Cum să pierzi un (ne)prieten în 10 pași
1.Îți apare în feed un „îndemn la calm” din partea lui, în care el îi ia apărarea unui politician care a promis că face un lucru banal și nu l-a făcut nici după o lună de când lumea l-a votat.
2.Dacă tot ți-a apărut în feed, îi răspunzi amuzat că mincinosul care îi e simpatic lui e la fel de mincinos ca unul care ți-a fost simpatic ție, prin urmare: dacă eu pot să-l fac pe-al meu mincinos, nu-l mai albi nici tu pe-al tău!
3.Omul răspunde că i se pare „jenantă comparația” și că nu poate fi valabilă decât pentru „unii ca tine”. Răzbate din formulări un dispreț suveran, cu toate că tu i-ai vorbit prietenește. În fine, comparația era întemeiată deoarece ambii mincinoși au funcții similare și amândoi au promis înainte de a fi votați că vor face un lucru pe care apoi NU l-au făcut nici după luni de zile. De ce e jenantă analogia? Că unul e de dreapta, în timp ce altul e de stânga? Păcătuiesc identic fiecare. Nu îl face mai puțin mincinos pe al lui faptul că aparține unei tabere considerate mai de bon ton la noi.
4.Pentru că a încheiat spunând că, oricum, minciuna protejatului său nu e o prioritate pentru țară, îi răspunzi că aici are dreptate, cu singurul amendament că politicianul ales prin vot direct are obligația, totuși, să răspundă și în fața votanților. Plus că, dacă era băiat deștept, nu promitea ceva ce știa că nu va face – și atunci discuția nu mai avea loc.
5.De data asta se răstește acuzându-te că „perseverezi cu lozinci” de natură a-i strica ziua. Face o eroare de logică spunând că, de vreme ce n-a omorât pe nimeni -ca alții-, mincinosul lui favorit e mai puțin periculos. Ei bine, eu cred că și un criminal și un mincinos sunt fiecare în felul său periculoși nu atât prin graviatea păcatului lor, ci prin poziția din care îl săvârșesc – cocoțați în vârful statului. Dar nu-i mai răspund, deoarece mă atenționează că, decât să perseverez, mai bine să mă șterg singur dintre prietenii lui. Cum țin la el și nu vreau să-l șterg, deocamdată mă abțin de la comentarii și îi dau doar Unfollow, ca să nu mai pățesc ca erorile lui de logică să mai apară pe ecran la mine fără să le caut.
6.Intervine domnul S, cu care nu m-am intersectat niciodată până acum, și, încurajat de aroganța afișată de autorul postării față de mine, mă ia cu „amice” și-mi spune cum până și Caragiale, dacă ar citi ce am scris, m-ar face idiot. Și-apoi ce i-aș mai răspunde eu lui Caragiale? Păi Caragiale NU mai e în viață, iar tu NU ești purtătorul lui de cuvânt, caraghiosule! Decât dacă poate practici ședințe de „spiritism” și te vizitează „vocea lui Caragiale”, care musai mă cunoaște și pe mine – dacă tot suntem la „psiholog”.
7.Un prieten comentează în favoarea mea, că democrația „adevărată” nu-mi dă dreptul la păreri personale. O interpretez ca pe o aluzie ironică la atitudinea nu prea deschisă a amfitrionului iritat, dar „democrat”. Bună poanta! Întâi îi dau un emoticon cu râsete, după care mă răzgândesc și-i dau o inimioară. Dacă singurul meu apărător va crede că râd de el și țin cu cel de care mă apăra? Să nu fie!
8.Se enervează autorul postării, îl face pe apărător „nepoliticos” (deși nu era nimic nepoliticos în cuvintele lui), pe amândoi ne face „mâncători de kkt” și ne poftește să ne exprimăm „maroniu” pe pagina protejatului său, ăla cu minciuna din funcții publice, că el nu intră pe pagina noastră să ne dea lecții.
9.Vrei să-i spui că nici tu nu ai intrat la el intenționat -lucru care se poate vedea din lipsa interacțiunilor cu alte postări unde erați amândoi pe aceeași lungime de undă-, ci că postarea aia politică ți-a venit la tine în feed băgată cu forța de algoritmul buclucaș. Practic, el a intrat la tine, nu tu la el. Dar că, din fericire, ai luat măsuri ca asta să nu se mai întâmple, dând Unfollow la contul lui, dar păstrând prietenia.
10.Constați că nu mai ai cu cine vorbi, deoarece ți-a dat el Unfriend, probabil supărat că l-ai făcut „caraghios” pe cel care te făcea „idiot” sau pentru că i-ai dat inimioară celui pe care el îl acuza că mănâncă rahat. Sau măcar ca să fie sigur că nu-i mai strici ziua dându-i ocazia să te facă jenant, lozincard, intruziv, nedemocrat și mâncător de excremente.
Curat-murdar, cum ar zice Caragiale! (dacă l-ar mai întreba domnul S.)