
Omul de cultură brașovean Doru Munteanu a trecut la cele veșnice la vârsta de 79 de ani
Scriitorul și profesorul Doru Munteanu, originar din comuna Râciu de Câmpie, jud. Mureş, a trecut la cele veșnice miercuri, 26 februarie 2025, la Brașov, fiind în vârstă de 79 de ani.
„Doru Scriitoru’ a plecat azi spre veșnica lumină…
Om fain, om bun, minte deschisă, suflet mare. M-a învățat multe. Mi-a povestit multe. Și am râs mult împreună. Vocea lui joasă, mereu răgușită și zâmbetul mucalit cu care „le zicea” i-au fost brand.
A fost șeful meu câțiva ani la Radio Brașov. Înainte de asta, l-am cunoscut, într-un ceas de cumpănă, la Universitatea Transilvania, secretar al universității.
A fost ani la rând gazdă și prezentator pentru mai tot ce însemna lansare de carte ori eveniment editorial al Brașovului. A avut emisiuni la radio și la televiziune.
Rămân cu amintirea expediției noastre jurnalistice din China, fără egal.
A fost. Și pentru tot, MULȚUMESC, Doru!
Din toate cele ce le lasă în urmă Doru Munteanu, las și eu aici câteva, spre neuitare.
Doru MUNTEANU, pseudonim literar al lui Doru Ioan Muntean, n. 10 septembrie 1946, Râciu, jud. Mureş. Romancier. Fiul Mariei şi al lui Dumitru Muntean. Absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea Babeş-Bolyai. Profesor de limba şi literatura română, actualmente pensionar. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, din 1995. Preşedinte al filialei timp de trei mandate, între 2001 şi 2013. A debutat în 1964 cu piesa de teatru Exmatriculatul din a lX-a B, jucată în două reprezentaţii la Teatrul de Stat din Turda. Debutul editorial s-a produs în 1983, cu romanul Duminica Mare, apărut la Editura Dacia. A colaborat la Astra, Gazeta de Transilvania, Tribuna, Steaua, Orizont, România Literară, Luceafărul, Cuvântul românesc, Lumea românească etc., precum şi la volumele colective Rebreanu după un veac (1986); Sibiu – Hermannstadt în scrisori sentimentale (2007); Umbletul cuvintelor (2009); 33 pentru totdeauna. Interviurile Astrei (2009) ş.a.. Fragmente de proză traduse în maghiară, rusă, cehă şi spaniolă. Prezent în în dicţionare: Who`s Who, (2002); Dicţionarul scriitorilor de azi, (2011); Dicţionarul personalităţilor din România (2011) etc. Premii literare: Premiul „Vetrei româneşti”, Braşov, 1992; Premiile Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România în 1999, 2003 şi 2015; Nominalizare în 2015 la premiul Festivalului Naţional de Literatură FestLit Cluj-Napoca pentru romanul Secretul crucii.
OPERA: Duminica Mare, roman (1983); Vinerea neagră, roman (1986); Miercurea regală, roman, (1991); Scrisoare din America, antologie, în colaborare, (1999); Viaţa de la fereastră, roman, (2003, reeditat în 2012); Secretul crucii, roman (2015); Viaţă de împrumut, roman (2016).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicţionarul scriitorilor români de azi, Iaşi: Porţile Orientului, 2011; Mircea Zaciu, Nicolae Stoie, Ovidiu Moceanu, Ion Itu, Titu Popescu, Ion Buzaşi, Cornel Teulea, Laurenţiu Ulici, Mihai Ungheanu, Ioan Holban, George Pruteanu, Mircea Ghiţulescu, Artur Silvestri, Ion Topolog, Constantin M. Popa, Florin Berindeanu, Valentin F. Mihăescu, Emil Poenaru, Ion Spânu, Fănuş Băileşteanu, Ioana Bot”, a scris jurnalista Onelia Pescaru pe Facebook.