Ducu Bertzi, între Joc și Flacără la Folk Bun, cu Cristi Dumitrașcu
Folksingerul Ducu Alexandru Bertzi a fost invitat luni, 17 februarie 2025, în studioul Rock FM din București pentru două ceasuri de taifas cu muzicianul și prezentatorul Cristian Dumitrașcu la emisiunea „Folk Bun„.
JOC de Maramureș. De Dinu Olărașu
C.D.: „Avem un cântec care se numește JOC. Ia spuneți, domnule Bertzi, cum stă treaba cu acesta? Am înțeles că se lucrează la el de nu știu cât timp”…
D.B.: „Ooo, de foarte-foarte mult timp! Versurile îi aparțin lui Dinu Olărașu, care mi-a scris tot felul de variante până am rămas la varianta finală. Îi mulțumesc lui Dinu pentru chestia asta, nici el nu știe piesa, o s-o asculte [acum în premieră] dacă e pe fază, iar dacă nu, cu altă ocazie! Orchestrația îi aparține lui Mihai Neniță și fratele lui, Adrian Neniță. Fratele lui lucra în studio și cu Mihai împreună a elaborat orchestrația. […]
Așa, și am pornit la drum… Am spus că dacă titlul este „Joc”, dacă în cântec se vorbește de bucuria oamenilor de a se aduna duminica – și nu numai la joc – să spună glume, să râdă, să tragă ocheade cu fetele frumoase, hai s-o facem în zona asta a unui joc!”
Irlandezii au descoperit whiskey-ul, dar înainte a fost pălinca românilor!
C.D.: „Duminică în Sighet și în satele din zonă cred că e unul din puținele locuri din țară unde oamenii se îmbracă frumos în costume populare și merg la biserică – și fetele, femeile au o spectaculoasă costumație! […] Dincolo de Săpânța și de locurile comerciale unde se duce lumea [prin Maramureș], astea sunt chestii absolut naturale ce am văzut, oamenii nu au făcut-o doar pentru că eram noi pe-acolo!
Asta, una. Și, a doua, orchestrația. Aici mă întorc către un alt maramureșean celebru, Grigore Leșe, care a demonstrat că muzicalmente există o legătură, există teme [muzicale] maramureșene care se înrudesc cu teme iraniene, cu teme scoțiene”…
D.B.: „Absolut! Și eu știam treba asta de mult. De exemplu, chiar în vremea când am lucrat tot cu Mihai Neniță cântecele din Maramureș, am tot găsit între cântecele din Maramureș teme și Mihai mai fugea cu vioara înspre partea asta celtică.
Să dau un exemplu: La Montpellier, când am cântat cântece din Maramureș, a venit inginerul de sunet și mi-a spus: Ce piesă e asta, că nu o știu? L-am întrebat: Păi de unde ești tu? Zice: Păi eu sunt irlandez, dar nu știu cântecul ăsta. Și i-am spus: Păi nu e irlandez, e cântec din Maramureș. Mă-ntreabă: Păi unde vine asta? Zic: în nordul României! Face: Păi și ce legătură are? Îi explic că celții au fost sute de ani în zona noastră și au rămas foarte multe semne: pietrele funerare, obiceiuri… Printre care și ăla cu pălinca: irlandezii au descoperit whiskey-ul, dar înainte a fost pălinca, horinca noastră! Și sunt multe similitudini.
De aceea, și cântecul ăsta ne-am permis să-l abordăm și din acest punct de vedere, ca o legătură între muzica celtică și muzica din Maramureș!”
Poveste Folk, un festival de două seri la Cluj în 6 și 7 martie!
C.D.: „Ce festivaluri se anunță anul acesta pentru Ducu Bertzi?”
D.B.: „Nu am cum să le știu în totalitate acum, la jumătatea lunii februarie, dar, ca să le iau pe rând: Sighișoara, după aceea, Cluj, la Euphoria Music Hall; săptămâna următoare, pentru 1 martie voi fi în Marele Ducat al Luxemburgului, deci voi împărți mărțișoare la doamne, domnițe și domnișoare luxemburgheze; voi veni de acolo, după care Cluj, Poveste Folk, un Festival făcut de Adi Vascu împreună cu Teo Boar. Adi a ținut mult să facă acest festival, „Poveste Folk”, la Cluj, la Casa de Cultură a Studenților, două zile, 6 și 7 [martie] și cu siguranță va fi un succes! Eu sunt [programat să cânt] pe 6, împreună cu „Fără Zahăr”, o să mai fie Andrei Păunescu, Cristi Buică în prima seară. În a doua seară o să fie Mircea Vintilă și Adrian Bezna și T.V.A. [Trupa cu Valoare Adăugată: Adi Vascu, Vlady Cnejevici, Teo Boar și Dorin Andone].
