Dezvoltarea proiectului Bîstroe cu finanțări UE poate afecta credibilitatea UE față de angajamentele asumate vizând protecția mediului, se arată în scrisoarea reprezentanței României la UE (TEXT INTEGRAL). Ucraina a încălcat tratatul de frontieră bilateral. Îl va renegocia Iohannis?

Adjunctul reprezentantului permanent al României la Uniunea Europeană, d-na Clara Staicu, a trimis Comisiei U.E. joi, 16 februarie 2023, o notă de protest față de lucrările de dragare (adâncire) efectuate de Ucraina pe canalul Bîstroe și brațul Chilia al Dunării, lucrări întreprinse fără consultarea nici acordul părții române, cu încălcarea flagrantă a tratatului bilateral de

Gest ostil al Ucrainei față de România: A început lucrări de adâncire a canalului Bîstroe, care ar putea degrada ecosistemele din rezervația biosferei Delta Dunării. De partea cui va fi UE?

În plin război contra rușilor, Ucraina nu pune mai mult preț nici pe vecina și aliata ei, România: după ce a continuat să persecute minoritatea românească din Nordul Bucovinei și Basarabiei, precum și din Sudul Basarabiei, Kievul și-a găsit să mai dezgroape și vechiul diferend ucraineano-român reprezentat de adâncirea Canalului Bîstroe, aflat pe un vechi