Reacții în apărarea bisericuței din Constanța: Cum să vină un buldozer să dărâme icoanele, parcă L-ar înjunghia pe Iisus d-l Chițac ăsta de la PNL?! (Ion Cristoiu) Vă agitați pe ceva ce am construit temporar, dar ne-ați luat terenul pentru biserica adevărată, acuză pr. Eugen Tănăsescu. FOTO/VIDEO
Se înmulțesc vocile care sar în apărarea parohiei ortodoxe „Izvorul Tămăduirii” din Constanța, a cărei bisericuță provizorie se dorește a fi dărâmată de conducerea PNL-istă a municipiului, în același timp în care le este refuzată credincioșilor achiziționarea unui teren pentru clădirea unui lăcaș de cult definitiv. Scriitorul și istoricul clipei Ion Cristoiu a afirmat în jurnalul său video de duminică seară (12 iunie 2022) că, după demolările abuzive din epoca stalinistă, în cea post-comunistă „imaginea unei biserici dărâmate fie și legal” este ceva care poate afecta grav conștiința oamenilor și se va răsfrânge negativ în rezultatele partidului demolator din următoarele alegeri. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu, a afirmat la o televiziune locală că bisericuța din zona „Macul Roșu” era oricum gândită ca un lăcaș temporar, pentru ca credincioșii să nu se roage în ploaie și vânt, până la edificarea unei construcții definitive pe un teren pe care tot apropiați de-ai Primăriei l-au contestat în instanță. Arhiepiscopia s-ar găsi pradă a unei „strategii cu premeditare” a aleșilor locali, care, pe de o parte, au împiedicat șantierul noului lăcaș de cult pe terenul anterior agreat, iar, pe de alta, s-au năpustit și să amenințe cu demolarea bisericuța provizorie, care trebuia să-i adăpostească pe credincioși atât timp cât durau lucrările la biserica parohiei constituite în urmă cu 20 de ani. Mai mult, o schemă similară a fost aplicată de „cuplul Chițac-Ovanesian” pentru a bloca lucrările la viitoarea Catedrală a Eroilor, construită pe jumătate în apropiere de Casa de Cultură a Municipiului.
Începem cu opinia gazetarului Ion Cristoiu:
„Am aflat cu stupoare că, la Constanța, un primar PNL, unul, Chițac, Viorel Chițac, care nu știu ce e, general, ofițer, maior, marinar, nu știu ce e, a decis că așa a zis legea să dărâme o biserică ce este fără autorizație. Eu nu sunt un credincios fanatic, dar imaginea unei biserici dărâmate fie și legal mi se pare o chestie… îmi rupe conștiința! (…) Cum să vină un buldozer să dărâme icoanele, parcă L-ar înjunghia pe Iisus, adică nu numai că L-ar pune pe Cruce, dar L-ar și înjunghia dl. Chițac ăsta de la PNL! (…) Eu nu sunt un fanatic, nu sunt un bigot, sunt însă un român creștin. În demolarea unei biserici – că ea a fost ilegală, legală, nu știu ce – în demolarea unei biserici este o imagine, un film pe care eu nu vreau să-l văd. Mi-e și greu să-mi imaginez cum veneau turcii și dărâmau bisericile. Pentru mine biserica e … Crucea… e un lăcaș.
Deci un domn PNList… Mă, și-n PNL-ul ăsta, înțeleg că Ciucă e bolovanul transpirat și el transpiră acuma mai tare că e și mai cald… Mă, dar mai era Rareș Bogdan, mă, nu e nici unul dintre ei să zică: băi, dl. Chițac, las-o-ncolo, mut-o!?
Vreau să văd și eu cum o să arate în campania electorală aceste imagini în care PNL-ul dărâmă biserici. Repet, zice că e ilegală, că e hotărâre judecătorească, de-acord! Bun, dar poate prin hotărâre judecătorească noi să-l spânzurăm pe Chițac! Pe ăsta, Viorel, cum îi zice, Vasile Chițac… Ăsta-i tipul ăla care, la un moment dat, îi îmbolnăvise pe toți, nu mai țin minte, de Covid-19. Un șmecher, un PNL-ist care am înțeles că e plagiator!
Dar, dincolo de toate astea, stimați telespectatori, încă o dată, uitați-vă, revedeți imaginile de pe vremea lui Stalin! Imaginile sunt cumplite prin dărâmarea unei biserici care, pentru noi, oamenii care suntem credincioși, creștini, ăștia simpli, sunt greu de imaginat!”, a opinat gazetarul și scriitorul Ion Cristoiu, difuzând o filmare din URSS din epoca stalinistă în care se vedea cum dărâmau comuniștii bisericile ortodoxe și filmarea unei știri difuzate de Antena 1 despre „ultima” Liturghie slujită de arhiepiscopul Teodosie la bisericuța „Izvorul Tămăduirii” din Constanța, pe care primarul Vergil Chițac are de gând să o dărâme de îndată. Cele două pot fi vizionate în jurnalul video al maestrului Ion Cristoiu din data de 13 iunie 2022, începând de la minutul 18:40. VIDEO: (articolul continuă dedesubt)
Strategia cu premeditare a cuplului Chițac-Ovanesian
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu, a istorisit într-o emisiune „ediție specială” a Tomis TV povestea de 20 de ani a Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Constanța și a demantelat ceea ce el numește „strategia cu premeditare a cuplului Chițac-Ovanesian”, format din primarul PNL-ist și doamna „city-manager”.
„Aici nu este vorba despre un lăcaș ilegal. Este un paraclis provizoriu, nici nu trebuia să fie aceasta biserica adevărată a parohiei. Vă agitați pe ceva ce am construit temporar, ca să nu ne rugăm în ploaie și în frig. Felicia Ovanesian minte prin omisiune și îmi asum ce spun. Unde este biserica noastră cea adevărată? Că ne-ați luat terenul! În acest oraș suntem hăituiți! Nu cumva v-au votat și credincioșii?!”, a punctat preotul Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
Urmăriți emisiunea integral mai jos! VIDEO: (articolul continuă dedesubt)
Același preot constănțean a dezvăluit pe Facebook modul în care Arhiepiscopia Tomisului a fost purtată de la Ana la Caiafa pentru obținerea terenului definitiv, care a tot fost amânată până când a fost blocată, dar asta fără a-i fi prelungită în schimb „perioada de grație” bisericuței provizorii.
„Cum a mințit Primăria Constanța
„Vezi cum o rezolvi sau îi duci cu zăhărelul”. Așa i s-a ordonat în 2021 domnului Cătălin Ion Cucoară, fost director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța în privința unei soluții de relocare a bisericii pe care Primăria o vrea demolată.
Asta după ce bisericii i se luare terenul inițial, dintre blocurile O2-O3 și se găsise o altă locație.
Ziua de Constanța (link) a discutat cu fostul director și a mai aflat că primarul agrease ideea relocării, deci altcineva s-a opus.
Felicia Ovanesian, aveți idee cine i-o fi spus?! Cine îi putea ordona unui director din Primărie?”, a scris preotul Eugen Tănăsescu.
Ca mod de lucru, este bine știut că orice parohie aflată la începuturile sale în ceea ce privește construcția – dar nu și comunitatea, pentru că un nucleu de credincioși este întotdeauna preexistent edificării lăcașului de cult – își desfășoară mai întâi activitatea religioasă într-o capelă din lemn, de obicei neîncăpătoare, aflată pe același teren sau în apropierea locului unde se va ridica biserica de zid. După ce se strâng fondurile și se începe șantierul pentru viitorul lăcaș definitiv, capela mai funcționează o perioadă, până la turnarea fundației și finalizarea demisolului bisericii de piatră. Apoi, parohia se mută în noua incintă, în timp ce lucrările continuă la etaj în următorii ani (construcția poate dura mai bine de un deceniu). Apoi, în funcție de amplasament și de statutul proprietății, vechea bisericuță de lemn fie este reconvertită în capelă mortuară, fie este dezasamblată voluntar de membrii comunității religioase – nu de primar, executor judecătoresc sau alte autorități seculare.
Faptul că, de la instaurarea noii puteri „liberale” în 2019, Biserica a început să fie hărțuită sub diferite pretexte de „autorități” nebisericești este o anomalie manifestată pentru prima dată la 30 de ani de la Revoluție, o anomalie și o ilegalitate totodată, pentru că, dacă tot ne place să fim cu legea în brațe, nu putem trece cu vederea faptul că, prin astfel de manifestări, este încălcată Legea Cultelor, prin care statul se obliga să ocrotească bisericile, considerate entități de utilitate publică.
Purtătorul de Cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului arată că batjocura practicată de autoritățile locale în privința bisericuței „Izvorul Tămăduirii” are un precedent mult mai răsunător: blocarea lucrărilor la Catedrala Eroilor din Constanța, un șantier întrerupt când construcția era deja pe jumătate ridicată, investiția din banii credincioșilor fiind în prezent periclitată de erodarea zidurilor fără acoperiș prin acțiunea intemperiilor.
„Schema anti-biserică a cuplului Chițac-Ovanesian (opinie pr. Eugen Tănăsescu)
Cuplul Ovanesian-Chițac folosește legea pentru a pune bețe în roatele bisericilor. Probabil nu suferă să vadă biserici, motiv pentru care fie le aleargă prin instanțe, fie folosesc un context nefavorabil pentru a le demola. Că, de ajutat, ne-am lămurit cu toții că nu prea vor. Să demonstrăm.
