Taina Învierii Domnului – lumina vieții viitoare. Scrisoarea pastorală a Î.P.Sale Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului (2025)

Taina Învierii Domnului – lumina vieții viitoare † LAURENTIU,DIN MILA LUI DUMNEZEU,ARHIEPISCOP AL SIBIULUI ȘI MITROPOLIT AL ARDEALULUI Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări! „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind  cu neapropiata lumină a Învierii. Și,

Seară de istorie la sat, organizată de subfiliala Porumbacu de Jos a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. FOTO exclusive

„Seară de istorie la sat” este titlul unui eveniment cultural de amploare organizat sâmbătă, 15 februarie 2025, în sala de sport a școlii din Porumbacu de Jos, județul Sibiu, de către subfiliala locală a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Acesta a constat în prezentări și comunicări realizate de 3 vorbitori principali și de încă

Sfânta Parascheva, sărbătorită la parohia din Sibiu care-i poartă hramul. DE CE SE CINSTESC MOAȘTELE SFINȚILOR

Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: „Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos și, lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură,

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Hram la Biserica dintre Brazi de la Sibiu

Biserica dintre Brazi din apropierea Pieței Cibin din Sibiu și-a sărbătorit hramul de vară sâmbătă, 29 iunie 2024, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel (celălalt hram fiind Sfinții Martiri Brâncoveni). Circa 200 de credincioși, atât din parohie cât și din întreg Sibiul, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de 4 preoți: cei

Pastorala de Crăciun a Mitropolitului Ardealului: Pruncul tânăr născut în ieslea Betleemului să Se nască pururi și să crească în inimile noastre!

ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, ne vorbește în pastorala adresată cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului (2023) despre darurile acestui praznic împărătesc. Praznicul Naşterii Domnului – intrarea noastră în neamul lui Dumnezeu „În El trăim și ne mișcăm și suntem…, căci ai Lui neam și suntem.” (FA 17, 28) † LAURENŢIU,DIN MILA LUI DUMNEZEU,ARHIEPISCOPUL