Un cântec pe care și tu îl poți cânta
O propunere interesantă a organizatorilor: la acest festival să venim fiecare cu câte un cântec din repertoriul colegilor noștri care nu mai pot să urce, nu mai sunt prezenți în viața publică, au plecat din păcate și atunci cred că este de datoria noastră ca să venim cu câte un cântec din repertoriul lor. O idee excepțională, foarte bună! […]
Sigur, eu am deja… de exemplu, „Om bun” al lui Dan Andrei Aldea îl cânt în concerte, cânt întotdeauna și „Sfârșitul nu-i aici” al lui Florian Pittiș, dar, de data asta, încerc altceva… de aia spun că e surpriză, că nici eu nu știu dacă o să-mi iasă!”
Cenaclul Flacăra, mega-concert la Sala Palatului în 30 martie
C.D.: „Haideți să vorbim puțin și despre marele concert din 30 martie cu Cenaclul Flacăra, toată lumea adunată, câtă mai este!”
D.B.: „Câtă mai este și câtă mai poate, da! Mă bucur că se ține concertul ăsta la Sala Palatului, efortul lui Andrei Păunescu de a ne aduna și de a depăna amintiri – fiindcă, așa mi-a povestit Andrei, vrea să facă o seară specială de depănat amintiri, de cântat, cu siguranță că va fi extrem de interesant! Mă bucur că vine și Nicu Alifantis, ăsta e un lucru extraordinar!”
C.D.: „Păi avem așa: Dintre corifei, cum le spunem noi, avem pe Alifantis, Vintilă, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Magda Pușkaș, Cristian Buică! O să fie o seară de poveste și să sperăm că lucrurile vor sta exact așa cum v-ați propus!
Întreb și eu, așa, ca om care a fost doar la spectacol cu Cenaclul Flacăra, dacă se poate compara – chiar dacă este un remember – cu serile magice din anii ’80 [ale Cenaclului]?”
D.B.: „E foarte greu și cred că nici Andrei nu vrea să aducă o replică la acele seri. Nu, alea au fost atunci, era și poetul Adrian Păunescu, eram mult mai mulți. Unii dintre noi au plecat definitiv. Deci, lucrurile nu mai pot fi întoarse, ca să spun așa. Dar, este important că se întâmplă astfel de lucruri, e important că Andrei ține flacăra Cenaclului Flacăra sus, că încearcă să ne adune pe toți sub același steag – bine-ar fi să putem fi toți prezenți! Că mai sunt, cred, nume care nu sunt invitate sau care n-au putut să vină, cine știe?”
Cenaclul din comunism vs. Cenaclul din capitalism
C.D.: „Erați mulți, erați uneori și o sută? Poate nu chiar o sută, dar câteva zeci. Mai erau trupele, care aveau mai mulți componenți: IRIS-ul, FLAPO cu Jimmy Zărnescu… Era cu totul altceva! Nu ai cum în zilele noastre să faci… cât să fie concertul ăla? Că nu mai e așa ceva! Nu se mai poate cum era când începea pe la 18 și se termina la cât? Se termina când se termina! Ei, chestia asta nu se mai poate și, atunci, sigur că fiind în economia de piață […], ceea ce era pe afișul Cenaclului, chiar să vrei, nu ai cum d.p.d.v. economic să mai aduci 20 – 30 de artiști într-o sală de două – trei – patru mii de locuri, cât o avea ea. Poate, pe stadion, acolo s-ar putea, dar asta cred că e o chestie de nerealizat acum.”
D.B.: „Ține mult și de economia de piață și asta îți impune niște reguli și n-ai ce face!”
C.D.: „Și, atunci, de-aia nu avem toți artiștii acolo, dincolo de diferende, dincolo de numite cazuri”…
D.B.: „Apropo de Dan Chebac, care-i în Italia, tot în Italia e și Evandro Rossetti, deci și el ar trebui [invitat la Cenaclu, n.r.], dar trebuie să-i plătești drumul, să-i plătești [cazarea, n.r.], deci sunt niște costuri, nu-i așa de simplu!” [Între timp, cel puțin Evandro Rossetti și-a confirmat prezența la concertul Cenaclului din 30 martie, n.r.]
C.D.: „Și, de fapt – că asta-i o discuție amplă și necesară de cele mai multe ori -, ne gândim la obiceiul de consum al spectatorilor care, știm cu toții, în ultimii ani a avut fluctuații de atitudine: e prea scump biletul, dar mai bine mergem cu o invitație… Toate aceste costuri de care vorbim se regăsesc în costul biletului – nemaipunând la socoteală taxele date la stat, care au crescut și ele. Și, atunci: vrei 30 de artiști pe scenă și un spectacol de 8 ore? Îți iei un stadion și lumea să fie pregătită și să înțeleagă că e un cost și că trebuie să plătească un bilet cum se plătește, uite, când a venit Metallica! Bun, nu discutăm despre valoare sau prestigiu, este vorba de business, până la urmă. Și ca să poți să ai tot ce trebuie pe scenă, să ai scenografia și sunet bun și toate cele, acolo trebuie să meargă banii… dumneavoastră! [ai plătitorilor de bilete, n.r.]”
C.D.: „Dacă ar fi așa, dintr-o suflare, ce artist reprezentativ al Folkului de demult ai vrea să asculți acum?”
D.B.: „Foarte mulți! Să iau așa? Florian Pittiș, Doru Stănculescu, Victor Socaciu, Marius Bațu”…
Ce era ceaiul dansant pe vremuri?
D.B.: „Iar, apropo de „să merg la un ceai” [cântecul „La un ceai” din repertoriul lui Victor Socaciu, n.r.], să le spunem celor mai tineri care, poate, nu știu că noi așa spuneam când eram tineri: nu spuneam că mergem la chef sau la bairam sau la petrecere! „Ceaiul” era treaba noastră mai elevată în care venea unu’ cu un magnetofon și punea pe bandă piese și începeam să dansăm cu fetele, cu prietenele noastre, la nesfârșit Nopți în satin alb (Nights in white satin) și Pink Floyd și multe altele – și se spunea „la un ceai”, nu spuneai că mergi „la o băută”.
C.D.: „Mi-ai adus aminte de-o prostie: în Conservator, la muzică, sunt diferite ramuri: la compoziție, la dirijat ș.a.m.d. Și cei de la „instrumental”, de regulă, fiind meșteri pe instrumente, mergeau și ei pe la „nuntișoare”, cum le zic ei. Pe vremea aia, acum mulți ani, se sfiau, așa, pentru că erau profesori, erau mari muzicieni acolo, pe holuri, și ei, când se întâlneau între ei, în loc să întrebe vreun coleg dacă are nuntă, îi ziceau: Ai „serbare” sâmbătă? Altă formulare mai elevată”…
Ducu Bertzi și Andra a lui Măruță
D.B.: „Am avut 6 concerte împreună cu Andra; Vis de poveste – concert de Crăciun, calat pe cântece de iarnă și pentru mine a fost o onoare să mă invite Andra să fiu alături de ea, împreună cu orchestra simfonică de Andrei Tudor condusă, iarăși un om cu totul și cu totul de excepție. Vreau să spun în primul rând că toată organizarea a fost la cel mai înalt nivel, nu-ți lipsea nimic, toată lumea avea grijă ca tot ce-ți dorești să se întâmple, nici n-apucai bine să spui ce dorești și lucrurile erau rezolvate! În principal, aicea Cătălin Măruță era „capul răutăților”, ca să zic așa, cu ghilimele. De exemplu, i-am spus la Cluj: Cătăline, te-am rugat de niște invitații pentru mâine seară. Fusesem deja la Bacău și vorbisem de niște invitații. Și el mi-a spus: Sunt la Recepție de la prânz, Ducule! Deci, nu se uita nimic și toată organizarea a fost impecabilă, sunetul, tot-tot-tot la mare-mare nivel. Pentru mine a fost o onoare și o bucurie, pe Andra o știam de multă-multă vreme, am fost prieten foarte bun și cu tatăl ei, eu și cu Cătălin iarăși suntem prieteni de mult, am fost alături de el, l-am văzut cum a crescut în emisiuni făcute la TVR la începuturile [carierei] lui și mă bucur pentru ei că sunt oameni de succes și oameni extrem de profesioniști în tot ceea ce fac, ăsta este un lucru pe care întotdeauna l-am apreciat și mă bucur când văd astfel de oameni când fac lucrurile așa.”
C.D.: „Pe mine ce m-a bucurat aflând și, sigur, văzând apoi secvențe din spectacolul ăsta este să constat că nu e așa o mare dihotomie între artiștii vechi și artiștii noi, adică nu e o problemă pentru publicul care se duce să asculte Andra – în fine, cumpără bilet la Andra sau la alți artiști din generația ei – și vine Ducu Bertzi acolo și are succes, așa cum zic ei, cei care, probabil, au o vârstă cu totul diferită de cei [care fac parte] din publicul lui Ducu Bertzi. Și, cu toate astea, a fost un spectacol de înaltă ținută și cu o armonizare de conținut ireproșabilă.”
