Unul din cei șapte magnifici. Opinie de Doina Jalea
Circulă online – căci unde altundeva ar mai putea circula – cuvântul unui părinte către enoriașii săi, rostit într-o sfântă zi de Duminică. Cuvântul său s-a prins și în plasa mea de „fluturi”, așa că m-am gândit să-l ajut să zboare, cu binecuvântarea în duh a părintelui care – sunt convinsă – că dorește să ajungă la cât mai multe inimi.
„Mihai Viteazul, atunci când era la luptă pe podul de la Călugăreni și turcii erau foarte mulți, eram foarte aproape să pierdem lupta… Ce credeți că a făcut românul nostru cel brav, Mihai Viteazul? A luat Crucea în mână și a strigat cu glas puternic: Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă!
Și, exact în momentul acela, a intrat singur prin mijlocul turcilor, pe unde a și făcut cărare mare, doborând rapid în luptă pe câțiva dintre cei mai de vază călăreți ai lor. Turcii, speriați, s-au dat deoparte, îngroziți de spaimă! (Să nu uităm că Voievodul avea o statură impozantă, de 2 metri și 10 centimetri – n. a.) Oștenii români, văzând curajul, credința și puterea lui Mihai, au prins și ei curaj puternic și au reușit să împingă turcii înapoi, deși ai noștri erau cu mult în inferioritate numerică față de dușmani! Turcii au început tot mai mult să bată în retragere, în timp ce românii noștri au continuat să-i vâneze, aruncându-i pe mulți dintre ei de pe pod.
Așa am câștigat noi una dintre cele mai memorabile lupte din istoria universală, împotriva masivei mașinării de război a Imperiului Otoman. Istoricii străini au votat bătălia de la Călugăreni drept una dintre cele mai impresionante bătălii petrecute vreodată la nivel mondial, căutând explicații strategice.”
„Dar” – ca de câteva ori în istoria neînțeleasă doar de rațiune a românilor – „ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos a făcut diferența. Din nou, Dumnezeu a demonstrat că prin El putem depăși orice limită, orice neputință omenească.”
Să ne amintim, noi, cei ce am avut în școală dreptul la istoria Patriei, că și Ștefan cel Mare și Sfânt – tot cu ajutorul lui Dumnezeu – la sfatul înțelept al duhovnicului său, Daniil Sihastrul, nu a închinat Țara, cum i-a dictat rațiunea, ci, cu 10 mii de răzeși, a înfrânt în mlaștinile de la Vaslui o armată otomană de 120 de mii de luptători profesioniști.
Pentru un Occident pragmatic, astfel de minuni sfidează rațiunea. Am acumulat în decursul anilor destulă experiență personală în acest sens. Ba chiar un coleg de breaslă din presa sibiană m-a luat peste picior când am afirmat că – în 1968, când rușii ne-au amenințat că ne ocupă din cauză că România a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei pentru înăbușirea „Primăverii de la Praga” – părintele Arsenie Boca s-a rugat cu lacrimi în altarul bisericii de la Drăgănescu trei zile și trei nopți ca Dumnezeu să nu îngăduie această urgie peste Țară. Căci, zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni: „…cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”.
De aceea, întrebat pe patul de moarte ce spune despre poporul român, Petre Țuțea a spus cu ultimele puteri: „Excelsior!!!”.
Doar că părintele care a rostit cuvântul despre Mihai Viteazul a spus-o cu un of la inimă: „Auziți, fraților, aici dovadă de curaj și ce eroi am avut, dar noi nu știm de ei și nici măcar nu ne mai interesează. Câte s-au scos din manualele noastre de istorie și noi dormim precum niște oi…”
Cum zicea Octavian Paler: „Lașitate înseamnă nu numai să eviți sau să fugi, tot lașitate e și dacă nu-ți pasă”.
Articol publicat de Doina Jalea în ediția tipărită a ziarului Sibiu 100 %, nr. 789, 7 – 13 iunie 2025.
De interes, de aceeași autoare: