună cu voi s-a nevoit binecuvântatul Pavel și pe voi v-a lăudat la începutul Epistolei sale către Filipeni. Pe voi vă proslăvea prin biserici, pe voi, care Îl cunoscuserăți pe Dumnezeu, în vreme ce noi încă nu știam de Dânsul. [Sfântul Apostol Pavel L-a propovăduit pe Hristos mai întâi în Efes și apoi în Smirna.]
Fraților, pentru aceea m-am întristat din pricina lui Valentin și a femeii lui. Să le dea lor Dumnezeu pocăința cea adevărată!
Iar voi fiți veghetori și „nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș” (2 Tes. 3:15), ci vă siliți a-i îndrepta pe ei ca pe niște mădulare slăbănogite și rătăcite, pentru ca tot trupul vostru să fie teafăr! Făcând așa, vă veți ridica iar.”
Astfel se purtau sfinții cu cei păcătoși: cu grijă, pentru a-i păzi pe ceilalți de un asemenea păcat și cu iubire, pentru a-i îndrepta și mântui pe cei păcătoși.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I, ianuarie – iunie, ed. Egumenița, pag. 227 – 230.