Manifestare de proporții la statuia lui Mihai Eminescu din parcul sibian Sub Arini, la împlinirea a 175 de ani de la nașterea scriitorului. FOTO/VIDEO exclusive

Aproximativ 100 de persoane au participat miercuri, 15 ianuarie 2025, la aniversarea a 175 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și gazetarului Mihai Eminescu, în piațeta de la statuia acestuia din parcul sibian „Sub Arini”. Evenimentului cultural organizat de Comenduirea Garnizoanei Sibiu și Despărțământul Sibiu al Asociațiunii ASTRA i s-au adăugat Asociația Corpului Cadeților

Lansare de carte și regal poetico-muzical la Cercul Militar: Anca Sîrghie oferă autografe pe recent-apărutul Dialog epistolar cu Nae Antonescu, Cenaclul Literar Radu Theodoru își lansează un nou număr al revistei Rapsodia, iar muzicienii sibieni ne învață că Iubirea se cântă mereu

Sibienii sunt așteptați astăzi, de la ora 17:00, la o serată culturală, poetică și muzicală desfășurată la Cercul Militar (B-dul Victoriei, nr. 5). Este vorba de lansarea unei noi cărți publicate de d-na profesoară Anca Sîrghie, intitulate „Dialog epistolar cu Nae Antonescu”. Proaspătul volum apărut la editura Techno Media Sibiu va fi prezentat de d-na