Epoca Unirii lui Cuza Vodă, temă de verificare a cunoștințelor pentru elevii Școlii Gimnaziale din Axente Sever, care au de azi înainte și un Cerc de Cultul Eroilor. FOTO EXCLUSIVE

Zeci de elevi de la 3 școli gimnaziale din județul Sibiu au participat joi, 23 ianuarie 2025, la un concurs de istorie pe tema epocii lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii și al reformei agrare, educaționale și administrative. Ei au fost premiați cu diplome, cupe, medalii și exemplare ale revistei „Sibiul eroic”, având ocazia să

20 de ani de existență a filialei sibiene a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, sărbătoriți printr-un program artistic grandios, sâmbătă dimineață, la Sala Thalia. COMUNICAT

„În data de 25 noiembrie 2023, în intervalul orar 10:00 – 14:00, Sala Thalia va găzdui simpozionul aniversar organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Sibiu, eveniment menit a marca cele două decenii de existență prin și pentru eroii neamului românesc. Manifestarea gravitează în jurul următoarelor aspecte tematice: -prezentarea unui corolar al