D.B.: „Și totul foarte bine pus în scenă pentru ca lucrurile să se desfășoare ca lumea și ca toți artiștii de pe scenă să se simtă foarte-foarte bine”.
Prezențe feminine în muzica Folk
C.D.: „Am observat treaba asta la Ducu Bertzi ca organizator de festivaluri și de spectacole că ține foarte mult, că ții foarte mult la această armonizare între voci masculine și voci feminine. Este adevărat că noi, acum, în Folk avem mult mai puține voci feminine decât voci masculine? Cum se întâmpla, dacă era cumva prevăzut acest eschilibru pe vremuri în Cenaclu? Sau se întâmpla că venea Nica Zaharia la preselecție, Magda Pușcaș, Tatiana Stepa, …?”
D.B.:”Nu-mi dau seama Adrian Păunescu ce decizie avea, cum o lua sau dacă ținea să fie un număr echilibrat de fete în scenă, dar știu un singur lucru: că întotdeauna a avut mână bună, adică a știut pe cine să ia și cum să facă alegerile câștigătoare – și în cazul Tatianei Stepa, și în cazul lui Nica Zaharia”…
C.D.: „Asta e foarte clar că a avut mână bună, dar, acuma, noi, maturizându-ne cu toții, ne-am dat seama că anumiți oameni importanți, mentori și așa mai departe au avut o viziune pe care noi n-am avut-o la momentul acela: Era clar că se gândește, în momentul în care face o preselecție și chiar având mână bună, că în final obține un produs mare, un spectacol, unde trebuie să fie artiști de toate felurile”…
D.B.: „Păi, uite, să-ți dau un exemplu de voci feminine: grupul „Ecoul”. Când le-a luat, fetele erau foarte tinere, câștigaseră festivalul de la Galați – și ele, și grupul „Poesis”. Adrian Păunescu chiar a fost criticat de colegi de-ai lui de breaslă: Păi ce exemplu dai tu la generației tinere când vin fetele alea pe scenă și cântă „Am douăzeci de ani” și „în seara asta, mamă, nu-s de găsit”? Deci, [Adrian Păunescu] a fost cu un pas înainte față de tot ce se întâmpla în societate.” […]
Comunicare și comuniune înainte și după epoca T.V.
C.D.: „Discutam noi aicea despre atmosfera creativă de acolo [din Cenaclul Flacăra] și despre toate lucrurile frumoase care se-ntâmplau și ce era în spatele tuturor pieselor de succes pe care toată lumea le știe: o bucurie și o generozitate a artiștilor care se întâlneau seara pe scenă și care nu aveau ceea ce din nefericire astăzi există, acest soi de individualism, să fac eu, să ies eu în față, să nu las pe altul. Făceați împreună, propuneați teme, ceilalți își dădeau cu părerea și aduceau îmbunătățiri, mai făceau o voce”…
D.B.: „Era o altă viață cu totul, îți dai seama… Astăzi, chiar dacă suntem împreună, chiar dacă mergem cu Cenaclul, cum am fost cu Andrei la Brăila… Acolo am stat în spate, în cort, și fiecare stătea cu telefonu-n mână! Două vorbe am schimbat cu Vintilă, două cu Buică, după care: ia uite știrea asta, uite chestia asta! Deci, eram conectați la altceva!
Pe când, atuncea [înainte de 1990] nu era, nici televizorul nu mai mergea la ora aia, ce să faci seara după program? O boemă, ne adunam cu chitarele: Băi, tu ce-ai mai scris, ce-ai mai făcut? Uite aia, uite aia! Aceea era viața noastră, aceea și-atât! Cam de aia și ieșeau oamenii [la spectacole pe stadion, n.r.].”
Povestea cântecului „M-am îndrăgostit numai de ea”
D.B.: „E un cântec frumos și adevărat, în multe cazuri. Au venit mulți să-mi mulțumească pentru că am scos acest cântec pe piață, că le-am schimbat viața care mergea într-un sens negativ și că au realizat că trebuie să facă un pas înapoi, să ierte și să revină la matcă. Am primit numeroase mulțumiri de la bărbați, în special, legate de cântecul ăsta! Deci, e un cântec frumos.”
C.D.: „Știu precis că este un cântec frumos. Mulțumesc, Ducu Bertzi, să ne vedem cu bine, succes la Sighișoara, succes la Cluj!”
Dacă v-a plăcut acest articol, puteți alege să sprijiniți presa independentă cu o cafea. Vă mulțumim!