- 1.Strategia cu premeditare. Dacă cineva se mai întreabă (încă) de ce biserica începută de la Casa de Cultură nu este gata, să ia răspunsul de la cei doi. Care, în 2019, prin „Constanța Altfel”, au blocat în instanță construcția celei mai mari biserici din Dobrogea, viitoarea Catedrală a Eroilor, menită să încununeze spiritual spațiul dedicat Eroilor Neamului de la Casa de Cultură. Așa au considerat ei, că acolo e un parc agresat, deci trebuie făcut tărăboi și demolată construcția. Nimic nu e ce pare, vom vedea.
De atunci, zidurile ajunse la jumătate stau în soare, ploaie și vânt, degradându-se (vezi foto). De afară nu se vede mare lucru, dar când intri în ea îți dai seama că e cu totul altceva, impresionant prin dimensiuni și forme (S=1344mp, L=50m, l=40m, H=33m, etaje cu balcon=2 (400mp și 140mp), nr turle=5), dar care păgubește banii dați de credincioși pe materiale, pentru că….așa a vrut „Constanța Altfel”.
Nimeni n-a înțeles cum arată „Altfel” Constanța până n-a venit la putere cuplul amintit. De atunci, ne-am lămurit….stâlpișori la Sf.Mina, pușcărie în Peninsulă, tranșee pe Ștefan cel Mare, un spital de importanță maximă închis (că „vrem spitale, nu Catedrale”), vise cu spațiul verde de pe taluz (deh, acolo e „altfel”, cu vedere la mare…), buldozere, gropi, praf…și poftă de luat terenuri înapoi.
Pentru că, surprizăăăă, din terenul dat Catedralei de acolo, au luat înapoi o bucată cu iarbă, ca să fie…spațiu verde, sau parcare, nu e clar. Deocamdată, legea le-a mai tăiat din poftă.
În fapt, motivul cu parcul e pentru cei sensibili și nedocumentați care cred că orice petic de iarbă e un parc în sine. Dacă nu câștigă anularea autorizației, pot stopa construcția Catedralei altfel, luând terenul de alături. Așa vor afecta astfel POT și CUT, ceea ce înseamnă că ajungem la un nou PUZ deci…tot la mâna lor. Strategie cu premeditare, ar zice Caragiale.
- 2.Năpustirea buldozerului. Profitând de un context nefavorabil de la parohia cu biserica zisă „de pe trotuar” și de opoziția acerbă a unor consilieri locali, unii tot din preajma cuplului amintit (RR pentru cunoscători), odată ajunși la Primărie s-au năpustit cu toată viteza pentru luarea terenului dat deja parohiei pentru biserica parohială (alta decât cea de lângă trotuar, care urma să se demoleze oricum după finalizarea lucrărilor), undeva între blocurile O2 – O3. Care avusese și autorizație și voia să înceapă lucrările.
Odată luat terenul, ne-au bătut obrazul că am tot avut timp s-o mutăm. Noi am muta-o, dar nu mai avem unde, că terenul a fost luat și altul nu s-a dat, decât un buldozer care pare că mulțumește și pe cei cu simț stilistic deosebit, deși doar preoții din pușcăriile comuniste ne pot spune cum e corect aici.
Ba chiar au considerat că au fost destul de îngăduitori cu Arhiepiscopia Tomisului (mulțumim de…considerație) și că trebuie să ascultăm și de cei ce vor bisericile demolate (glasul minorităților stabilește viața majorităților, tot pentru cunoscători)!!!
Și uite așa, în minivacanța cu motivație bisericească, cuplul Chițac-Ovanesian a încercat să pozeze în oameni ai legii, care n-au nimic personal cu bisericile din Constanța, aruncând buldozerul pe…executorul judecătoresc.
Astfel, cei doi au „ajutat” și aici, ca și la Casa de Cultură.
Pentru corectitudine, am aflat cu toții de la IPS Teodosie că primarul s-a implicat în cazul bisericii la Dorally. Cum de s-a întâmplat asta și n-au mai aplicat schema de mai sus, tot pe el îl puteți întreba. Că de la doamna am aflat deviza: „Nimic pentru Biserică!”. Gata, pe la primărie nu se mai trece…credincioșii n-au voie.
Concluzie. Folosirea legii în scopuri anti-bisericești nu e ceva nou. Ceaușescu făcea asta. Adolf Nikolaus von Buccow făcea asta. Romanii făceau asta. Pilat din Pont s-a și spălat pe mâini…Nimic nou sub soare!
Abuzul Legii prin abuzarea ei devine evident când compari litera cu spiritul ei. „Legea este pentru om, nu omul pentru Lege” va zice Hristos. „Litera ucide, Duhul face viu!”, spunea Apostolul, arătând că, cu legea în mână, poți ucide spiritul ei.
Sau, mai pe românește pentru cuplul Chițac-Ovanesian, nu-ți poți ascunde anticlericalismul cu Legea în mână. Se vede oricum, cu ochii care văd eșecul administrației locale!”, a scris pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, într-un articol de opinie publicat pe pagina de Facebook.
Urmăriți și: Cântec de protest împotriva demolării bisericuței din Constanța